România – Turcia 3-5, în cel de-al doilea duel la futsal

Distribuie pe:

Echipa națională de futsal seniori a României a pierdut cu 3-5 meciul amical cu reprezentativa similară a Turciei disputat joi, la Călărași, în Sala Polivalentă „Ion C. Neagu". În primul test dintre cele două formații programat în această săptămână, tricolorii au câștigat cu 3-2, miercuri, în aceeași sală din Călărași. În partida de joi, gazdele au înscris prin Cristian Matei, Laszlo Szocs și Emil Răducu, însă Cem Keskin, Huseyin Emirhan Kinlak, Murat Acikel (de două ori) și Talha Can Vardar au marcat golurile care au adus bucurie la final în tabăra turcilor. Robert Lupu, antrenorul-jucător al României, a titularizat următorii jucători: Vlad IANCU - Florin MATEI, Cristian MATEI, Emil RĂDUCU, Laszlo SZOCS. Rezerve la startul confruntării au fost: Andrei GRIGORAȘ - Adrian PÂNZARU, Paulo FERREIRA, Bogdan COVACI, Dumitru Mimi STOICA, Ionuț MOVILEANU, Robert LUPU. Pentru România, urmează două partide amicale cu Cehia, în deplasare, în 8 februarie 2017 și în 9 februarie 2017. Tricolorii se pregătesc pentru meciurile pe care le vor juca în cea de-a doua fază din preliminariile Campionatului European - Slovenia 2018. În perioada 3-12 aprilie 2017, România va evolua la Călărași într-o grupă în care adversarele vor fi Portugalia, Finlanda și echipa care va câștiga o serie din care fac parte Letonia, Armenia, Estonia și Germania (disputele vor avea loc în perioada 26-29 ianuarie 2017, în Letonia). Reprezentativele care se vor clasa pe locul 1 se vor califica în turneul final, iar formațiile care se vor clasa pe locul 2 și cea mai bună dintre echipele care se vor clasa pe locul 3 în cele șapte grupe din turul principal se vor califica în play-off.

Lasă un comentariu