Într-o zi de toamnă târzie, ploioasă și friguroasă…

Și cu „Soare cu dinți", la orele amiezei, m-am trezit călător hoinar și grăbit pe ulițele întortocheate ale mândrului sat ce părea a se odihni, pitit și tăcut, între luncile și dealurile domoale ale Topârcei melodioasei văi a Secașelor. Satul ieșindu-mi în cale ca din pură întâmplare, pentru că eu veneam peste întinsele pășuni ale secretoșilor stăpâni bogați ai cirezilor de vite și turmelor de oi, lăsând în urma roților înglodate ale mașinii cocheta Pucă și singuratica Prisacă. Apoi, cu plăcuta amintire că m-am închinat în fața tuturor crucilor de hotar, ca și a celor de la răscruci de ulițe și hudițe, care mi-au ieșit în cale, am prins a da binețe puținilor curioși din fața porților caselor de pe ulița mare, zăbovind la povești întâmplătoare cu o țărăncuță care scotea apă cu găleata, tocmai din adâncul fântânii cu cumpănă, opintindu-se să adape vacile venite singure dintre delnițele grădinilor cu gardurile și pălanele rupte sau putrezite de vremi și vremuri. Priveam când îndepărtata turlă a „Bisericii de pe Deal", când acoperișul țuguiat al unei case din vecini ce părea părăsită de stăpânii ei. Nedumirită de privirea-mi mută și puțin întrebătoare, femeia prinde a-mi răspunde:

- Să știi, domnule dragă, că mândra noastră biserică îi nu numai tare bătrână, dar și statornică în vrednicia și în cumințenia credincioșilor săi.

- Iar povstea neștiută de mine a acelei case de peste drum…!

- În cămăruțele ei, împodobite cu covoare, păretare și sfinte icoane, s-au născut, au crescut, au trăit, muncit, rugat creștinește, îmbătrâit și murit toți înaintașii frumoasei noastre fiice, Lucreția Arcaș, plecată de copilă în București și măritată acolo cu un ofițer de armată, ce i s-ar fi spus Ciobanu. De unde și numele ei de „Cântăreața munților, cărunților Mărginimii Sibiului".

- Și numai mâine nu-i poimâine, atunci când e ziua ei de naștere…

- De la care se împlinesc 93 de ani. Știu exact data pentru că era din același an și lună cu bunica. Mama mamei mele. Fie iertate amândouă, că au fost la suflet mai bune decât pânea caldă…

- Iar plăcuta și melodioasa noastră cântăreață, poetă și compozitoare, se stingea din viață în urmă cu doi ani și aproape o lună de zile. La data de 30 septembrie 2015…

- Așa e! Bunul Dumnezeu să o țină cât mai aproape de paza Lui ocrotitoare! A fost și va rămâne o femeie merituoasă de toată cinstea și lauda țării întregi, dar și a satului nostru. De ziua ei îi ascultăm cântecele doinite, iar în sfintele slujbe, duminicile și de sărbătorile religioase, ne rugăm în biserică pentru odihna sufletului său!

Când dau să ies din sat, spre Ocna Sibiului, un topârcean bătrân, poate ăl mai bătrân om din sat, îmi a ține calea, zicându-mi, ca într-o doară: „Să știi, domnule gazetar, că duminica care stă să vină (n.a.29 octombrie 2017) o cinstim nu numai pe a noastră Lucreție, dar și pe regele Mihai,

la vârsta lui de acum, de 96 de ani! Am făcut școala și premilităria sub porunca și comanda lui și a mareșalului Antonescu!

Notă: Uitând a-l întreba ce nume poartă, m-am hotărât să-i zic „George Topârceanu". Ca, astfel, să putem reaminti atât numele cât și prenumele de poet ale celui care a spus în ale sale „Rapsodii de toamnă": „A trecut întâi o boare,/Pe deasupra viilor,/Și-a furat de prin ponoare/Puful păpădiilor."

Sibiu, miercuri, 25 oct. 2017

 

Lasă un comentariu