Un morar cerea dijmă mare tuturor celor pe care-i învingea la spus minciuni. M-am dus și eu cu grâu la măcinat și i-am spus următoarea minciună:
- „Tata are trei sute de știubeie. Și știe toate albinele. Când pleacă dimineața la strâns miere, le numără. Le numără și la întoarcere, să nu se prăpădească vreuna. Într-o zi, o albină nu-i iese la socoteală.
- Să mergem să căutăm albina, îmi zice tata.
Ce să vezi? Un om a prins albina strângând miere pe câmpul lui, a înjugat-o la plug și ara cu ea. Supărat, tata ia albina și o duce acasă. La gât, jugul îi făcuse o rană urâtă. Tata a pus miez de nucă pe rană și, ce să vezi, dimineața crescuse un nuc pe gâtul albinei.
Ba avea și nuci! Vin ciorile să ne fure nucile. Tata arunca cu bulgări de pământ după ciori, arunc și eu. Și din bulgării ăia au crescut două hectare de pământ în nuc. Ne-am suit cu boii și plugul, am arat, am semănat grâu... Apoi am chemat oamenii să ne ajute la secerat. Când colo, un iepure era ascuns în grâu. Un secerător azvârle cu secera după iepure. Secera i se prinde de coadă și cât aleargă iepurele prin grâu, ba încolo, ba încoace, a secerat tot grâul. Și, dacă nu mă crezi, uite, ți-am adus grâul, să-l macini!"
- Dă-mi grâul să ți-l macin pe gratis, spuse morarul, rămas cu gura căscată la minciuna mea.
