Bisericile de lemn, dincolo de timp şi vremi

Bisericile de lemn din judeţul Mureş au beneficiat de o cercetare de mare rigoare şi acurateţe. Lucrarea lui Ioan Eugen Man, Biserici de lemn din judeţul Mureş, Editura Nico, 2009 (Ediţia I, Editura Reîntregirea, 2004) rămâne o lucrare singulară, fundamentală, pentru cunoaşterea unui fenomen definitoriu pentru istoria credinţei şi evoluţia mentalităţilor în arhitectura populară în spaţiul religios mureşean, în dimensiunea sa ortodoxă şi greco-catolică.

Cercetarea acestui domeniu are câteva „antecedente", care au fost un punct de sprijin serios pentru extinderea şi aprofundarea analizei: Biserici de lemn, monumente istorice din Episcopia Alba Iuliei, mărturii de continuitate şi creaţie românească, Alba Iulia, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei, 1987, şi Arhitectura de lemn din Transilvania. I, judeţele Alba, Mureş, Harghita, Editura Museion, Bucureşti, 1993, realizate de Ioana Cristache-Panait.

Lucrarea lui Ioan Eugen Man, însă, rămâne de căpătâi, referenţială pentru biserica ortodoxă din spaţiul mureşean, principala beneficiară a acestui studiu. Dar câştigul este inestimabil, pentru orice întreprindere care vizează domeniul construcţiilor bisericeşti de lemn, pentru evaluarea în dinamica sa a unui fenomen deopotrivă de credinţă şi de artă.

Constatând interesul manifestat pentru bisericile de lemn, monumente de lemn, din judeţul Mureş, am considerat utile inventarierea şi sistematizarea informaţiilor, pentru a veni în sprijinul celor care vor să ia un prim contact cu acest domeniu, pentru cei preocupaţi să contribuie la salvarea, la punerea în valoare a acestui patrimoniu inestimabil, în condiţiile în care biserici noi, de zid, iau locul bisericilor vechi de lemn, devenite neîncăpătoare, lăsându-le pe acestea în plan secund, acordându-le mai puţină atenţie decât atunci când ele slujeau cultului.

Nemaifiind ultile activităţii religioase de zi cu zi, bisericile de lemn pot însă fi introduse în circuitul turismului-religios, ca mărturii de credinţă, civilizaţie, artă.

Responsabilitatea pentru această moştenire este imensă, iar inventarierea ei nu poate fi decât de bun augur, parte a unor demersuri conjugate, instituţionale - de stat, de cult.

Responsabilitatea primă în ocrotirea acestor monumente revine proprietarilor de drept, conform legii.

Informaţiile din acest „Dicţionar" sunt minimale: numele şi hramul bisericii, anul construcţiei, codul LMI, dimensiuni, structură, particularităţi. Fiecare biserică beneficiază de câteva fotografiii, exterior şi interior.

Pe lângă aceste biserici, incluse în LMI, există alte numeroase biserici de lemn care ar trebui incluse pe această listă, dar şi un număr remarcabil de noi biserici de lemn, ridicate după arhitectura unor biserici de lemn din zonă. Numai Târgu-Mureşul are 2 biserici de acest fel, biserica de la Spitalul Nou şi cea din cartierul „Tudor".

În listă mai figurează şi biserici care sunt dispărute, cum sunt cele de la Band, Deaj, Oroiu-Ungureni, ori distruse ireversibil, cum e cea de la Mura Mare sau cea de la Sânmărghita, care s-a mistuit în flăcări în 2016.

Nu figurează nici turnul clopotniţă, de la biserica din Cosma, de piatră, dar preluată de ortodocşi în sec. XVIII, care i-au ataşat la un moment dat turnul, de lemn, fără a exista menţiuni legate de data la care a fost ridicat.

În schimb, a rămas pe listă ca Biserică de lemn, biserica de la Lepindea, înlocuită în 1910, cu una de zid.

Această a doua ediţie a „Dicţionarului", (Editura Vatra veche) revăzută şi adăugită, readuce în actualitate un patrimoniu cu foarte multe aşteptări.

 

Lasă un comentariu