O întâmplare de pe vremea când împăratul-poet roman Nero (54-68 e.n.) nu-și arătase, încă, proverbiala-i răutate și nebunia care avea să-i cuprindă sufletul și mintea! La un moment dat îi este adusă o sentință la moarte pentru a fi citită și semnată. „Copleșit", chipurile, de milă și tristețe, față de cel condamnat și de rudele sale, va exclama cu glas tare, în auzul și văzul tuturor diriguitorilor de la curte: „De astă dată mi-ar fi plăcut să fi fost analfabet"! Numai că, foarte curând, după aceia întâmplare, își va arăta adevărata fățărnicie și cruzime, precum și ambițiile nemăsurate de putere și de preamărire. Mai întâi va provoca uciderea fratelui său vitreg, Britannicus, ca și a mamei sale, Agrippina. Astfel că până a se considera un viitor Alexandru Macedon nu mai rămăsese de făcut decât un singur pas. Și-l va face, proiectând o închipuită mare campanie militară biruitoare în nemărginita Asie și Africă. Nereușind să își ducă planul până la sfârșit, în anul 64 va incendia Roma. Din documentele acelor timpuri aflăm că nopți în șir compunea și recita versuri, cântând din lăută, în decorul vâlvătăilor flăcărilor și la dogoarea jăratecului, după care, patru ani mai târziu, se va sinucide.
Din toate aceste întâmplări tragice, petrecute în scurta viață și domnie a împăratului-poet roman Nero, se desprinde măcar o morală pilduitoare, valabilă până în zilele noastre. Aceea că oricât de buni și valoroși ar fi părinții și dascălii, dacă elevu-i rău și nebun, tot mai rău și nebun va fi în întreaga lui viață! Este și momentul în care se cuvine să facem precizarea că Nero, în tinerețea lui, a fost ani în șir elevul vestitului scriitor-filosof Seneca, Lucius Annaeus (n.4 î.e.n.-m.65 e.n.). Numai că această fericită întâmplare nu-l va împiedica pe fostul elev, devenit împărat, să-l aducă pe dascălul său în situația disperată de a alege calea sinuciderii! Iar acesta, în neuitarea numelui său și a deșteptăciunii sale, va lăsa posterității câteva valoroase scrieri de cugetări filosofice, precum și un număr de nouă nemuritoare lucrări dramatice, compuse și redactate în genul literar la modă în acele vremuri. Cel al tragediilor antice, din care, cele mai cunoscute, jucate și păstrate în repertoriul permanent al multor mari teatre din lume, sunt piesele: „Medeea", „Fedra" și „Oedip". Iar mărturisirile sale autobiografice și înțelepte, reunite sub genericul „Scrisori către Lucilius", cuprind și unele referiri critice, tacticos mascate, făcute la adresa fostului său elev în arta scrisului și a meditațiilor filosofice, viitorul împărat roman, poetul-ucigaș și sinucigaș Nero! Nimeni altul decât incendiatorul Romei Antice, în urmă cu aproape două milenii!
