În apropierea unei case țărănești se afla o fântână. Apa din această fântână era rece, curatăși gustoasă. Ceva nemaipomenit! Cu totul enigmatic era faptul cum de ea nu secase niciodată, nici măcar în perioadele cele mai secetoase. Dar veni epoca marilor modernizări, când casa a fost mărităși au fost montate conducte moderne pentru apă. Acum, deci, fântâna nu mai era de folos. Ea a fost închisăși sigilatăși așa a rămas mai mulți ani până când, într-o bună zi, țăranul era curios să privească înăuntru. O deschise și observă că fântâna secase complet, iar țăranul se mirăși se întrebă din ce cauză se întâmplase acest lucru.
Abia după mai mult timp ajunse să înțeleagă: această fântână se formase din foarte multe râulețe, iar deschizăturile râulețelor rămân deschise atât timp cât apa nu rămâne pe loc. Dacă o fântână nu mai este folosită, râulețele seacă complet.
Din volumul „Sub mantia speranței", apărut la Editura „Vatra Veche", Târgu-Mureș, 2017
