La Corunca, Ziua Națională a României va fi sărbătorită pentru prima dată după 27 de ani!

Conform izvoarelor istorice mai vechi (Registrul decimelor papale de la 1332), comuna Corunca din apropierea Târgu-Mureșului, deși în proprietatea unui grof maghiar era plină de români, ca iobagi. Un lucru evident pentru că cineva trebuia să muncească și pe moșia acestuia, ca forță de muncă aproape gratis și aceștia nu puteau fi alții decât iobagii români, iar în afara autorităților administrative, a jandarmilor și a vechililor, de la acea vreme, care erau cu siguranță unguri, nu prea avea cine vorbi maghiara. În decursul veacurilor s-a întâmplat și cu ei ceea ce s-a întâmplat cu 50 la sută din românii ardeleni. Aici au fost asimilați, mai abitir decât în alte părți, așa cum de altfel s-a petrecut pe toată Valea Nirajului, în zonele Ciucului, Gheorgheniului și Odorheiului, mai ales după alipirea Transilvaniei la Ungaria, în urma constituirii dualismului austro-ungar la 1867. Abia atunci și pe această cale i s-a permis Ungariei să redevină stăpână pe jumătatea de est a imperiului habsburgic, posesiune teritorială cândva a lor, înghețată la 1526, în urma desființării Ungariei ca stat de către turci prin lupta de la Mohacs. Este vorba de Transilvania, Slovacia, Serbia, Ucraina Subcarpatică (nordul Maramureșului) Bosnia-Herțegovina, Croația.

Sub impulsul meșteșugit al tehnicilor de asimilare, puse la punct cum numai statul maghiar le știa, românii din Corunca au devenit, cu fiecare generație, maghiari și chiar secui, cum le place lor să li se spună. Nu numai în acte, ci și prin educație și cultură, transformându-se astfel, cu timpul, într-un „alter ego", adică, contrariul propriului eu.

Așadar, locuitorii comunei Corunca, români cândva cu duiumul, au ajuns maghiari sau secui și, uitându-și originea primară, se dau chiar mari maghiari, apărându-și noul blazon cu multă cerbicie. De aceea venirea în arealul lor, după 1990, a cât mai mulți târgumureșeni, în speță români, dispuși să evadeze din zona urbană, i-a tulburat peste poate, încercând, să-i oprească la intrarea în structurile locale, exact ca pe vremea iobăgiei. O rezistență puternică a fost organizată, la toate nivelurile administrației locale, pentru ca aceștia să nu beneficieze de niciun post de conducere, mai ales la nivel școlar, pentru că de Primărie nici nu putea fi vorba.

Așa a ținut-o UDMR, care patrona în zonă, timp de aproape două decenii, până când, lucrurile s-au mai schimbat, oamenii au devenit mai deschiși la minte, prin acceptarea, la o populație de 50 - 50 la sută, a unuia, apoi a doi, și în cele din urmă, a 3 consilieri români. Este vorba de Daniel Cheșa, Elvira Oltean și Răzvan Popa.

Spargerea supremației limbii maghiare, regină absolută a dezbaterilor în consiliul local, prin utilizarea și a limbii române, a produs mare vâlvă și chiar revolte în rândul aleșilor, unii dintre protagoniștii rezistenței, refuzând chiar să accepte asemenea „blasfemie". Iată cum descrie evenimentul de la acea vreme scriitorul secui, Sandor Csiki, originar din Corunca, dar bine școlit de statul român (ca și în cazul lui Frunda, Marko Bela, Borbely Laszlo, Kelemen Hunor, etc.), el însuși consilier local al comunei, în cartea sa „Torțe de amenințare pe crestele secuiești" premiată, pentru antiromânismul său chiar de Parlamentul de la Budapesta. Cităm: „Aici,ca și exemplu aș menționa că într-adevăr este frumoasă clădirea strălucitoare a Primăriei, dar se deschide briceagul în buzunarul omului (este vorba de consilierii secui, de primăriță?), când își dă seama că membrul consiliului care tocmai participă la dezbateri și este autohton pe aceste meleaguri, își prezintă propunerile bâlbâind în limba română. Procedează astfel de dragul celor câțiva intruși care nu doresc să vorbească pe limba celora ale căror dealuri, văi, pământuri le-au acaparat acum câțiva ani." Menționăm că Daniel Cheșa, consilierul despre care este vorba, cunoaște și maghiara, și după câte știm, are și soție unguroaică. Iar în privința „pământurilor acaparate", prețurile la care au fost vândute s-au înscris printre cele mai mari din țară. În consecință „acapararea" s-a făcut pe bani grei.

Din câte știm, multe au fost piedicile puse în fața românilor care s-au naturalizat în comună privind accesul la viața publică a comunității, cu tot procentul lor de 50 la sută. Ca exemplu, sărbătorirea zilei de 15 martie era la mare preț și cu mare fast, dar de 1 decembrie, Ziua națională a României, nici vorbă. Disputate au fost situațiile în care primarul refuza să poarte eșarfa tricolor, cât și venirea la conducerea școlii a unei profesoare, deși maghiară, dar mai deschisă la minte și dispusă spre normalitate în relațiile cu românii, păcat pe care însă l-a plătit cu scoaterea ei din funcție. De asemenea, atunci când se organizau evenimente culturale acestea priveau doar cultura maghiară, fără invitarea unor formații românești, și multe altele.

În sfârșit, după atâta tevatură, plină de încăpățânare, de abuzuri, de sfidări și desconsiderări, aflăm de la corespondentul nostru că și pe la (acum nu atât de maghiară), Corunca, lucrurile sunt pe cale de normalizare. Iar indiciul cel mai relevant pare a fi aprobarea, în unanimitate, încă în luna septembrie a.c., de către Consiliul local al comunei, majoritar UDMR, a unei hotărâri (Nr.47), privind organizarea evenimentului „1 Decembrie - Ziua Națională a României" și a manifestărilor dedicate acestuia. Conform acestei hotărâri constatăm că momentul se va desfășura după întregul tipic, în centrul comunei și la căminul cultural. Se va vorbi despre semnificația evenimentului, vor avea loc o slujbă religioasă de pomenire a eroilor patriei, depuneri de coroane și, în final, un spectacol adecvat susținut de copii și de un solist local de muzică populară. Consiliul local a mai hotărât alocarea din bugetul comunei a sumei de 1.000 de lei pentru organizarea evenimentului, pentru achiziționarea de steaguri și baloane tricolore destinate împodobirii locului de desfășurare a evenimentului, precum și a 200 de cocarde și stegulețe tricolore pentru participanții prezenți la sărbătoare. Documentul semnat de președintele de ședință, Daniel Cheșa și contrasemnat de secretarul Voniga Lorand Mihaly mai specifică și numele membrilor comisiei de organizare (Daniel Cheșa, Laszlo Sandor, Elvira Oltean, Răzvan Popa Corneliu și Marton Irma, iar cu ducerea la îndeplinire a acestei hotărâri sunt însărcinați primarul comunei și membrii comisiei de organizare. Documentul elaborat a fost transmis Instituției Prefectului județului Mureș, primarului comunei, compartimentului financiar - contabil și se va aduce la cunoștința publicului prin afișare, respectiv prin publicare pe pagina de web a instituției.

Nu putem spune că în organizarea evenimentului s-a acționat de pe poziție de forță. Cu siguranță a trebuit dusă și muncă de convingere, dar cel mai important lucru ni se pare străduința consilierilor români și maghiari de a introduce normalitatea în viața consiliului, în sensul desfășurării activității lui conform legilor în vigoare și care au aceeași putere de aplicabilitate pe întreg teritoriul României, fără nicio excepție. Iar Legea 136 din 2014 spune textual: „Ziua Națională a României va fi marcată de autoritățile publice, centrale și locale, și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative cu caracter evocator și științific, consacrate istoriei patriei..."

Citind printre rânduri, și având în față documentele emise, ne dăm seama că de la vorbă la faptă mai sunt încă multe lucruri de pus la punct. Instituția primarului și școala sunt cei doi piloni decisivi în pregătirea și desfășurarea sărbătorii. Vor înțelege aceștia menirea și rolul pe care-l au în organizarea manifestărilor? De aceea cei trei consilieri locali români au considerat necesar în același timp, emiterea unei scrisori informale Direcțiunii Școlii Gimnaziale „Tholdalagi Mihaly" din localitate, doamnei director Dosa Ibolya, căreia îi solicită sprijin și implicare, prin elevi și cadrele didactice, la buna reușită a evenimentului.

Intoxicată de atâta propagandă antiromânească, mai ales în ultimii 27 de ani, minorității maghiare și liderilor acesteia le vor fi, desigur, greu să facă pasul spre normalitate, dar aceasta este singura soluție înțeleaptă. România este și țara lor și, ca atare, atât binele cât și răul românesc îi afectează în aceeași măsură, ca și pe români. Iar dacă până în prezent contribuția lor a fost pentru creșterea răului în România, ar fi momentul să părăsească acest culoar al ostilităților induse, înscriindu-se, evident alături de majoritari, în efortul general de redresare a țării, a patriei comune. Aceasta, pentru a le fi bine, și lor, și nouă. Desigur, avându-se în vedere sensibilitățile istorice, nimeni nu le cere absolutul, dar respectul pentru noua lor patrie, care de fapt a fost și este aceeași, adică meleagurile României, se cuvine. În plus, cei care gândesc altfel despre români și România, din varii motive să-și pună totuși întrebarea dacă prin venele lor nu curge și sânge românesc. Parte mai mică sau mai mare din eul lor, care ar trebui avută și ea în vedere la sărbătorire Zilei Naționale a Românilor de Pretutindeni.

După cum și era de așteptat, eșecul mișcării separatiste din Catalonia, pe linia căreia sunt angrenați și liderii minorității maghiare din România, atitudinea de opoziție a statelor europene și a organismelor internaționale, dovedesc calea greșită aleasă de aceștia pentru destinul minorităților, fie ea și pe motive economice. Sunt suficiente argumente care ar trebui să-i oprească pe aceștia să mai vândă, de dragul voturilor, iluzii deșarte propriilor conaționali. Aceasta, cu atât mai mult cu cât este vorba se un separatism etnic, și nu la margine de țară, ci în mijlocul acesteia, cu implicații deosebite, ce face imposibil orice demers. Îndemnul la luciditate, la găsirea punctelor comune, la stimularea factorilor ce ne apropie și nu ne despart constituie calea cea mai bună de urmat. Cale pe care o indică, și nu întâmplător, de altfel, tuturor conaționalilor săi, și marele scriitor Hajdu Gyõzõ, în opinia noastră o minte strălucită de maghiar, izolat însă de ai săi, de către liota de iredentiști, care, în tot demersul lor retrograd cu privire la soarta maghiarilor din România nu urmăresc decât, interesul lor personal de mărire și de îmbogățire, vânzându-le acestora, cu fiecare prilej, speranțe și iluzii ce nu vor putea fi înfăptuite.

Lasă un comentariu