HOTĂRÂRI ALE CONSILIULUI JUDEȚEAN MUREȘ

Distribuie pe:

În ședința ordinară din 25 mai 2017, Consiliul Județean (CJ) Mureș a adoptat toate cele 13 proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi, cărora li s-a adăugat un proiect în regim de urgență, referitor la acordarea distincției „ALAE" sopranei Virginia Zeani (Zehan), originară din Solovăstru.

S.C „Parc Industrial Mureș" S.A - profit net de 332.855 lei

Consilierii mureșeni au aprobat bilanțul pe anul 2016 prezentat de S.C „Parc Industrial Mureș", din care rezultă că societatea aflată în subordinea CJ a obținut un profit net de 332.855 lei.

Potrivit raportului Consiliului de Administrație privind rezultatele economico-financiare pe anul 2016, veniturile totale au fost de 1.527.530 lei, provenite în cea mai mare parte din taxa de administrare (693.264 lei), redevențe (303.149 lei), refacturare energie (117.528 lei) și chirii birou incubator (46.257 lei).

În ceea ce privește cheltuielile, în valoare totală de 1.194.675 lei, raportul susține că marea majoritate a acestora au fost cheltuieli administrative.

În aceeași ședință, consilierii mureșeni au decis și repartizarea profitului obținut de SC „Parc Industrial Mureș" SA, după cum urmează: 17.952,05 lei - rezerve legale, 257.142,74 lei pentru acoperirea pierderii contabile din anii 2013 - 2014, 5.776 lei - participarea salariaților la profit, și 51.984,64 lei - pentru constituirea surselor proprii de finanțare (investiții).

Protecția cetățeanului, în colaborare cu ISU „Horea" Mureș

CJ a fost informat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Horea" al județului Mureș despre problemele cu care se confruntă în cazurile situațiilor de urgență, pe care trebuie să le gestioneze, solicitând aprobarea programului de interes public județean „Operativitatea structurilor de intervenție pentru protecția cetățeanului" și a convenției de colaborare.

Astfel, în vederea asigurării subunităților de intervenție, care au în zonă clădiri înalte, dotarea cu echipamente de alpiniști ar permite intervenția la înălțime, indiferent de denivelările terenului. Totodată este necesară și existența unei soluții informatice software și a unui suport hardware care să gestioneze toate informațiile necesare conducerii intervenției în situații de urgență cât și cele de natură preventivă pentru o gestionare judicioasă a riscurilor existente la nivelul județului, precum și achiziționarea de aparate cu aducțiune SADAC, care permit accesul salvatorilor în spații înguste.

ISU Mureș a solicitat și înlocuirea explozorului actual care este uzat, atât fizic cât și moral, necesar în cazul transportului de muniție rămasă neexplodată în poligonul de distrugere, în condiții de securitate a personalului și pentru diminuarea riscului de rateu.

Necesară este și achiziționarea unei camere video și a unui aparat foto pentru a putea fi identificate greșelile care au dus la producerea de pagube sau pierderea de vieți omenești, iar pentru o comunicare eficientă sunt necesare stații radio mobile și fixe. Pentru protecția autovehiculelor din dotare, se impune construirea unei copertine, care să protejeze caroseriile acestora, mai ales în anotimpul rece.

Programul propus de ISU „Horea" Mureș și aprobat de consilierii județeni are un buget total

de 560.600 lei, din care contribuția ISU este de 323.600 lei, iar a CJ, de 237.000 lei.

Administrator executiv provizoriu la Aeroportul „Transilvania"

Pentru asigurarea managementului la RA Aeroportul „Transilvania" Târgu-Mureș, în situația în care două dintre posturile de administrator din cadrul Consiliul de Administrație (cea de administrator executiv, vicepreședinte al CA, și cea de administrator neexecutiv, membru al comitetului de audit) sunt vacante, consilierii județeni au aprobat desemnarea domnului Ioan Petru Pop ca administrator executiv provizoriu - vicepreședinte al CA.

Mandatul acestuia a fost acordat până la numirea noilor administratori ca urmare a finalizării procedurii de selecție, dar nu mai mult de patru luni.

Drum județean, trecut la categoria drumurilor locale

Prin modificarea unei hotărâri din anul 2015, consilierii județeni au aprobat, în ședința din 25 mai 2017, încadrarea unui sector de drum județean din categoria funcțională a drumurilor de interes județean, în categoria funcțională a drumurilor de interes local.

Este vorba de DJ153F DJ107G - Nandra - Bichiș - Ozd, cuprins între km 6+655-9+360, în lungime de 2,705 km.

Modificarea a fost necesară, deoarece, în urma măsurătorilor topografice efectuate pe drumul județean, s-a constatat că lungimea reală a sectorului de drum județean care se încadrează în categoria funcțională a drumurilor de interes local este de 2,904 km, cuprins între km 6+456-9+360.

 

Lasă un comentariu