DIAGNOZA CAUZELOR ŞI EFECTELOR CONFLICTELOR SOCIALE PREZENTE DIN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ (II)

Distribuie pe:

În mod evident, pe acest fond conflictual sunt amplificate unele fenomene sociale de la nivelul unor grupuri sociale, cum ar fi inegalitatea socială, discriminarea socială, frustrările şi sărăcia, percepute drept cauze ce adâncesc criza de sistem, care, la rândul lor, conduc la transformarea unor conflicte latente în conflicte manifeste, ca urmare a creşterii intoleranţei faţă de aceste stări ostile unor indivizi şi grupuri defavorizate, la care în mod complementar în structurile de putere se adaugă dorinţa de dominare prin preluarea puterii politice totale, prin acest proces care la noi, în această perioadă de criză generalizată, poate fi denumit iohannizarea puterii politice. În acest sens, în vederea conservării puterii prezidenţiale, aşa cum ne confruntăm şi în prezent, sunt utilizate ca mijloace aceste mişcări de protest, pe care, ca fenomen social, l-am putea denumi iohanniadă. Astfel, sintagma „guvernul meu" şi tendinţa de preluare a puterii executive şi legislative, alături de serviciile secrete şi alte organisme ale statului, aservite puterii prezidenţiale, sunt mai mult decât relevante din această perspectivă a paradigmei puterii totale şi a regimului politic autocratic, recurgându-se în acest sens la mecanisme mai puţin ortodoxe, perfide şi perverse, care în ultimă instanţă antagonizează societatea, amplificând ura şi tensiunea socială, care, la rândul lor, pot degenera într-un conflict social intern, cu consecinţe ce pot afecta securitatea şi suveranitatea naţională, dincolo de impactul psihomoral şi social - economic indus.

În realitate, sub raport temporar, tabloul sinoptic al societăţii româneşti prezente cunoaşte un paralelism ce accentuează această stare conflictuală şi desinergizează societatea contemporană. În acest context, aşa cum sesiza într-un interviu recent într-o publicaţie românească psihologul clujean D. David, România se prezintă sub două sau cu două feţe de ordin temporar şi ca tendinţă spre schimbare: „România prezentului" şi „România viitorului", fiecare din aceste structuri paralele cunoscând o cultură organizaţională bazată pe o psihologie socială specifică, percepând în mod diferenţiat şi contradictoriu evoluţia societăţii româneşti şi a rolului politicului în societate. Astfel, din perspectiva demografică, dar şi a modului cum percep puterea politică, cei care aparţin primei categorii sociale, sunt susţinătorii conservatorismului politic, din rândul acestora făcând parte în mai mare măsură generaţia mai vârstnică, o mare parte din generaţia de mijloc şi un procent mult mai mic din generaţia tănără, cu un nivel de pregătire precar. Aceştia reprezintă sub raportul activismului civic o categorie conformistă şi mai puţin activă social, dar mult mai responsabilă în exercitarea drepturilor cetăţeneşti, în mod deosebit a dreptului de a alege, participând în mai mare măsură la vot decât cei ce aparţin celeilalte Românii, în care sunt cuprinşi tinerii cu pregătire şi cu un nivel intelectual mult mai ridicat, aparţinând altei generaţii socio-culturale şi psihosociale, dar mai inactivă sub raport electiv. Din perspectiva atitudinii politice, nota esenţială a acestei categorii costă în susţinerea concentrării puterii politice şi a menţinerii rolului statului - Guvernului în societate, apărând principiul sociocentrist - social, şi nu pe cel antropocentrist - al individului. Totuşi, prin aceste manifestări protestare, la ambele categorii se manifestă această percepţie psihosocială asupra aşa-numitului individ - mulţime sau colectivist, exprimat în psihologia mulţimilor prin acel suflet colectiv al mulţimii şi a acelui sentiment al puterii invincibile, bazându-se mai mult pe instinct şi contagiune emoţională decât pe raţiune şi contagiune mentală (Gustave Le Bon, „Psihologia mulţimilor"). La caracteristicile prezentate, care pot adânci conflictele sociale interclasiale, cum sunt cele prezente dintre cele „două Românii", se mai poate adăuga modaliatea cum percep aceste categorii soluţionarea conflictului şi perspectiva societăţii. Aşa cum am putut observa, reprezentanţii României prezentului consideră că rezolvarea conflictului este posibil prin respectarea drepturilor democratice - a votului lor majoritar, deci prin menţinerea actualului Guvern Grindeanu, pe când cei care reprezintă „România viitorului", percep soluţionarea conflictului prin descentralizarea puterii prin aceste noi forme ale puterii, cum sunt fundaţiile, corporaţiile, multinaţionalele şi ONG-urile, care pentru cei din prima categorie sunt percepute ca un pericol pentru viitorul României, aceştia fiind susţinătorii modelului puterii centralizate a statului şi nu pe modelul bazat pe principiile liberalismului şi al autonomiei individului. Întreţinuţi prin manipulare şi prin diverse teorii ale conspiraţiei, la categoria conservatorilor li se accentuează acel sentiment al nesiguranţei, percepând schimbarea drept o ameninţare la adresa naţiunii şi individului, iar pe cei care susţin schimbarea, ca pe nişte trădători, aserviţi intereselor celor care îi manipulează.

Cine antagonizează aceste două categorii este uşor de observat, la fel şi mecanismul la care recurg în întreţinerea acestui conflict simbolic şi de substanţă. Recurgând la acel mecanism al suveicii (a intereselor transferate de sus în jos şi de jos în sus de către politicieni - manipulatori şi agenţii implicaţi - protestatarii), reprezentanţii unor partide politice, ale alianţei PSD - ALDE, sunt susţinătorii celor care doresc menţinerea actualului establishment politic, evident în beneficiul propiei lor puteri executive şi legislative, apărând interesele celor care îi susţin în stradă - la Palatul Cotroceni, dar care în mod indirect şi prin transferul intereselor de sus în jos, îşi apără propriile interese, de victoria acestor mişcări bucurându-se mai mult reprezentanţii puterii şi nu susţinătorii ei. Mecanism regăsit şi în cadrul mişcărilor protestatare din Piaţa Victoriei, unde reprezentanţii partidelor din opoziţie - USR şi celelalte grupări politice ce susţin schimbarea şi a reprezentanţilor „României viitorului", promovează interesele acestora, care prin transferul intereselor de sus în jos, devin şi interesele celor care se circumscriu în această paradigmă a schimbării politicii şi a societăţii româneşti, beneficiari fiind politicienii şi în mai mică măsură masa critică a celor manipulaţi. Asemenea manevre şi operaţii de tip suveică (de sus în jos, prin scopurile proprii puterii sau ale opoziţiei, şi de jos în sus, prin schimbarea acestor scopuri în interesele revendicative ale protestatarilor, dar şi ale celor care antrenează în jocul politic aceste categorii sociale) nu sunt nici pe departe spontane, după cum lasă să se înţeleagă cei care le regizează, ci ele sunt bine pregătite în ambele tabere, în pofida faptului că disimulează o asemenea spontaneitate şi „inocenţă participativă" prin comportamentul neagresiv.

(va urma)

Lasă un comentariu