PROFESORI ȘI ELEVI AI COLEGIULUI NAȚIONAL „AL. PAPIU ILARIAN" ÎN SOLIDAR CU CADRE MEDICALE ALE SECȚIEI DE CHIRURGIE DIN CADRUL SPITALULUI CLINIC JUDEȚEAN MUREȘ SE LUPTĂ PENTRU SALVAREA UNEI VIEȚI

Dacă nu l-aș cunoaște „în carne și oase" pe pirpiriul, blajinul și generosul profesor de limba română Alexandru Ciubîcă de la Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian", aș fi fost tentat să cred că este un personaj dintr-un roman cu accente mai degrabă dramatice. Figurativ aș putea să-l denumesc „înger vagabond", „un om între două trenuri" etc., pentru că în linii mari viața sa se desfășoară între instituția târgumureșeană unde professional de-a dreptul strălucește și „acasă" - adică uneori de la Sărmaș (jud. Harghita), alteori de la Reghin la Tg.-Mureș și desigur, și în sens invers, călătorește cu trenul.

Colegii prieteni, prietenii și uneori microgrupurile sociale ale unui local sunt substituite unei familii de care nu are parte. La „coloratura" vieții sale se adaugă numeroase articole și studii în diverse reviste și ziare - deseori la cotidianul mureșean „Cuvântul liber" - pe care le scrie în răstimpul deplasărilor, dar de o vreme, din ce în ce mai rar, datorită sănătății sale tot mai precare.

Sleit de puteri, aproape fără suflare și disperat, profesorul de limba română Alexandru Ciubîcă de la Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian" l-a sunat de la Reghin pe colegul și prietenul său Dragoș Bucur, profesor de engleză la aceeași instituție. Cu un efort numai de el știut, Ciubîcă s-a urcat în primul maxi-taxi - de data aceasta - și a venit la Tg.-Mureș, unde îl aștepta cel sunat. Cu o ultimă încordare a bolnavului, cei doi au ajuns la Spitalul Clinic Județean Mureș, secția de chirurgie - condusă de un „Stradivarius" al bisturiului, distinsul prof. univ. dr. Marius Coroș - și unde erau deja așteptați de șeful de lucrări din cadrul UMF Tg.-Mureș, dr. chirurg Petre Vlah-Horea Boțianu care l-a preluat imediat pe pacient și l-a trimis urgent la investigațiile necesare. Pe toată durata analizelor, prof. Dragoș Bucur a rămas pe holul spitalului până la revenirea pacientului în salon, și între timp a semnat actele de internare în calitate de „aparținător", cineva mai apropiat nefiind de față iar situația era prea critică și rudele prof. Ciubîcă se află prea la distanță - din păcate și în sens figurat - pentru a putea să reacționeze în timp util. După o prealabilă pregătire, de cum pacientul și-a recăpătat minimul de putere și rezistență necesare, tânărul chirurg Boțianu în momentul ales de el l-a și deschis. Diagnosticul pe înțelesul nostru comun este de tumoare avansată de stomac, și după cum mi-a precizat promptul chirurg, vor mai fi necesare și alte intervenții chirurgicale lungi și complicate. Din câte am aflat, intervenția a durat aproape 6 ore, și știu că s-a încheiat cu succes din punct de vedere medical - de acum încolo, soarta se află aproape exclusiv în mâna lui Dumnezeu.

Prof. Dragoș Bucur m-a sunat și pe mine, chiar în ziua internării pentru a mă pune în temă despre starea lui Ciubîcă. L-am căutat imediat pe minunatul chirurg dr. Boțianu la spital, - el fusese deja sunat înaintea mea de prof. univ. dr. Vladimir Bacârea de la UMF Tg.-Mureș - și astfel am aflat despre nevoia donării de sânge. Imediat l-am sunat înapoi pe Dragoș, sugerându-i ca în dimineața următoare, când toți profesorii vor fi în cancelarie, pregătindu-se pentru începerea noului an școlar, să facă un apel uman, colegial, de solidaritate, și să doneze sânge, cu rugămintea ca pe lista grupului de donatori să mă includă și pe mine chiar dacă nu sunt „papist". A doua zi la orele 9:30-10:00 eram prezenți în fața Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Târgu-Mureș pentru a dona sânge, următorii profesori pe care țin să-i nominalizez pentru meritul lor de a fi fost atât de săritori sunt: Dragoș Bucur (engleză); Simion Virgil Bui (istorie) ex-director adjunct și ex-director al prestigioasei instituții și apreciat de cei mai mulți dintre colegii săi; Mihai Rusu (educație fizică); Menihart Zoltan (geografie) și Călin Vlas (matematică), iar în zilele următoare, la solicitarea elevilor clasei a XII-a G, al cărei diriginte este, i-a dus și pe aceștia să doneze. Ulterior, aflând mai mulți colegi și prieteni despre starea colegului lor Ciubîcă, au fost să-l viziteze măcar preț de câteva minute.

Cei pe care i-am nominalizat ca donatori de sânge, fără excepție, au trecut pe la el și ulterior, iar acestora li s-au mai adăugat profesorii: Adela Popa (franceză); dr. Petru Istrate (biologie); Mihai Frunză (desen), iar Călin Vlas, vechi prieten, a făcut un gest - nu știu dacă exagerat sau nu, dar garantat din suflet - și i-a luat cu el pe elevii clasei sale, cărora profesorul Alexandru Ciubîcă le preda.

O vizită neașteptată și cu totul emoționantă i-a făcut-o doamna profesoară de limba română Anastasia Moldovan, care, deși este pensionară și predă la „plata cu ora" și probabil pe mai departe îl va înlocui, a ținut morțiș să vină și ea, și a și fost să îl vadă.

Profesorii colegi adevărați și prieteni ai lui Alexandru Ciubîcă fac chetă la ora actuală pentru a-i plăti eventual necesarul de medicamente etc., pentru continuarea tratamentului. O mai veche zicală românească ne îndeamnă să fim aproape de „cei aflați în nevoi", iar aceștia chiar așa ceva și fac.

Într-adevăr problemele medicale sunt o obligație strict profesională a medicilor, dar nimeni nu poate contesta că fie și numai de aceea, sau în primul rând din acest motiv, prin intervenția lui nemijlocită, corpul medical poate fi considerat necondiționat solidar cu pacientul. De data aceasta, prin ceea ce ați făcut, ați devenit solidari și cu colegii-prieteni și prietenii pacientului Alexandru Ciubîcă, chiar dacă nu toți ne cunoaștem personal. Profesorii de la „Papiu" nominalizați în prima parte a acestui material, au insistat să fac cunoscut faptul că „lista"lor de prieteni într-ale solidarității umane și de suflet s-a îmbogățit cu nume noi de la Clinica de Chirurgie a Spitalului Clinic Județean Mureș (fostul spital vechi sau municipal): chirurgie: șef de lucrări dr. Petre Boțianu, dr. Vasile Damian, dr. Mădălin Protopopescu, dr. Andrea Păscuțoi, asistentă instrumentară Gyorgy Annamaria; anestezie: dr. Mircea Stoian, asistentă Gabriela Corjan; endoscopia digestivă a fost efectuată de către dr. Danusia Onișor. Așa cum am mai arătat, dar merită repetat pentru subliniere, că șeful Clinicii este reputatul prof. univ. dr. Marius Coroș.

Din afara cadrului instituțional al acestei clinici, dar cu merite de neocolit și știute doar de cei care m-am rugat, voi adăuga și numele următorilor: prof. univ. dr. Vladimir Bacârea, conf. univ. dr. Anca Bacârea, prof. univ. dr. Marius Mărușteri, toți trei de la UMF Tg.-Mureș; dr. Virgil Mărginean (anestezist la IBCVT) și dr. Corina Mărginean (șefa Clinicii de pneumologie din Tg.-Mureș).

Personal, încerc să dau o interpretare fenomenului stârnit de cazul profesorului Alexandru Ciubîcă în siajul căruia s-au pus în mișcare atâția oameni. Atașamentul față de el, cred eu, se datorează în primul rând empatiei, înțelegerii profunde a sufletului său - cu toate cele bune și cele rele împreună -, a unui loc nepotrivit al său pe un fond social diminuat dar obiectiv și deprimant, la care din plin contribuie șubrezenia sănătății sale fizice. Cred că toate acestea coroborate i-au răsturnat lumea interioară, dar în același timp au generat și unda de compasiune față de el și impulsul apropiaților de a-l ajuta. Orice altă interpretare, cu siguranță nu mai puțin subiectivă decât a mea, dar poate diferită și mai puțin schematizată ar putea fi oferită de orice doritor care îl cunoaște și îi cunoaște mai amănunțit situația obiectivă, reală.

Sarabanda de întâmplări de dinaintea și de după internarea profesorului Ciubîcă, mă îndeamnă să cred și să sper că marile virtuți umane precum cinstea, onestitatea, solidaritatea reliefată faptic de întrajutorarea concretă etc., au rămas conservate în străfundul sufletului multora dintre noi și se manifestă rar în halucinanta noastră viață socială cotidiană, dar cât se poate de intens în momentele cu adevărat critice. Numele celor menționați în prezentul material reprezintă exemple vii și cât se poate de elocvente în acest sens.

Aici cuvintele „MULȚUMESC", „FELICITĂRI", „BRAVO", „SĂNĂTATE", „VIAȚĂ LUNGĂ", la care am putea continua cu orice superlativ imaginabil, își găsesc o deplină acoperire în FAPTE.

Toate acestea, autorul articolului le adresează minunaților profesori și elevi ai Colegiului Național „Al. Papiu Ilarian" care au înțeles imperativul și noblețea gestului pe care l-au făcut - și au reacționat cu promptitudine-, și toți aceștia împreună, la rândul lor le adresează aceleași urări corpului medical pomenit, în fața căruia cu toții ne plecăm!

 

Lasă un comentariu