Bisericile vechi de lemn - valori inestimabile ale spiritualităţii româneşti

Lucru important este să aducem în faţa ochilor noştri sufleteşti bucuria întâlnirii cu o comoară vie a spiritualităţii româneşti, această comoară fiind reprezentată de bisericile de lemn, aceste monumente ale neamului românesc şi altare pe care se jertfeşte Fiul lui Dumnezeu în cadrul fiecărei Sfinte Liturghii, pentru ca toţi credincioşii comunităţii să poată gusta la momentul potrivit din dulceaţa împărăţiei cerurilor. Aceste biserici de lemn sunt ca nişte laboratoare în care se pregăteşte mântuirea credincioşilor şi astfel posibilitatea acestora de a fi locuitori alături de sfinţi în împărăţia lui Dumnezeu. O biserică cu cât este mai veche cu atât este mai încărcată de istorie şi de spiritualitate, arată sfinţenie şi continuitate. Cu atât mai mult bisericile de lemn au valoarea lor incontestabilă prin vechimea spiritualităţii lor şi, de asemenea, prin mesajul de natură istorică pe care îl transmit. Ţinuturile mureşene sunt binecuvântate şi ele cu aceste perle şi comori de spiritualitate: bisericile de lemn. Ele exprimă vechime, continuitate şi permanenţă pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu. Aceste plaiuri mirifice, de multe ori de-a lungul istoriei au fost atât de încercate de greutăţi, necazuri, vicisitudini, însă credinţa nezdruncinată a acestor oameni de aici şi de pretutindeni, precum şi rugăciunile lor făcute la altarele seculare ale bisericilor lor au făcut ca pronia dumnezeiască să-i ocrotească de fiecare dată, să-i ferească de toate relele abătute asupra lor, ca să-şi poată continua viaţa în tihna specifică adevăratului creştin ardelean.

Când folosim termenul Biserică ne gândim automat la două aspecte: la Biserica - instituţie divino-umană în cadrul căreia se lucrează pentru mântuirea credincioşilor şi la Biserica - locaş de închinăciune unde se desfăşoară întreaga slujire de cult. Bineînţeles că există o întrepătrundere între cele două. Se vorbeşte foarte bine despre Biserica triumfătoare din cer unde sălăşluiesc sfinţii lui Dumnezeu şi despre Biserica luptătoare de pe pământ unde se duce lupta împotriva păcatelor şi a tuturor relelor cu scopul precis de a se ajunge tot acolo, în împărăţia lui Dumnezeu din ceruri.

Între Biserica de pe pământ şi cea din cer există o legătură fiinţială, anume continuitatea comuniunii, fiindcă îndumnezeirea credincioşilor începută aici pe pământ, se continuă în viaţa veşnică, alături de Dumnezeu, de îngeri şi de toţi sfinţii. Pe pământ, Biserica se află în stadiul de strădanie spre a-şi ridica mădularele sale, pe credincioşi, pe cele mai de sus trepte ale vieţii duhovniceşti, stadiu de luptă cu toate ispitele şi păcatele întâlnite în cale, de aici, numirea de Biserică luptătoare, dată Bisericii de pe pământ. În cer, puterea de luptă din stadiul vieţii pământeşti face loc vieţii dumnezeieşti fără de ispită, trăită în har, şi de aici numirea de triumfătoare, dată Bisericii din viaţa cealaltă. Dar nu sunt două Biserici, ci numai două stadii, două stări ale aceleiaşi Biserici, căci şi pe pământ oamenii trăiesc tot în Dumnezeu.

Ca locaş de închinăciune, Biserica este spaţiul central al fiecărei comunităţi. Întreaga viaţă a omului se desfăşoară în jurul Bisericii. Când omul se naşte, este botezat şi încreştinat în Biserică, acolo se şi căsătoreşte, tot acolo participă la sfintele slujbe de-a lungul vieţii, pentru ca apoi, trecând la viaţa cea veşnică, creştinul îşi doarme somnul de veci în cimitirul care este tot lângă aceeaşi Biserică. Aşadar, în cadrul unei comunităţi, spaţiul central este reprezentat de Biserica dreptmăritoare a lui Hristos. Acolo se întâlneşte dumnezeirea cu omenitatea, acolo omul îşi înalţă rugăciunea către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor sale, acolo se preface în chip miraculos pâinea şi vinul în trupul şi sângele Mântuitorului Iisus Hristos, în cadrul Sfintei Liturghii.

Întrucât capul Bisericii, Hristos, este veşnic şi Biserica este veşnică. Credincioşii au o prezenţă efemeră pe pământ, însă Biserica este şi rămâne pentru totdeauna. De aceea, toţi oamenii, clerici şi credincioşi au datoria şi obligaţia ca să se îngrijească ca sfânta Biserică din comunitatea lor să fie strălucitoare. Biserica, cu cât este mai veche, cu atât este mai importantă, atât prin vechimea istorică, cât şi prin încărcătura spirituală. De aceea este extrem de importantă grija pentru bisericile vechi. Bisericile vechi de lemn sunt păstrătoare ale tradiţiilor moşilor şi strămoşilor noştri, astfel încât îngrijind de bisericile de lemn de demult credincioşii respectă pe strămoşii lor care s-au perindat pe respectivele locuri cu secole în urmă. Participarea la o sfântă slujbă într-o biserică veche de lemn atrage după sine momente de înălţare duhovnicească şi de intensă trăire religioasă.

Bisericile vechi de lemn trebuie să prezinte interes deosebit pentru cei care sunt în măsură să le asigure existenţa şi continuitatea. Valoarea acestor biserici de lemn este incontestabilă atât din punct de vedere istoric cât şi spiritual. Ele arată vechimea şi permanenţa românismului şi a ortodoxiei pe aceste meleaguri binecuvântate. Ele sunt mărturii vi despre viaţa şi tradiţiile moşilor şi strămoşilor. Istoria zbuciumată şi mediul geografic şi-au pus amprenta pe sufletul românului şi au dăltuit de-a lungul secolelor un tip de om dârz, harnic şi mândru pe care nu l-au putut pleca nici vitregia vremurilor şi nici asprimea climatului.

Lasă un comentariu