Încă din cele mai vechi timpuri, de când bărbații mergeau la vânătoare să aducă de mâncare, iar femeile stăteau acasă și aveau grijă de copii, mentalitatea în cuplu nu s-a schimbat prea mult, deși realitățile sunt cu totul altele.
În societatea modernă, femeile au obținut dreptul de a munci și astfel pot aduce și ele bani în casă, ceea ce nu înseamnă că nu sunt capabile să își dedice tot timpul și tot efortul pentru a avea copii de succes.
Problemele și stresul apar atunci când partenerul (de cele mai multe ori, tatăl copiilor) se comportă tot ca pe vremuri, neimplicându-se în niciun fel în creșterea copiilor, neacordându-i niciun suport mamei, deși aceasta i se plânge de oboseală și îi solicită ajutorul.
Mai multe studii, citate de descopera.ro, arată că, în 75% din cazuri, femeile (mamele) se simt mult mai stresate de indolența partenerilor decât de copii, situație în care psihologii încearcă să echilibreze situația.
Aceștia recomandă ca, atunci când hotărăsc să aibă un copil, partenerii să conștientizeze faptul că este responsabilitatea amândurora și, astfel, este clar că ambii părinți trebuie să participe în mod egal la creșterea copilului.
De altfel, atunci când încep viața în doi, cu siguranță amândoi își fac planuri comune de viitor, însă acestea se pot nărui dacă soțul nu își susține partenera, așa cum a promis inițial.
Cele mai multe femei se plâng de faptul că partenerul de viață este cel care le stresează cel mai tare, mai ales după ce au apărut copiii. Motivul este cât se poate de firesc: ele se așteaptă ca soțul să fie acolo, atunci când au nevoie de el, și să se implice conștient în creșterea copilului, așa cum a promis. Bărbații, în schimb, se scuză, spunând că partenerele lor nu știu să le ceară ajutorul, atunci când au nevoie.
Dar nici psihologii nu se lasă. Ei spun că nevoia de ajutor este evidentă, nu trebuie formulată o cerere expresă, mai ales când bărbatul (tatăl) vede că partenera fuge de la copilul care plânge la laptele care dă în foc, împiedicându-se de aspirator și lăsând fierul de călcat în priză.
„Această lipsă de înțelegere, de implicare și de comunicare a bărbaților din cuplu crește gradul de stres al mamei, care, până la urmă, ajunge la concluzia că îi este mai bine singură, separându-se, împreună cu copilul (copiii) de partenerul care, în opinia ei, nu este decât o sursă de disconfort.
Din păcate, această soluție provoacă un rău ireparabil copiilor. Și, de ce? Pentru că bărbatul, din comoditate, se preface că a uitat ce a promis la începutul vieții în doi", concluzionează psihologii.
