În 1880, în cursul verii, Lev Tolstoi reciti „Amintiri din casa morților" și, cuprins de admirație, îi scrise lui Strahov: „Nu cunosc o carte mai frumoasă în întreaga literatură nouă, fără a-l excepta pe Pușkin. Nu atât stilul mă impresionează, cât punctul de vedere al autorului, minunat de sincer, natural și creștin. Este o carte bună, care îți înalță sufletul… Dacă-l vedeți pe Dostoievski, spuneți-i că-l iubesc…" Strahov nu se mărgini să transmită acest compliment lui Dostoievski; îi dărui și scrisoarea. Câteva luni mai târziu, la 28 ianuarie 1881, Dostoievski muri. Aflând știrea din ziare, Lev Tolstoi simți o lovitură grea și profundă care-l miră. „Aș vrea să pot spune tot ce resimt pentru Dostoievski, scrise el lui Strahov. Nu l-am văzut niciodată pe acest om, n-am avut niciodată cu el legături directe, și deodată, la dispariția sa, am înțeles că era pentru mine ființa cea mai apropiată, cea mai scumpă, cea mai necesară… Eram un scriitor, și scriitorii sunt toți înfumurați, invidioși, în tot cazul, eu eram astfel. Dar niciodată nu mi-ar fi trecut prin gând să rivalizez cu el. Tot ce făcea era atât de bun, de sincer, încât cu cât producea mai mult, cu atât eram mai fericit. Arta mă poate face gelos, inteligența de asemenea, dar acțiunile care țâșnesc din inimă nu-mi aduc decât bucurie. Întotdeauna m-am gândit la el ca la un prieten, încredințat, de altfel, că odată și odată tot ne vom întâlni… Și, pe neașteptate, în timpul cinei - cinam singur, întârziasem - citesc că a murit. A fost ca și cum un punct de sprijin începea să-mi lipsească. Am avut un moment de descumpănire, apoi am înțeles cât îmi era de scump, am izbucnit în plâns și mai plâng și acum…". Sursa: Viața lui Tostoi
