Justiția le-a făcut dreptate sătenilor din Nadăș!

Distribuie pe:

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, în ședința de joi, 8 iunie 2017, desființarea definitivă a certificatului de moștenitor pe baza căruia o familie (Viorica și Mihai Colțeu) a fost împroprietărită, în anul 2006, de Judecătoria Ineu, cu 8.762 de hectare de păduri și terenuri ce aparțineau satului Nadăș din județul Arad. Inițial, certificatul de moștenitor al familiei Colțeu a fost deființat de Curtea de Apel Timișoara, în decembrie anul trecut, după ce Direcția Națională Anticorupție a constatat că actul respectiv a fost falsificat.

Potrivit Agerpres, procesul dintre sătenii din Nadăș și familia Colțeu a durat peste zece ani, totul începând în anul 2006, când Judecătoria Ineu a admis o plângere a soților Viorica și Mihai Colțeu, prin care cereau anularea unor hotărâri din 2005 ale Comisiei județene și Comisiei locale Tăuț pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

La acel moment, judecătoria a stabilit reconstituirea în favoarea familiei Colțeu a dreptului de proprietate în natură pentru suprafața totală de 8.762 hectare de teren și pădure, împreună cu clădiri sau alte construcții aflate pe acestea. Trei ani mai târziu, familia pusă în posesie a intabulat suprafața dobândită în instanță.

În anul 2014, DNA Timișoara a descins la cabinetele notariale care au perfectat actele familiei Colțeu, dar și la Ocolul silvic privat din Nadăș, procurorii stabilind, prin expertize grafoscopice, că o parte din documentația ce a stat la baza acestei retrocedări a fost falsificată.

În urma deciziei irevocabile de joi, localnicii din satul Nadăș pot solicita pe calea legală terenurile ce le-au aparținut înainte de naționalizare.

 

Lasă un comentariu