„Dragostea e mai tare decât moartea"

Distribuie pe:

Au venit, odată, la regele Solomon două femei care se certau și nimeni nu le putea face dreptate, căci nimeni nu putea afla adevărul. Iată ce se întâmplase: erau două tinere mame, care locuiau în aceeași casă și care născuseră de curând fiecare câte un prunc. Regele Solomon a ascultat-o pe cea dintâi:

- Mărite împărat, cer dreptate, căci pruncul acestei femei a murit azi-noapte, iar ea, vicleană, l-a luat din brațele mele pe al meu, în timp ce eu dormeam, și acum susține că este fiul ei și că al meu ar fi murit. Nu e adevărat, pruncul acesta este al meu și vreau să-mi dea copilul înapoi!

Solomon a ascultat-o și pe cea de-a doua femeie. Aceasta susținea sus și tare că ea este mama copilului adus cu ele și că cealaltă minte, doar ca să-i ia copilul. Văzând că gâlceava dintre cele două femei nu contenește, regele și-a dat seama cum o poate descoperi pe mincinoasă. S-a ridicat deodată cu hotărâre și a strigăt străjerilor:

- Aduceți-mi de îndată sabia să tai acest copil pe din două și fiecare mamă să ia jumătate, căci altfel văd că nu se pot împăca!

Una dintre femei a rămas mută de uimire, neștiind ce să zică, dar cealaltă a strigat sfâșiată de durere și plângând:

- Nu, nu omorâți pruncul! Mai bine să-l ia ea decât să moară copilul. Nu faceți asta, mai bine renunț eu la el, dar să trăiască, decât să moară…

În acea clipă regele Solomon a știut că aceasta e femeia care spunea adevărul. A privit-o cu bunătate și i-a zis:

- Fără nicio îndoială tu ești mama pruncului, căci dragostea ta este capabilă de orice sacrificiu și numai o mamă adevărată ar fi în stare de orice pentru a-i salva viața copilului. Ia-ți fiul și mergeți cu pace înapoi la casa voastră.

Vestea despre cum a știut regele Solomon să afle adevărul și să împartă dreptatea s-a răspândit cu repeziciune în întreg regatul și toți oamenii îi mulțumeau lui Dumnezeu că i-a binecuvântat cu un rege drept și bun.

(Sursa: „Gândul de dimineață")

Lasă un comentariu