Actualitatea lui George Coșbuc!

Distribuie pe:

Vineri, 27 octombrie 2017, împreună cu prietenul meu, scriitorul Nicolae Băciuț, am fost la biblioteca din satul Biia, județul Alba, sat de pe Târnava Mică, aflat la 10 km de Blaj. Am răspuns astfel invitației dlui Nicolae Sabău, președintele Asociației Culturale „Ioan Sălcudean" din Biia, de a fi în mijlocul elevilor din comuna Șona (satele Biia, Șona și Simiclăuș) și de a vorbi acestora în principal, despre cel de care nu se mai prea vorbește, poetul GEORGE COȘBUC, lucru făcut de Nicolae Băciuț prin cuvântul său intitulat „Actualitatea lui George Coșbuc", dar și despre cel de care, din păcate, se vorbește tot mai puțin, poetul național MIHAI EMINESCU, fapt la care s-a încumetat subsemnatul.

Nicolae Băciuț l-a evocat pe poetul de la Hordou și din postura mândră de a veni (ca loc de naștere) de pe plaiurile unde a văzut lumina zilei poetul „Firelor de tort" și al „Cântecelor de vitejie". Acesta a spus, printre altele: „Sunt bucuros că am putut veni din nou la Biia să vorbesc despre George Coșbuc, poetul uitat pe nedrept…"; „Am o revoltă surdă fiindcă factorii de decizie din Ministerul Învățământului

l-au scos din manualele școlare. În aceeași situație este și «poetul pătimirii noastre», Octovian Goga". Ei au făcut, prin ceea ce au lăsat posterității, o radiografie a sentimentului românesc al ființei"; „Așa cum spunea academicianul Ion Aurel Pop, George Coșbuc a ilustrat istoria neamului românesc prin poezie"; „Coșbuc a fost pe nedrept declarat de Gherea ca „poet al țărănimii", sintagmă utilizată ulterior ideologic de către comuniști! El a fost un poet al sufletului românesc!"; „Versurile lui Coșbuc au menținut speranța românilor din Transilvania"; „Coșbuc a contribuit la idealul de libertate națională și ulterior la cel de unire"; Coșbuc, împreună cu Caragiale și Slavici, a înființat la București, la 1 ianuarie 1884, revista «Vatra» „în special pentru românii din Transilvania", revistă reînființată de Romulus Guga la Tg.-Mureș, în 1971. Revista pe care am înființat-o în 2009, «Vatra Veche», se vrea prelungirea revistelor lui Coșbuc, Caragiale, Slavici și ulterior a lui Romulus Guga, cel puțin pe considerentul că le continuă programul (A și prezentat, de facto, revista.); „Sunt profund impresionat de acești copii…"; „Faptul că acești copii l-au învățat și recitat pe Coșbuc îi va urmări toată viața". O amintire de pe vremea când avea 10 ani, cu un Nicolae Băciuț punând în scenă (cu toată recuzita necesară), într-o regie personală, poezia „O scrisoare de la Muselim Selo", a fost faptul ce l-a făcut și mai apropiat de copiii din sală care, înainte de evocări, au prezentat scenete și au recitat din lirica întâiului mare poet al ardelenilor.

Subsemnatul am vorbit despre drumul lui Eminescu în Transilvania, la Blaj, invocând posibilitatea ca junele poet de 16 ani să fi privit și satul de pe coastă, Biia, atunci când era în trăsura seminariștilor Cotta și Cojocariu, ce se apropiau de Blaj, în seara zilei de 3 iunie 1866.

Până la „hrana trupească" de care s-a îngrijit inimoasa familie Sabău (Nicolae și Emanuela) într-o deplină ospitalitate, Nicolae Băciuț, într-o altă intervenție a propus și un „aperitiv de poezie" recitând versuri memorabile din Romulus Guga, Magda Isanos, Nichita Stănescu, Radu Gyr - „Iisus în celulă", Grigore Vieru și Nicolae Băciuț. La rândul meu, am citit poeziile proprii: „La statuia poetului, de ziua lui de naștere", „Veriga lipsă" și „1 Decembrie 1918", ca preambul la Sărbătoarea CENTENARULUI de anul viitor.

Manifestarea culturală a fost întregită de prezența și de intervențiile a o serie de vorbitori: același Nicolae Sabău - care a și fost moderatorul acțiunii; Maria Suciu, președinte al Cercului ASTREI din Biia; Preotul ortodox din Biia, Lucian Feșteu; Lucia Crișan, bibliotecară la Biblioteca din comuna Șona; preotul ortodox din Șona, Traian Ghiurfălean; prof. pensionară, Mărioara Pop; preotul ortodox din Simiclăuș, Claudiu Moldovan și Grigore Pop, vicepreședinte al Cercului Astrei „Ion Bianu" din Biia.

A fost o amiază plăcută de rememorare a unui mare poet, George Coșbuc, de instrucție culturală, în special pentru copiii prezenți, și de bucurie a întâlnirii unor oameni care împărtășesc aceeași iubire: „creșterea limbii românești și a patriei cinstire", cum a spus Ienăchiță Văcărescu!

……

Programul artistic de evocare a lui George Coșbuc a fost realizat de către următorii elevi:

- Da la Școala Gimnazială din Șona: Miruna Muscă, Bianca Cordea, Ana Seician, Denisa Calu și Elisa Calu care au recitat poeziile: „Poetul", „Numai una"- cântec, „Dușmancele", „La oglindă" - cântec, „Trei, Doamne, și toți trei". Ei au fost coordonați de dna prof. Florina Coman. De asemenea, ca preșcolar a fost Flavia Matei, care a recitat poezia „Cântec", fiind pregătită de dna educatoare Iuliana Matei.

- De la Școala Gimnazială din Simiclăuș: Miklos Anna, Biro Andreea, Andrada Covaci, Ioana Pescar, Denisa Vodă, care au recitat poeziile: „Vântul", „Noapte de vară", „Rea de plată", „Mama". Profesor coordonator a fost dna Viviana Căpâlnean.

- De la Școala Gimnazială „Gheorghe Dancu" din Biia: Larisa Bogdan, Flavia Aron, Alisia Dulău, Nagy Ervin și Emanuel Cordea, care au recitat poeziile: „Copilă, tu crede poeții ce spun", „Zile de toamnă", „Unul ca o sută", „Sus inima", „Subțirica din vecini". Profesor coordonator a fost dna Daniela - Maria Crișan.

28 octombrie 2017

Foto: La Biia, sat neam bun cu poezia (27 octombrie 2017)

Lasă un comentariu