Deși artistă de anvergură internațională, cu o biografie artistică impresionantă, Virginia Zeani e mai puțin cunoscută publicului larg din România.
Explicația acestei stări de fapt ar putea fi mai degrabă tatonată decât susținută fără rezerve.
Cine este Virginia Zeani? Care e traseul ei artistic, dintr-un sat de pe Valea Gurghiului, nu departe de Reghin, până la aprecieri superlative de genul „cea mai mare artistă lirică a secolului XX", „prima donna assoluta" a operei din Roma timp de 25 de ani?
Născută în 1925, într-o familie modestă, Virginia Zeani (pe numele de familie Zehan) a luat viața pieptiș cu familia ei (ca unic copil), la București, la vârsta de nici șapte ani.
Deși a umblat în largul lumii, nu a uitat niciodată de unde a plecat, a pomenit adesea locul nașterii, ca pe un loc al permanentei reîntoarceri: „... Cel mai mult mi-a lipsit mirosul pământului de la Solovăstru, iarba de acolo pe care am căutat-o întotdeauna și în altă parte și nu am găsit-o".
Mai mult, a fost mereu mândră de originea ei și și-a afirmat apartenența etnică precum pe un titlu de noblețe.
Apoi, cred că a avut dintotdeauna conștiința înzestrării ei, dacă ne gândim că, în anii copilăriei, hălăduind pe dealurile spațiului natal, se lua la întrecere cu cântecul păsărilor, iar adesea răspundea la întrebările părinților cântând.
Vocii sale i-a dat consistență prin studiile de canto cu Lucia Anghel și Lydia Lipkowska, până în 1946, ca apoi, în 1947, să prindă ultima tren înainte ca țara să fie dată pe mâna comuniștilor, alegând Italia.
La Bolognia, cucerește în 1948, prin rolul Violettei Valéry din opera „Traviata", de Verdi, operă în care și-a arătat strălucirea în 648 de reprezentații, reinventându-se mereu pentru ea, pentru publicul său.
În 30 de ani de carieră a interpretat 72 de roluri, și nu ne trebuie prea multă aritmetică pentru a percepe anvergura asumărilor sale artistice.
Cu toate acestea, Virginia Zeani a fost cunoscută descurajant de puțin la ea acasă. Știm însă care era politica regimului față de românii care se afirmau în străinătate - doar au fost în stare să refuze și donația importantă pe care Brâncuși a vrut s-o facă Statului Român.
În timp ce țara o ținea la distanță, ea interpreta roluri memorabile pe trasee culturale ale lumii: San Sebastian (Spania), Cairo (Egipt), Florența, Veneția, Londra, Napoli, Parma, Torino, Verona, Palermo, Padova, Trieste, Milano, Viena, Ciudad de Mexico, Philadelphia (SUA), Rio de Janeiro, Sao Paulo (Brazilia), Berlin, New York, San Remo etc. (Și i-a avut alături pe unii dintre cei mai renumiți tenori ai lumii, de la Beniamino Gigli și Ferruccio Tagliavini până la Luciano Pavarotti și Plácido Domingo!)
Se întoarce în țară după 18 ani, în 1965, în contextul deschiderilor de atunci, cu spectacole la București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, reve-nind cu noi spectacole în 1968, 1970, apoi, după o pauză de zece ani, în 1980 și în 1981.
Din 1983, se stabilește în SUA, la Bloomington, unde își desfășoară o activitate didactică strălucită la Indiana University, alături de soțul ei, Nicola Rossi-Lemeni. În 1994, aceeași Universitate a declarat-o titular pe viață la Școala de Muzică.
Aprecierile publicului și ale specialiștilor i-au însoțit întreaga carieră, în străinătate și, din 2000, și în țară, când i se decernează titlul de „Doctor Honoris Causa" al Universității de Muzică din București. În 2016, primește Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler.
Lista premiilor, distincțiilor, ordinelor e impresionantă. După toate acestea, satul ei natal i-a acordat recent o distincție aparent nesemnificativă, titlul de „Cetățean de onoare" al localității natale, Solovăstru.
Spun că doar aparent, fiindcă în realitate, ea deschide un nou orizont nu doar al întâlnirilor nostalgice, ci și o readucere în actualitete a unei opere, a unui destin.
Inițiativa organizării primei ediții a Festivalului de Operă „Virginia Zeani", la Târgu-Mureș (22-25 iunie 2017), aparținând unui fiu tot al satului Solovăstru, Marian Jurgiu, dar primită cu entuziasm și de oamenii de cultură ai locului, dar și de forurile administrative, este un nou început de destin pentru Virginia Zeani. Dar e și o șansă pe care Virginia Zeani o dă mureșenilor, aceea de a avea un brand incontestabil: Virginia Zeani.
Numele ei este repus în circulație, iar opera ei începe să fie cunoscută și de generațiile tinere.
Festivalul, în dimensiunea lui competițională, reunește concurenți din România, Republica Moldova, Ungaria, Germania, Portugalia, Austria, artiști de până în 34 de ani.
Pe de altă parte, foști discipoli ai săi vor susține un spectacol „La Traviata", iar Filarmonica de Stat din Târgu-Mureș un concert coral extraordinar.
Dincolo de Festival, proiectul are deschideri îndrăznețe, pentru că, pentru ediția a II-a, se are în calcul inaugurarea unei Muzeu memorial, în casa în care s-a născut și a tăit până la 7 ani (Muzeul Etnografic din Reghin, prin destoinica ei directoare Roxana Man și oferă deja un crâmpei muzeal Virginia Zeani!), amplasarea unui monument de artă în perimetrul muzeal de la Solovăstru, o lucrare realizată de artistul mureșean David Morar, lucrare care, în miniatură, realizată cu concursul Casei de Bijuterii Sabion, este și trofeul care va fi acordat câștigătorilor la concursul de interpretare.
Mai mult, primarul Târgu-Mureșului, dr. Dorin Florea, vede în viața și opera Virginiei Zeani o punte care se poate întinde între România și Italia și pune în ecuație, la următoarea ediție, și varianta unui Festival de Operă „Virginia Zeani" în două ediții anuale: o ediție de primăvară la Roma și una de toamnă la Târgu-Mureș.
Credem că moștenirea Virginiei Zeani a încăput pe mâini bune.
Afirmând „Eu sunt o femeie fericită", Virginia Zeani are toate temeiurile unei astfel de evaluări.
A fost o femeie frumoasă, talentată, inteligentă, împlinită și artistic și în viața de familie și, în plus, cum se spune în limbaj teo-logic, a avut și... lungime de zile.
Dar verbul „a fi", în cazul său, este relevant nu doar la timpul trecut.
Virginia Zeani este și azi, la 92 de ani, o femeie frumoasă, cu prestanță, distincție, cu o minte sclipitoare.
