„Porni Luceafărul…" și la Liceul Tehnologic „Traian Vuia", Târgu-Mureș

Distribuie pe:

Organizată de catedra de „Limbă și comunicare", prin dnele profesoare Simona Oltean și Simona Grif, activitatea de cinstire a poetului nostru național s-a desfășurat vineri, 20 ianuarie 2017, în cabinetul de „Limba Română" al școlii. Prima parte, intitulată „Pentru 5 minute actori!", i-a avut ca protagoniști pe câțiva elevi care au încercat, în fața colegilor lor, să redea poeme din lirica geniului nostru tutelar. Astfel, Daniela Molomfălean și Ioana Sămărtean din cl. a IX-a E au interpretat poezia „Întunericul și poetul", Cosmin Stoica și Alina Botezatu din clasa a X-a A, respectiv a X-a E, poezia „Replici", iar Elvis Kovacs, Ionela Moldovan și Mădălina Fekete, toți din cl. a X-a E, poemul „Luceafărul".

În partea a doua, subsemnatul, în calitate de invitat, am vorbit despre viața și opera lui Eminescu, pledând pentru citirea poeziilor sale și pentru încercarea de a-l înțelege și prin prisma preocupărilor excepționale de prozator, publicist și, înainte de toate, de mare român, luptător pentru libertate și unitate națională, pentru refacerea Daciei de odinioară.

După activitate, elevii școlii prezenți în sală au plecat mai plini de Eminescu, și în informații, dar și în spirit!

Lasă un comentariu