O nouă strategie a migrației: prin nord spre Europa Occidentală!

Distribuie pe:

„Cele trei state baltice - Lituania, Letonia și Estonia - ridică la granițele lor cu Rusia sau cu aliata acesteia, Belarus, garduri de sârmă ghimpată, dotate cu echipamente video sofisticate, dar nu împotriva vreunei agresiuni ruse de care cele trei țări se tem, pe care, oricum, astfel de obstacole nu ar putea s-o oprească, ci pentru a stopa migrația ilegală și contrabanda, demers calificat însă de Kremlin, drept o «parte a unui plan de război psihologic împotriva Rusiei»" - scrie publicația spaniolă ABC. Acum, după ce Letonia aproape că a terminat ridicarea unui gard, de doi metri, de-a lungul celor 137 de kilometri ai graniței cu Rusia, se pregătește să înceapă o construcție similară (sursa: AGERPRES), pe cei 120 de kilometri ai frontierei terestre cu Belarus, pe alți 53 de kilometri de frontieră pe râuri sau lacuri, totul estimat de 10,5 milioane de euro.

Edgars Rinkevics, ministrul leton de Externe, declară: „Înainte se credea că migrația era doar o problemă a țărilor din sudul Europei, dar acum aceasta ne afectează și pe noi", referindu-se la numărul tot mai mare al migranților din Orientul Mijlociu și Asia, care caută alternative pentru a ajunge în Europa Occidentală, inclusiv prin nordul continentului. Motive suficiente ca Lituania să ridice un gard la frontiera cu enclava rusă Kaliningrad, în calcul fiind altul cu Belarus. Estonia a decis să ridice acest gard de sârmă ghimpată de-a lungul frontierei terestre cu Rusia. Întrebat despre aceste garduri, Bogdan Bezpalko, consilier al președinției ruse, a spus: „Ar fi fost mai bine să cheltuiască banii pe altceva! (…) Respectivele garduri sunt parte a unui plan de război psihologic împotriva Rusiei".Numai că și Norvegia și-a consolidat frontiera cu Rusia, traversată de tot mai mulți migranți, cu toate că această frontieră este aproape de Cercul Polar. Finlanda, cu o frontieră de peste 1.300 de kilometri cu Rusia, este afectată de valuri de migranți, care au traversat teritoriul rus, venind dinspre Orientul Mijlociu și Asia.

Lasă un comentariu