În urmă cu 50 de ani, COMUNIȘTII RUȘI CREDEAU CĂ, PÂNĂ ACUM, VOM CONTACTA EXTRATEREȘTRII

Distribuie pe:

Dintr-o capsulă a timpului, deschisă recent în orașul rus Novosibirsk, aflăm că, în urmă cu 50 de ani, comuniștii siberieni aveau aspirații mărețe referitoare la viitor, imaginându-și că până acum oamenii vor fi aterizat pe Marte și vor fi stabilit contacte cu civilizațiile extraterestre.

Capsula timpului retro-futuristă a fost plasată în centrul cultural al orașului, în urmă cu 50 de ani, pentru a fi deschisă în 2017, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la Revoluția bolșevică din 1917. Înăuntrul capsulei a fost găsită o scrisoare de trei pagini care prezintă viziunea sovieticilor din 1967 asupra viitorului.

„Credem că ați înzestrat în mod strălucit minunata noastră planetă albastră, Pământul, că ați explorat Luna și ați aterizat pe Marte, că voi continuați explorarea spațiului, începută de oamenii din prima jumătate a secolului, și că navele voastre au colindat îndelung Galaxia.

Credem că ați ajuns la negocieri culturale și științifice cu reprezentanții unor civilizații extraterestre. Știm că vremurile noastre sunt interesante, dar ale voastre sunt și mai interesante. Noi am construit comunismul, iar voi trăiți acum sub el", scriau, cu optimism, în urmă cu 50 de ani, comuniștii ruși.

Potrivit Russia Today, citată de adevarul.ro, la ceremonia de deschidere a capsulei, s-a ținut un minut de reculegere în onoarea autorilor scrisorii, dintre care nici unul nu a trăit până în ziua de azi pentru a-și vedea visurile comuniste spulberate. Autorii nu și-au imaginat că oamenii din prezent nu numai că nu vor reuși să facă suficiente progrese în explorarea spațială, dar nici că vor fi martorii prăbușirii regimului comunist.

 

Lasă un comentariu