Imperiul Persan, cel mai vast și puternic imperiu al Orientului a supraviețuit până la cucerirea sa de către Alexandru cel Mare în anul 330 î.Hr., iar originea lui poate fi atribuită conducerii unui singur om - Cirus cel Mare, un rege persan genial și foarte puternic a cărui strategie a fost de a cuceri lumea. Poate de aceea, un bun prieten pe care l-am avut în Iran, inginerul Seifi, foarte bun colaborator, îmi explica de ce pierderea imperiului încă apasă conștiința națională a iranienilor: „noi am fost și vrem să fim o mare putere și o mare civilizație", în timp ce mergeam cu mașina lui, spre casa lui de la periferia Shirazului, evitând motociclete, mașini și măgari ce se înghesuiau în trafic. „Istoria noastră populară este veridică, invadatorii ne-au ars cărțile, ne-au violat femeile. Trei sute de ani nu am avut voie să vorbim farsi în public, altfel ne tăiau limbile. Astăzi, Iranul este multicultural, aici se vorbesc mai multe limbi, altele decât cea persană - turkmeni, arabi, azeri, buluci, kurzi - oricine are voie sa vorbească farsi, una dintre cele mai vechi limbi din lume, văd că și dumneata ai învățat de la noi și stăpânești bine această limbă, gândește-te bine, pentru mine este o mare mândrie să te am prieten" spunea bunul meu amic, care în acea seară m-a invitat la el acasă pentru cină, într-o vilă modestă, dar foarte confortabilă, cu multe kulere pe acoperiș și tubulatură interioară pentru distribuirea ingenioasă a aerului condiționat în interiorul casei.
Ajuns la domiciliul acestui coleg musulman, foarte bun cunoscător al Coranului, cu politețe și curtoazie, mă invită într-un siting foarte spațios, unde luăm loc amândoi la o masă lunguiață și foarte joasă, pe jos, splendide covoare persane, iar pe colț o imensă bibliotecă, în timp ce soția lui grăbită ne pune pe masă un ibric neînchipuit de frumos cu ceai fierbinte, dar tot timpul cu spatele către mine, chinuindu-se să își acopere cu mare dichis toată fața și corpul. Nu m-a mirat de fel acest gest cunoscut de mine din alte auzite de la numeroșii prieteni pe care îi aveam la Shiraz. Femeia musulmană nu are voie să stea descoperită și cu fața spre bărbații străini, musafiri sau oaspeți. La musulmani, femeile, în general, duc o viață de izolare, nu au voie să se întâlnească în public cu bărbați, iar după ce se căsătoresc nu pot avea niciun fel de relație nici cu rudele lor cele mai apropiate de sex masculin. Un regim de o severitate diabolică!
Regimul familial și viața de zi cu zi a familiei iraniene, în multe privințe este considerată la un nivel moral superior multor popoare arabe. Poligamia însă este peste tot, dar pentru dreptul de stăpână a casei se bucură numai una dintre soții, de obicei cea mai în vârstă. În cazul de față, prietenul meu, coleg de serviciu, avea o singură soție și trei fetițe, toate drăgălașe: Leila, Fatila și Seila. Acestea se învârteau tot timpul în jurul meu, provocându-mă cu insistență la joacă, într-o altă încăpere unde se afla o masă de badmington. Cu privire la fetițe, prietenul meu îmi spune: „Le vezi, le învăț să citească multe cărți, să tragă cu arcul și să spună întotdeauna adevărul, să își însușească bine Coranul care le reglementează întreaga viață. Copiii noștri sunt bunul cel mai de preț, dincolo de toate resursele naturale, extrem de importante, de care dispunem ca țară."
Cina la care am fost invitat a fost cu operativitate pregătită printr-o comandă telefonică la un restaurant din apropiere adusă printr-un curier cu un scuter special pentru astfel de situații. Aranjamentul bunătăților pe masă a revenit prietenului meu, care încurca mereu ordinea caserolelor cu mâncarea, cerându-și mereu scuze. S-a pus pe masă multă mâncare din carne de oaie și pui, pe o imensă garnitură de orez alb, decortificat, asortat cu foarte multe stafide, pătrunjel, mentă și salată verde. Nu a lipsit deliciosul kebab bakhtiori. (Bakhtiorii sunt păstorii care mai practică și astăzi transhumanța). A lipsit celebrul vin de Shiraz despre care prietenul meu îmi spune: „Să știi, mister Pither, cea mai veche probă de vin din lume, veche de acum 7.000 de ani a fost descoperită în vase de lut într-un sat neolitic, aici, aproape de Shiraz. Din păcate, acest vin, noi, cei din Shiraz, nu-l mai prea avem pe masă. Fără niciun regret, vinul a fost înlocuit cu faimosul suc proaspăt de portocale și rodii, se spune, binefăcător potenței bărbaților.
Iranienii au un respect deosebit pentru musafiri și tot ce face gazda este pentru a-și mulțumi musafirul. În concepția iranienilor „musafir este omul care a intrat în casă și nu cel care a ieșit pe ușă."
- va urma -
