Scrisoarea Centrului de Zi „Cezara" de Sfintele Paşti

Distribuie pe:

Către PRIETENI

Motto:

Ca cerul din care vorbeşte Dumnezeu

Aşa e, acum, sufletul meu...

Deschidem iar fereastra sufletului nostru, spunându-Vă: HRISTOS A ÎNVIAT! E marea bucurie a TUTUROR, cu toţii fiind cuprinşi în slavă dumnezeiască. Căci stă scris în Cartea cea Mare: Iar voia Celui ce m-a trimis aceasta este: să nu pierd pe nici unul din cei pe care mi i-a dat. Ştim că şi noi suntem copiii Lui şi că ne mângâie, aşa cum Dumneavoastră ne-aţi mângâiat prin bunătatea şi omenia sufletului, trimiţându-ne de Sfintele Paşti rază de soare. Ne-aţi îmbrăcat în cea mai curată cămaşă, cea a speranţei, a visului că prin credinţă nemărginită, a noastră şi a celor ce ne ocrotesc, vom putea privi viaţa şi cu seninătatea unui zâmbet, nu doar cu durerea lacrimii.

Vă mulţumim pentru mângâiere şi încurajare şi vă cuprindem în rugăciunea noastră şi în cel mai sincer semn al crucii. Pentru Dumneavoastră, PRIETENI, am cules petale de primăvară, pentru ca lumina Învierii să vă apere gândul şi truda, uşa casei, verdele ierbii, apa cea bună şi nădejdea de fiecare zi.

Cu dragoste,

NOI

Târgu-Mureş, în Săptămâna Patimilor 2017

NOTĂ:

În Vinerea Mare, un grup de agrieşeni, în frunte cu preacucernicul părinte Timoftei Găurean, a adus înălţare creştinească, bucurie şi mângâiere la Centrul de Zi Cezara din Târgu-Mureş unde se află în programe de recuperare şi abilitare tineri cu handicap psihic grav. În zilele acestea, oameni de bine îşi strâng mâinile, urându-şi sărbători fericite. Agrieşenii au dat mâna cu sufletul tinerilor de la Cezara; acolo unde este suferinţă, dar şi speranţă. Nu se va uita nicicând această zi a rugăciunii din adâncul fiinţei, sub pâlpâirea lumânărilor aprinse întru alinare şi speranţă. A fost preamărit binele sufletesc. El nu ţine de linii geografice şi administrative, ci de adevărul omului. Ochii Bunului Dumnezeu au văzut la Centrul Cezara ce fac cei care sunt cu adevărat Oameni.

 

Lasă un comentariu