TUNELUL TIMPULUI - OAMENI, LOCURI, LEGENDE, CIUDĂȚENII ȘI OBICEIURI TRĂITE PE PĂMÂNTUL PERSAN (XX)

Distribuie pe:

Despre Islam si despre musulmani sunt foarte multe lucruri de spus, foarte multe interpretări ale modului lor de viață,de gândire, comportare, cultură și de religie. Comunitățile cele mai extinse de musulmani se găsesc în Africa și Asia. Arabii printre care și iranienii sunt o cincime dintre musulmanii de pe planetă. Adevărul văzut și trăit la fața locului despre lumea islamică mă ajută să înțeleg mai bine o altă cultură, îmi explică diferențele, dar și multe asemănări dintre valorile de viață din Occident și cele din Orient. Musulmanii îi recunosc pe profeții biblici și revelația divină pe care au primit-o. Moise, Iisus și Maica Domnului sunt nume cunoscute printre musulmani.

Trăirile și amintirile trăite pe viu în Iran nu ar avea nicio putere dacă nu ar fi dublate de sentimente și senzații, stări afective care exprimă și care însoțesc reacțiile adaptate și neadaptate la realitate pentru că sentimentul este o componentă a emoției, la originea unei cunoașteri. A ști ce este un sentiment, înseamnă mai întâi a-l trăi. Pentru aceasta este nevoie să privești bine la ceea ce ți se întâmplă, asupra lumii din jurul tău, asupra celor de lângă tine. Sensurile vieții cotidiene ne asigură un minim de orientare în relațiile inter-individuale și cele colective. Comportamentul oamenilor în general este influențat de modul în care percep relațiile din jurul lor, oriunde am fi, de modul în care își identifică experiența, despre care se spune, că ține de o școală, care costă scump! De acumulările mentale pe care le avem, conștient sau inconștient. Responsabilitatea mea a fost și este legată în totalitate de modul cum eu reacționez la această experiență iraniană și la sursele pe care aceasta mi le oferă. În Iranul actual orice este considerat a fi de influență occdidentală este interzis prin lege: părul lung la bărbați, homosexualitatea, ziua îndrăgostiților, părul cu țepi, aparatele dentare, blugii mulați, tatuajele de orice fel, păpușile Barbie, pantalonii scurți, decolteurile, manechinele pentru magazine, coada de cal drept coafură, muzica rap, alcoolul, carnea de porc, câinii și animalele de companie, hainele colorate strident cravata ș.a. Un musulman nu trebuie să caște. Căscatul este un semn de la diavol! Femeile Islamului nu se pensează considerând această acțiune ca fiind un păcat. Absența cuțitului de la masă este o regulă, de obicei se mănâncă cu mâna. Chiar la început, în primele zile, aflat la Shiraz, la masă într-un local de zi nu cunoșteam mâncărurile și imaginea prețurilor. Am cerut ajutorul unui ospătar. Acesta m-a dus în bucătărie arătându-mi toate cratițele și oalele cu mâncare de pe o plită imensă. Mai apoi lua mâncarea de pe masă de la alții și îmi arăta dacă îmi place cum arată și dacă doresc din ceea ce mâncau alții. Mesenii zâmbeau prietenoși și nu erau deranjați deloc de aceasta, se amuzau! În final, ospătarul îmi aduce 4 sau 5 porții de mâncare din cele văzute de mine în oalele din bucătărie. Am ales un fel de tocană cu multe vinete, cartofi, roșii și carne de vită. Masa a fost delicioasă, iar la final am fost refuzat să plătesc, șeful de sală spunându-mi că este din partea casei!

Dacă ești invitat în casele lor sau chiar după o vizită neanunțată, la plecare dacă nu ești cu mașina personală te conduc până la un taxi, îi spun șoferului adresa unde trebuie să te conducă, se asigură că totul este în regulă și îți plătesc cursa până la destinație!

La plajă femeile stau pe ele cu o rochie neagră peste costumul de baie. O femeie musulmană responsabilă nu-și va cere niciodată de lucru într-o stațiune turistică și nici într-un caz la curățenie sau în bucătărie, ori servicii pe plajă. Sunt prea mulți bărbați necăsătoriți care lucrează în aceste resorturi. Fetele musulmane se căsătoresc virgine. Sunt înconjurate de fetițe, surori, amice, care ar ști în secunda doi dacă a coborât vreun Lucifer în chiloții ei! Căsătoria conform tradiției este aranjată de părinți printr-un contract și înțelegere cu mulți bani. Potrivit profetului Muhamad, când fata ajunge la menstruație, nimic nu trebuie să se vadă din chipul ei în afară de față și mâini! Aceasta este explicația, drept cauză: „protejarea femeii" încă din adolescență. Femeile iraniene sunt o forță care trebuie protejată!! În magazinele de femei bărbații nu au ce căuta. Un bărbat și o femeie care impart o bancă în parc trebuie să demonstreze, dacă sunt verificați, că sunt căsătorți, la fel și cei care stau în mașină pe scaunele din față. Cine vrea o singură cameră la hotel trebuie să prezinte actul de căsătorie. În Islam, femeile sunt tratate ca cetățeni de mâna a doua, ca proprietăți și vinovate din oficiu, dacă demnitatea lor se zvonește că a fost întinată, uneori victime ale răzbunării!

Femeile sunt umilite în Coran „Bărbații sunt mai presus decât femeile fiindcă Alah le-a dat întâietate asupra lor și fiindcă cheltuiesc averi pentru ele. Dojeniți-le pe cele de a căror neascultare vă este teamă. Părăsiți-le în așternuturi! Loviți-le. Nu le căutați însă gâlceavă dacă vă dau apoi ascultare. Dumnezeu este înalt și Mare!!!". Mare-i grădina lui Dumnezeu!!!

- va urma -

Lasă un comentariu