Cine nu-L are pe Dumnezeu, mai întâi, în inima și sufletul lui, dacă nu-L găsește acolo, nu-L va găsi niciodată, nicăieri, iar cine îl are pe Dumnezeu, îl duce cu el peste tot. Cu alte cuvinte Dumnezeu este în noi. Restul... povești. Și de acolo, din sufletul, din inima lui, începe să-L mărturisească pe Dumnezeu. Ne spune Domnul Iisus Hristos că: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor și Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu".
Celebrul regizor american de film Martin Scorsese, evocă în cuprinsul unei cărți, apărute cu ceva ani în urmă, un episod mai puțin cunoscut al colaborărilor sale cu nu mai puțin celebrul actor Robert de Niro, prieten apropiat și statornic al regizorului, care a lăsat memoriei cinematografului universal pelicule de referință, precum „Șoferul de taxi" ori „Taurul furios", filme ce le-au adus amândurora mult râvnitul „Oscar".
În ciuda unei prețuiri necondiționate și a unei afecțiuni reciproce, a existat o dată, o singură dată, un moment în viața celor doi, când De Niro a refuzat de o manieră categorică să colaboreze cu Martin Scorsese. Regizorul intrase în producție cu un film după o nuvelă a lui Nikos Kazantzakis, ce avea să stârnească nu numai un imens scandal, dar și oprobiul Bisericii Catolice, „Ultima ispită a lui Iisus" (1988). Scorsese și l-ar fi dorit foarte mult pe De Niro în rolul lui Iisus, însă acesta, în pofida nenumăratelor insistențe ale regizorului, nu a acceptat cu niciun chip rolul. Nici chiar atunci când, într-o ultimă încercare de a-l convinge, regizorul american a traversat oceanul doar pentru a vorbi cu De Niro la Paris, unde acesta filma.
În cele din urmă, Scorsese a trebuit să renunțe la actorul său „fetiș", însă nu și la curiozitatea de a afla odată și odată care au fost motivele acestui unic și înverșunat refuz. Așa că, peste ani, într-unul dintre momentele lor de răgaz, l-a întrebat pe Bobby „Milk" (cum era poreclit în gașca lor de cartier De Niro), care au fost motivele acelui refuz categoric. De Niro l-a privit lung, cu același zâmbet de clovn trist care adesea îi împodobește chipul, și a dat un răspuns năucitor: „Marty, tu nu știi că eu nu pot să joc decât oameni?"
Dragii mei, nu toată lumea crede în existența lui Dumnezeu. Unii se declară atei și susțin că religia nu este decât un lung șir de basme moralizatoare, în timp ce alții se proclamă agnostici, un mod mai sofisticat de a spune că nu știu și nici nu le pasă dacă Dumnezeu există sau nu.
Veți întreba, poate, trebuie ca noi, părinții și, în special, mamele, să-i învățăm pe copiii noștri despre credință și despre evlavie încă de la vârsta prunciei? Răspunsul ni-l dă marele actor Dorel Vișan, care mărturisea într-un interviu, următoarele: „Acolo unde am copilărit eu, Dumnezeu făcea parte din familie".
