Părintele Ioan Iovan s-a născut la data de 26 iunie 1922, în Husasău de Criș, Bihor, într-o familie de preot, crescând astfel într-un mediu spiritual sănătos. Urmează școala primară în satul natal, liceul la Oradea, iar apoi la Cluj, Facultatea de Teologie, fiind licențiat în 1946, iar în 1947 își începe doctoratul în teologie.
Va fi călugărit în Mănăstirea Sihastru, hirotonit diacon în 1948, apoi ieromonah în 1949 pentru Mănăstirea Vladimirești, unde v-a sluji timp de 7 ani, militând aici pentru o viață duhovnicească intensă, întemeiată pe deasa Împărtășanie.
Datorită contextului politic și social al vremii, dar și datorită dârzeniei cu care părintele Ioan se opunea ateismului comunist, este arestat la 30 martie 1955, iar sub presiunea politică a fost caterisit. Inițial a fost condamnat la moarte, dar mai apoi pedeapsa a fost schimbată în condamnare pe viață.
Astfel își petrece nouă ani și jumătate, până în 1964 la amnistierea deținuților politici, prin mai multe penitenciare: Galați, Văcărești, Jilava, Gherla, Aiud. La Aiud îl întâlnește pe părintele
Dumitru Stăniloae.
După eliberare se stabilește la București. La 26 iunie 1979, după un memoriu trimis Sf. Sinod, caterisirea îi este ridicată, slujind un an la Mănăstirea Cernica, iar mai apoi 12 ani la Mănăstirea Plumbuita.
După 1989, împreună cu maica stareță Cristina Chichernea, vine la Recea unde începe construcția frumoasei Mănăstiri de aici, din apropierea noastră, dar, în același timp, și o frumoasă lucrare duhovnicească, de o adevărată trăire ortodoxă, autentică, având în jurul său o mulțime de ucenici care îi ducem mai departe crezul său, fiind pentru noi un adevărat duhovnic, un exemplu viu de ucenic al Domnului Iisus Hristos.
Îmi aduc aminte cu multă bucurie, de momentul sfințirii frumoasei Mănăstiri de la Recea de către vrednicii de pomenire Patriarhul Teoctist și Prea fericitul Patriarh al Alexandriei, Petru al VII-lea, împreună cu mulți alți ierarhi, preoți dar și foarte mulți credincioși veniți din toate colțurile țării noastre și nu numai.
Fără doar și poate părintele Ioan de la Recea așa cum ne place să-l numim atunci când îl pomenim în diferite împrejurări ale vieții noastre, a fost, este și va fi un exemplu viu de adevărat preot, călugăr, creștin, un dârz și statornic luptător pentru dreapta credință indiferent de timp și de împrejurări.
A fost și un deosebit duhovnic, și mulțumesc lui Dumnezeu, că în primii mei ani de preoție m-a scos în calea părintelui Ioan să pot pune formării mele în preoție un început bun, solid, întemeiat pe o credință nu teoretică ci pe una practică pe care o vedeam că părintele Ioan o practica zi de zi, la Mănăstirea Recea, acolo unde îl întâlneam de fiecare dată când simțeam că trebuie să mă întâlnesc cu duhovnicul meu. De mare folos sunt și astăzi și vor fi mereu sfaturile duhovnicești și răspunsurile pe care le găseam la întrebările mele, legate de problemele pastorale pe care le întâlneam în cale.
Între multele cuvinte memorabile pe care Părintele Ioan le-a lăsat nouă aș aminti cele în care părintele Ioan spune: „nu pot și nu vreau să uit închisoarea. Acolo am trăit cele mai înălțătoare momente spirituale din viața mea. Acolo m-am născut a doua oară și Dumnezeu mi-a dat să trăiesc nenumărate minuni, să-i cunosc puterea".
Părintele Ioan Iovan trece la Domnul în data de 17 mai 2008, fiind înmormântat la Mănăstirea Recea, loc care a rămas un loc al pelerinajului pentru întâlnirea cu părintele noastru drag: părintele Ioan.
Veșnică să-i fie pomenirea Părintelui Ioan, iar pentru noi, cei care l-am cunoscut într-un fel sau altul, preoți, credincioși, fii duhovnicești, nu ne rămâne decât bucuria că acolo sus în ceruri avem un prieten care pune o vorbă bună și pentru sufletele noastre înaintea Sf. Treimi.
