Din nou, pr. dr. Gheorghe Șincan ne surprinde prin ingeniozitatea și frumusețea propunerilor sale editoriale.
«Condamnat la iertare», ca titlu, nu are doar o componentă metaforică, ci și una morală, una de sublim al oricărei instanțe, inclusiv cea divină.
Am cunoscut un astfel de înalt prelat, care acorda, în practica sa administrativă, un loc important iertării, ca pedeapsă.
Sigur, nu generalizăm, lucrurile trebuie tratate de la caz la caz, dar acolo unde este posibil, aceasta poate fi calea cea mai potrivită pentru îndreptare. Pentru că o pedeapsă, în durata ei, tocmai această țintă are: îndreptarea păcătosului, admițând că orice faptă reprobabilă intră și în sfera păcatului, oricât de mică și de neînsemnată ar părea ea la prima vedere.
Am fost ușor contrariat atunci când, întrebând cum a fost pedepsit „păcătosul" - și nu vorbim aici de instanțe exclusiv judecătorești, ci și de instanțe morale, care exced justiției, destul de ipocrită atunci când aplică sentințe, când dă pedepse - am aflat că acesta a fost „pedepsit cu iertare".
Acolo unde există conștiință morală, pedeapsa cu iertarea e mai greu, dar și mai frumos, de ispășit. Pentru că iertarea te face nu doar să te angajezi în a te îndrepta, ci chiar în a-ți spori virtuțile, în a dovedi că greșeala ta a fost o întâmplare a vieții, un moment de slăbiciune și nu unul de rătăcire pe o cale fără întoarcere.
Acest orizont al pedepsei cu iertarea îl scrutează și părintele dr. Gheorghe Nicolae Șincan în această nouă carte a sa, care vine să consolideze și un statut de cărturar și unul de adevărat slujitor la altar, preocupat să valorifice moștenirea primită de la cei care au extras din lungul parcurs al umanității spre mântuire, picuri de înțelepciune.
Ca și în demersurile anterioare ale pr. dr. Gheorghe Nicolae Șincan, acesta a optat pentru formula „Pilde și istorioare cu tâlc, ce explică celor mici, dar și celor mari, că e loc pentru toți sub soare", ca modalitate de a intra în dialog cu cei care țin la o mai bună cunoaștere de sine.
Cred și eu, ca și autorul acestei cărți, că lecția de morală predată arid, în exces teoretic, are mult mai mic efect decât pilda care diminuează imperativul în favoarea revelației. Că cel care ascultă/citește o poveste de viață extrage cu mai multă ușurință învățătura decât dacă aceasta ar fi slogan încrâncenat.
Educația (și cea religioasă) are nevoie de „poveste" și acest lucru l-a înțeles și și l-a însușit încă o dată pr. dr. Gheorghe Nicolae Șincan.
Sunt oferite în această carte pilde, istorioare care îl ajută pe creștin, dar și pe cel cu mai puțină credință, să descopere că se poate împăca cu sine, cu lumea, dacă-i înțelege acesteia rosturile prin locul pe care îl ocupă iertarea.
Căci fără iertare, îndreptarea își pierde esența sa creștină.
*) Pr. dr. Gheorghe Nicolae Șincan,
„Condamnat la iertare", Editura Vatra veche, 2017
