No comment - Minivacanța, la munte și la mare, și alte minunății

Distribuie pe:

Întrucât economia „duduie" și a crescut cu 5,5%, de s-a crucit Europa, Guvernul a hotărât că e cazul să luăm un mic respiro, să se mai hodinească și cetățenii, să se mai ostoiască și avântul economic.

Așa se face că, la mijloc de Gustar (Măsălar, cum îi mai zice în unele zone geografice) poporul a beneficiat de binemeritata „minivacanță" ce tocmai s-a încheiat, așa că o putem evalua la rece, cu detașare.

Dacă-i liber de Sântă Mărie, apăi liber să fie, și-a spus populația, trezită, brusc, din moleșeala caniculară, așa că berile, copilul, bona, soacra, undița, slana, șlapii, grătarele - totul a fost înghesuit, la repezeală, pe bancheta din spate și în portbagaj, motoarele au fost turate și… pe-aci ți-e drumul!

Marile (dar și micile) orașe s-au golit, dar DN 1 și alte DN-uri s-au blocat, din vocabularul pasiv au țâșnit înjurăturile neaoșe, așa cum s-a întâmplat și în alte minivacanțe, de natură mai mult sau mai puțin evlavioasă.

Fiindcă era vorba, totuși, de Adormirea Maicii Domnului, și nu de festivalul de satiră și umor, câțiva miniștri și vreo doi secretari de stat au dat tonul la pioșenie, s-au închinat la icoane, au pus acatiste pentru reușita programului de guvernare, și-au făcut selfie cu moaște, au dat, cum s-ar spune, exemplu personal, să nu-și audă vorbe, după care și-au văzut și ei de drum, având conștiința datoriei împlinite.

Rămase în pană de subiecte, posturile de televiziune au făcut pe dracu-n patru (cu tot caracterul religios, totuși, al momentului) să păstreze cota de audiență. Însă, cum DNA era și ea în minivacanță și nu apucase să „înhațe" vreun ministru, vreun baștan local, ceva mai acătării, acolo, realizatorii TV s-au văzut nevoiți, într-o primă fază, să resusciteze subiecte cu termen de valabilitate nelimitat în timp și spațiu: chiar în ziua de Sfântă Mărie, am fost informați că, pe termen scurt și mediu, ne pasc următoarele pericole: război, cutremur, noi boli incurabile, încălzire globală accentuată, cu foametea corespunzătoare.

Cum evenimentele se încăpățânau să nu apară, a fost tocat mărunt interviul cu dl Dragnea, pe care toate posturile l-au întors pe toate părțile, de dimineața până seara: am aflat, de zeci de ori, „breaking news"-ul că dl Dragnea fumează, iubește o fată blondă și n-are de gând să-și taie mustața decât dacă pierde PSD-ul următoarele alegeri. Ce-i drept, la aflarea veștii, internetul a ieșit un pic din letargie, nenumărați cetățeni (care au ales să petreacă de Sântă Mărie pe Facebook) i-au urat dlui Dragnea să rămână, neapărat, cu mustața pe el, ba chiar aceasta să-i crească mare cât a lui Franz Joseph I al Austriei.

Tot pe fondul penuriei de subiecte, a fost organizată o mare dezbatere națională și interactivă având ca temă comportamentul polițiștilor față de un ginecolog beat, care n-a vrut să se legitimeze, așa că a fost târât, cu de-a sila pe caldarâm, tras de picioare și vârât în dubă. Psihologii, sociologii, liderii de sindicat și telespectatorii care n-aveau altă treabă și-au dat cu părerea cum că polițiștii n-au procedat conform manualului de bune practici, dar și ginecologul a cam întins coarda, el fiind din categoria: „Știi tu, bă, cine-s io?". Oricum, data viitoare să nu se mai întâmple. În general.

Noroc că a fost sărbătorită Ziua Marinei, așa că reporterii și-au intrat în pită. Dl Iohannis a ținut un discurs scurt și îndesat, concluzia fiind că da. Apoi, s-a întreținut cu cetățenii, când, deodată, rotindu-și privirile vulturești pe deasupra mulțimilor fremătânde, numai ce zări un copilaș aburcat pe umerii tatălui său, cu coatele înfipte în cutia craniană a acestuia.

„Ce faci, mă copile, acolo, sus?" se dădu popular președintele, nereieșind, totuși, din tonul vocii, dacă se adresa, părintește, micului urmaș al Romei, sau, dimpotrivă, îl mustra, pedagogic, pe deținătorul minorului, pentru lipsă de prevedere.

Totuși, per total, serbarea a fost frumoasă, trimișii speciali, în extaz, ne-au întrebat dacă vedem, acolo, departe, în larg, cum… valsează vapoarele. Aha, zărirăm vreo trei, ce-i drept, bălăngănindu-se pe valurile înspumate, dar credeam că e pe bază de curenți marini, nu de Strauss…

La mare, noutatea, în această minivacanță, a constituit-o desfășurarea, pe plajă, a unui concurs de cultură generală, ocazie cu care am aflat că pinguinii zboară. Nu chiar așa de sus ca găinile, dar zboară. De asemenea, a fost organizată tradiționala horă pe nisip și s-au înregistrat tradiționalele decese prin înec, salvamarii tocindu-și degeaba bojocii și fluiericea, ei fiind huiduiți și fugăriți pe plajă de către turiștii dornici să se arunce în valuri, în ciuda steagului roșu, de interzicere a scăldatului.

Și la munte, la răcoare, petrecerile s-au ținut lanț: n-a fost pârâiaș, cât de firav, să nu fie burdușit cu sticle cu bere, n-a fost zăvoi și luminiș în care micii și friptanele să nu sfârâie vesel, în ritmuri de manele, pe grătarele fumegânde, încât nu se vedea om cu persoană. „Cum vă simțiți aici, la înălțime?", a întrebat un trimis special. Intervievații au zis că mișto.

Ce-i drept, progrese, nu-i vorbă, că s-au înregistrat, turismul, mai ales cel cultural, înflorește văzând cu ochii: într-o parcare, niște cetățeni, cu figurile crispate și ochii cât sarmaua, pășind mărunt, ca pinguinii, intrau de zor în codrul frate cu românu' și ieșeau din el, după câteva minute, relaxați și zâmbitori, aranjându-și ținuta; între timp, cățelul se ușurase, și el, săracul, drept lângă dozatorul de bere al unității de alimentație publică, în a cărei bucătărie inspectorii tocmai extrăseseră niște viermi dintr-un pește prăjit și verificau dacă gângăniile din galantarele cu carne sunt muște sau gândaci. Pe drumul de întoarcere din minivacanță, s-a circulat tot bară la bară, dar cei de la Transporturi au promis că problema e în curs de rezolvare, în sensul că se va circula cot la cot. De asemenea, sunt tot în curs de rezolvare și problema accesării boscheților din codru, a eliberării pașapoartelor pentru diasporeni, a viermilor din meniu, precum și alte neajunsuri, care vor fi identificate pe parcurs. La naiba, doar avem masterplan în turism, România tocmai dă să devină „macrodestinație", nu se vede?

…Sincer? Nu se vede. Dar să sperăm că, până la următoarea minivacanță, care va pica taman de Anul Nou, măcar problema codrului să se rezolve, că vine iarna, pică frunza și… se vede pentru care fapte intră turistul în codru, ce neplăcut!

O să râdă Europa de noi, cu tot masterplanul și cu toată creșterea noastră economică de 5,5%.

 

Lasă un comentariu