Pe tema pensiilor militare mult zgomot pentru… prea puțin

Ca urmare a valului de nemulțumiri creat de către aplicarea sistemului unitar de pensii în rândul militarilor, „mai-marii" de la București au hotărât reînființarea pensiilor speciale, și au elaborat Legea 223/2015, care este menită să restabilească echilibrul din sistem.

Este adevărat că viața militară nu seamănă cu cea de civil. Una este să trăiești și să activezi în „brațele democrației", și alta este să fii, decenii la rând, sub presiunea datoriei militare și a unui jurământ de credință.

Nici viața de pensionar militar nu este ca cea de civil, „Pălăria și bastonul" - ca simbol al bătrâneții liniștite și lungi, nu-i avantajează deloc pe militarii trecuți în rezervă (de voie sau mai curând de nevoie). După o viață angajantă, dinamică și responsabilă nu se poate renunța brusc la activitate, iar comoditatea, lenea și inerția sunt trăsături antagoniste celor „implantate" prin educația militară. Ei sunt și trebuie să rămână utili și responsabili pentru cei din jurul lor.

Ar fi păcat să-i pierdem în delăsare, în cârciumi, în spitale, ori în alte mizerii, care-i acaparează pe vârstnici, când nu-și găsesc locul, sau când îi macină durerea nemulțumirii. Bătrânețea și „gongul final" se apropie indiferent de voia sau talentul nostru și nu este indiferent ce rămâne în urmă. Durerea mea este că sfârșitul, în ultima vreme, „nu prea respectă statisticile" și regretăm mult prea devreme după cei pe care încă i-am fi dorit alături. Din păcate, dintr-o unitate târgumureșeană cu 63 de cadre active, numai în acest an, ne-am despărțit dureros de șase, și dintre ei doar unul a trecut de șaptezeci de ani.

Legea după lectură pare a fi „dreptatea coborâtă din rai", este generoasă cu categoriile speciale de beneficiari (invalizi, urmași, detașați în străinătate etc.) și se pare că rezolvă problemele și nemulțumirile create de către normele precedente.

Cum la noi acasă lucrurile nu au voie să meargă pe făgașul normalității, dreptății și bunului-simț, nici această lege nu scapă de „coada drăcușorului". Conțopiștii de profesie, care stau la pândă oricând este în cauză „măria sa banul", își fac numărul și în aplicarea (sau mai curând neaplicarea) legii, și-au făurit decizii de pensionare sau de recalculare de pensii, de care unii se pot bucura cu gura până la ureche, iar alții abia reușesc să mai zâmbească.

Caracteristica generală este că se favorizează exagerat cei trecuți în rezervă recent, și sunt afectați puternic pensionarii dinainte de 2001. S-a ajuns la situația aberantă ca, un gradat pensionat de curând, cu o vechime sub 25 de ani, are drept de pensie mai mare decât un colonel cu studii universitare cu peste patruzeci de ani vechime, dar pensionat înainte de 2000. Cum este posibil? Simplu. „Așa scoate calculatorul", și dacă nu ne convine putem contesta în 30 de zile, apoi așteptăm încă 45 pentru răspuns, și în final apelăm la instanță, căci la contestații nu prea se răspunde.

Conțopiștii de la „prima mână" ne dau pe mâna celor din justiție, scutiți de taxe, dar dependenți de avocați, care știm bine că nu se rușinează să ne stoarcă de bani.

Știu oare conțopiștii „de la butoane" ce a însemnat să îmbraci uniforma Armatei Românie la 16 ani, să fii sergent la 17, sergent major și comandant al colegilor la 18, să fii încorporat și student patru ani, comandant de pluton la Vânătorii de munte, în 1968 (când Europa fierbea sub pericolul unui război comunist), să locuiești, an la rând, într-o garsonieră confort 5, și să lucrezi șapte zile din șapte, ca să poți participa măcar o zi la cursurile de la universitate, sau la examene? Știu ei oare ce a însemnat să pregătești în acele condiții o paradă militară, cu tehnica de la serviciu, ori să participi cu „tehnica autohtonă"la aplicații și demonstrații în fața „șacalilor" din Tratatul de la Varșovia? Știe cineva dintre ei a ce miroase camera de luptă din tanc, la plecarea loviturii, sau o remiză de tancuri la alarmă când pornesc deodată zece încălzitoare, și în sfârșit, ce înseamnă să vezi „moartea cu ochii" de cinci ori în treizeci de ani și să nu-ți rămână altceva ca salvare decât competența și prezența de spirit?

Cu siguranță, toate acestea nu le știu și nu le au în vedere cei care cred că ne hotărăsc soarta la bătrânețe prin puterea banului. Altfel nu se explică „operele" aberante și umilitoare pe care ni le trimit în chip de decizii.

Ce urmează? Nemulțumiri și dezolare pentru unii, procese îndelungate și consum de nervi pentru alții, ori indiferența prostului și acceptarea umilinței pentru cei care se mulțumesc cu prea puțin.

Într-adevăr, banii vin și se duc, iar militarii de profesie nu prea aleargă după înavuțire. Dreptatea, în schimb, este o valoare care merită să fie apărată indiferent de perioada istorică sau de sistem.

Efectele morale și modul cum acestea influențează unitatea și coeziunea Armatei se pare că în acest moment nu mai interesează pe nimeni.

Doamne ferește să fie nevoie de ele, un inamic dintre cei mulți care își ascut ghearele privind spre România, să ne determine să fim din nou camarazi!

Cei care se înfruptă puternic din scandalul mediatic, declanșat pe tema pensiilor militare, vor fi cu siguranță undeva ca observatori sau promotori de bârfe la un loc călduț.

Lasă un comentariu