România a învins Grecia în prima partidă a calificărilor pentru EURO 2018

Distribuie pe:

Reprezentativa Under 19 a României a învins miercuri, 8 noiembrie, scor 2-1, selecționata similară a Greciei, în prima partidă a calificărilor pentru Campionatul European - Finlanda 2018. Țara gazdă a deschis scorul în minutul 24 prin Douvikas, însă Olimpiu Moruțan a restabilit egalitatea înainte de pauză. Cea de-a doua repriză a aparținut tricolorilor, care au mai marcat încă o dată prin Andrei Sîntean, debutând astfel cu dreptul în calificările pentru Campionatul European. În cealaltă partidă a grupei, Rusia a învins cu 6-0 selecționata similară a Gibraltarului. Pentru România urmează partida cu Rusia, care este programată sâmbătă, 11 noiembrie, începând cu ora locală 13:00, pe stadionul Pankritio din Heraklion. Echipele care se vor clasa pe locurile 1 și 2 în cele 13 serii din această prima fază se vor califica la Turul de Elită, ultimul premergător Campionatului European.

Lasă un comentariu