O CĂLĂTORIE SPIRITUALĂ*

Distribuie pe:

Dacă legenda este urmaşa de fapt a mitului şi basmul vine să reîntregească atmosfera fantastică, nu prin proiecţia supranaturalului în real, ci prin alternanţa acestora, credem că parabolele din Poarta secretă@Noi, luându-şi drept model Proverbele din Sfânta Scriptură, aşa cum autoarea, Cristina SAVA le-a adus la nivelul de înţelegere al micilor ucenici, se constituie într-un adevărat „Îndrumar" de suflet pentru toate vârstele.

Asistăm la o prelucrare de excepţie a învăţăturilor biblice, unde Înţelepciunea, Bunătatea, Credincioşia, ca teme populare, rezultate din creaţii tradiţionale, promovează valorile umane. Metamorfozarea temelor în personaje, pentru a reflecta trăsăturile creştinului, au condus la realizarea acestor producţii spirituale în strânsă relaţie cu nevoile raportate la spaţiu şi timp.

În cea de a doua parte a cărţii, doamna profesor doctor Cristina SAVA ne aduce în mijlocul „familiei" - clasa de elevi. Spaţiul familiei de la şcoală incită la cunoaştere şi descoperire, la apreciere şi recunoştinţă.

Întreaga arhitectură a cărţii devine punct de reper în itinerariu, aducând rolul protector al dascălului înzestrat cu har poetic, scriitoricesc, precum cel al Cristinei SAVA.

Ideea generalizatoare este că această carte devine simbolul unei credinţe de profesie. De aici rezultă valenţele formative ale cărţii care se vrea „o singura poveste de iubire". Metafora construirii edificiului educaţional este analogă unui palat în cer, este în conformitate cu itinerariul omului pe pământ.

Mulţumiri de suflet Cristinei SAVA, pentru măiestria cu care aşază în cuvinte frumosul său suflet de poet şi critic literar ca zestre pentru generaţiile de copii a căror aură este o proiecţie divină, sub directa călăuzire a învăţătoarei lor, pedagog şi psiholog de excepţie.

*) Cristina Sava, „Poarta secretă @ Noi", Editura Nico, 2017

 

Lasă un comentariu