Rolul temelor de acasă - în consultare publică

Distribuie pe:

În perioada 7 - 20 noiembrie, Ministerul Educației Naționale și Institutul de Științe ale Educației au organizat o consultare publică la nivel național privind rolul temelor pentru acasă. Obiectivele acțiunii au vizat identificarea unei noi abordări în ceea ce privește rolul acestor activități de învățare, respectiv corectarea unor disfuncționalități semnalate.

Inițiativa s-a bucurat de un interes deosebit și a generat o participare-record, chestionarele on-line fiind completate de 32.921 de părinți, 37.032 de elevi și 12.487 de cadre didactice, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale. Conform documentului, în funcție de mediul de rezidență, 77,33% din totalul de respondenți provin din mediul urban, iar 22,67% din mediul rural. Pe categorii de respondenți, situația este următoarea: cadre didactice (63,72% - urban, 36,28% - rural), elevi (80,29% - urban, 19,71% - rural) și părinți (88% - urban, 12% - rural).

Datele colectate vor fi incluse într-un raport de diagnoză redactat de Institutul de Științe ale Educației. Studiul va permite determinarea stării de fapt în privința temelor pentru acasă și va oferi propuneri specifice de intervenție. 

Lasă un comentariu