Rău a mai ajuns România!

Distribuie pe:

Demonstrația pașnică a protestatarilor, aflați, miercuri-seara, în Piața Victoriei, după unele informații ar fi depășit 150.000 de bucureșteni, fiind cea mai amplă din 1990 încoace. Lor li s-au alăturat locuitori ai marilor orașe ale României, ieșiți să-și manifeste protestul, în urma sfidării, desconsiderării și gafei politice ale Guvernului Grindeanu, care, după trei săptămâni de la învestire, a pășit, penibil, cu stângul, prin cele două Ordonanțe de Urgență privind grațierea („cu dedicație") și modificarea Codurilor Penale, „opera" nenorocitului Florin Iordache, ministrul Justiției. În spate fiind, bineînțeles, Liviu Dragnea, care, știe oricine, conduce Guvernul PSD-ALDE.

După 27 de ani de firavă nouă democrație, în care, din păcate, sub toate guvernele de până acum, a înflorit corupția, hoția, jaful politic, abuzul, nesocotirea Constituției și a legilor, românii își exprimă nemulțumirea și revolta, ieșind în stradă. Din păcate, s-a mai dovedit o dată, după 1990, că vocea unui popor pe la noi nu contează, ci doar decizia atotputernicului ministru al Justiției, Florin Iordache, în fața căruia magistrații, acei profesioniști, personalități în domeniu, nu contează. Dreptate are doar el! Românii au văzut cum o decizie anapoda slăbește legislația de urmărire penală a abuzului în serviciu, urmărindu-se și o desființare mascată a DNA și DIICOT, încât, azi-mâine, ne vor râde în nas infractorii. Or, nu așa se scot, cum spunea unu sfătos, „cătușele din România".

Ar fi doar câteva din motivele care i-au scos pe bucureșteni în stradă, blocând centrul Capitalei, sancționând, astfel, perversitatea lui Liviu Dragnea și a acestui guvern, prin scandările: „Demisia!", „Nu scăpați!", „A murit democrația, a înviat hoția!", „Fiecare copil știe: dacă furi - la pușcărie!", „PSD - ciuma roșie!".

O mare de oameni a devenit, miercuri-seara, Piața Victoriei! Protestele s-au derulat și în marile orașe ale României: Cluj-Napoca (40.000 de participanți), Sibiu (25.000), Iași (25.000), Timișoara (20.000), Craiova (15.000), Brașov (10.000), Pitești (8.000), Constanța (8.000), la care s-au mai alăturat cei din Alba Iulia, Buzău, Târgu-Mureș, Botoșani, Suceava, Focșani, Oradea, Brăila, Râmnicu Vâlcea etc. Importante ambasade: SUA, Franța, Germania, Canada, Belgia, Olanda și-au manifestat, printr-o scrisoare-mesaj comună, neliniștea stârnită de aceste învolburări, îngrijorate de amploarea protestelor, proteste având loc și în marile orașe europene.

Miercuri a fost o zi extrem de tensionată. Ședința de guvern s-a desfășurat cu trei întreruperi. Invitat, de presă, să dea câteva explicații în legătură cu acea ședință de noapte, ținută hoțește, pe ascuns, fără o ordine de zi, unde s-a hotărât aplicarea unei Ordonanțe de Urgență privind modificarea Codurilor Penale, prin care-i dezincriminat abuzul în serviciu, ministrul Justiției, Florin Iordache, considerând gafa comisă „un act perfect legal", o face pe surdul, refuzând să răspundă: „Aveți alte întrebări?". Adresându-se, jurnaliștii, domnului Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, zgârcit, la vorbă, acesta a fost foarte concis: „Vom analiza!".

Ce au vrut să demonstreze cei 250.000 de români din toată țara, ieșiți în stradă? Că legile se fac, în orice țară democratică, în Parlament, nu pe ascuns, noaptea, sub acoperirea întunericului, într-o absurditate strigătoare la cer, cu efecte negative asupra funcționării statului de drept. Neascultați, sfidați mereu, neluați în seamă, oamenii se revoltă, protestând pașnic. Ei vor ca puterea trecătoare să țină cont de vocea, de vrerea poporului, nu de cea a unor indivizi.

De fapt, ce doresc românii ieșiți în stradă? Ceva cât se poate de simplu: abrogarea ordonanțelor absurde! Sătui de atâtea porcărioare postdecembriste, simțind că a ajuns cuțitul la os, ei protestează. Sunt cele mai mari proteste de după decembrie 1989, ale românilor, iritați de PSD și de ALDE, care una au promis în campania electorală, că gura nu doare, iar ajunși cu pâinea și cuțitul puterii în mână, ei fac cu totul altceva, în interes personal, de partid și de grup. Guvernul, procedând astfel, încet-încet, pe zi ce trece, își pierde legitimitatea, prin niște acte de-a dreptul prostești, prin grațieri „cu dedicație", implicați fiind de pildă, Alexandru Athanasiu, Cristian Popescu, Piedone, Dan Șova, Ecaterina Andronescu, Liviu Dragnea, Elena Udrea, Nicușor Constantinescu, Gabriel Oprea, Titus Corlățean. Ne oprim aici!

Din păcate, ce nu doreau cei aproximativ 150.000 de protestatari pașnici din Piața Victoriei s-a întâmplat. Vreo 100 de indivizi, strecurați printre protestatarii pașnici, cu cagule și fețele mascate, după unele opinii „agitatori PSD", niște ultrași, ai unor galerii, producând mereu scandaluri, la meciurile de fotbal, se vorbește, că ar fi ai galeriei Dinamo, au aruncat petarde, „Cocteiluri «Molotov»", fumigene, obiecte, sticle, bucăți de gheață spre jandarmii din fața sediului Guvernului. Evident, apucăturile golănești, de stadion, nu aveau ce căuta acolo. Acești recalcitranți, porniți mereu pe scandal, să facă numai rele, trebuie izolați. Zadarnic au încercat protestatarii pașnici să se interpună între ei și jandarmi, printre cei din stradă fiind și copii, scandând: „Fără violență!". Lipsiți de minima educație, de elementarul bun-simț, ei au venit pregătiți, de la meciul de baschet Steaua - Dinamo, și s-au dezlănțuit, dându-și în petic, cu acea furie dementă, împotriva jandarmilor. Grupul bine organizat a plecat - după unele surse - chiar de la hotelul „Ritz" al unui cap PSD-ist. Dacă-i așa este cât se poate de grav! O rușine! Jandarmii au fost obligați să intervină și să folosească gaze lacrimogene. A fost nevoie, pentru a-i potoli și a-i izola pe huligani, chiar și de trupele speciale. Ciudată-i și acea declarație, la un post de televiziune, a unui general (r), fost secretar de stat, într-o altă guvernare PSD, cu funcții importante în Ministerul de Interne, un PSD-ist înfocat, care a făcut declarații incendiare, fiind de acord cu violența huliganilor, dorind să fie folosite, în situația amintită, gloanțe de cauciuc, tunuri de apă, gaze lacrimogene, chiar gloanțe adevărate! Cică, așa-i dictează „onoarea lui de militar". Tinerii protestatari au încercat să-i tempereze pe ultrași, rugându-i: „Nu așa! Fără violență!". Zadarnic! N-au avut cu cine!

Care-i miza acestei golănimi scandaloase, plină de ură, a găștii celor 100 în fața celor 150.000 de protestatari? Oameni din Piața Victoriei, pașnici, au fost loviți de ei. Ce vor? Ca românii să nu mai îndrăznească să iasă în stradă. Un clar act de intimidare. Oare nu ai toate argumentele să te întrebi: mai avem stat de drept?

Și-au arătat, cumva, în acele momente tensionate, fața Liviu Dragnea, care, de fapt, conduce acest guvern marionetă, ministrul Justiției, Florin Iordache, ministrul Internelor, Carmen Dan?

Oare anumite instituții ale statului nu știau, nu erau informate în legătură cu ce se pregătește? Șefii SRI susțin că au dat informațiile necesare instituțiilor abilitate afle statului, că au acționat potrivit legii. Ba chiar precizează că „nu a fost ceva întâmplător, ci pregătit!". Iar instituțiile Statului Român ce au făcut? Nimic!

Păcat de acel gest huliganic, derulat după un scenariu dinainte pregătit! „Clanul Sportivilor", că despre ei se spune că este vorba, nu știu, probabil, că România, pe care ei ar dori s-o arunce în haos, nu-i țara lui Lukașenko, bielorusul, în situația în care un guvern, așa cum acum procedează, destabilizează singur statul de drept, pentru niște penali! Chiar merită? Rău a mai ajuns România! Nu cumva cineva se gândește ca ea, țara asta de la „Porțile Răsăritului", să devină, astfel continuate lucrurile, un fel de butoi cu pulbere?

 

Lasă un comentariu