REZOLUȚIA DE LA ALBA-IULIA ȘI STATUL ROMÂN (X)

Desigur, cetățenii români de altă etnie decât cea română, ca și cetățenii români de etnie română, ca cetățeni luați ca indivizi singuratici, sunt părți alcătuitoare, sunt părți componente, care formează împreună populația statului român. Atât și numai atât. Nimic mai mult.

Drept consecință, numai ca persoane fizice singulare - nu ca asocieri pe bază de apartenență la o etnie sau alta - , intră în relație cu statul român.

În orice altă situație, a vorbi despre un stat românesc național, suveran și independent, unitar și indivizibil, este o aberație.

Pun, tuturor acelora care au pretenții sfidătoare, de la statul român, precum și decidenților-distrugători, care sunt vremelnic la cârma statului român, numai câteva din marea mulțime de întrebări care-mi sunt la dispoziție:

- De ce, conducătorii - și nu numai aceștia - persoanelor care aparțin minorității etnice maghiare, secuiești din Ardeal, Banat, Crișana, Sătmar și Maramureș, nu și-au exprimat niciodată, adeziunea necondiționată, la actul de dreptate, de la 1 Decembrie 1918 și loialitatea necondiționată față de statul român?

În acest sens este de văzut, Declarația sașilor din Transilvania, hotărâtă în cadrul adunării generale, privind adeziunea lor la România Mare din data de 8 ianuarie 1919 de la Mediaș; Deciziile adoptate de Adunarea generală a germanilor din România Mare cu privire la reorganizarea vieții publice, sub toate aspectele, în spiritul hotărârilor de la Alba Iulia, care a avut loc la Timișoara în data de 6 septembrie 1919; cuvântarea rostită în Parlament de deputatul secui Maurer Bela în data de 1 martie 1920; Programul Partidului Maghiar, dezbătut și aprobat în ședința de constituire a partidului, care a avut loc la Cluj în data de 28 decembrie 1922, comparativ cu Declarația din data de 13 decembrie 1919 a lui Mustafa Mehmet Fehrim, reprezentant al musulmanilor din Dobrogea, făcută în Adunarea Deputaților, în care își exprimă sprijinul față de statul național român creat în anul 1918 sau Declarația lui Gheorghe Hrabovski, reprezentant al slovacilor, în ședința Adunării Deputaților din data de 11 decembrie 1919 cu privire la unirea cu România a ținuturilor locuite de ei, dar stăpânite de Ungaria sau Declarația din data de 13 decembrie 1919 a lui Orestie Ilniczki, reprezentant al rutenilor din Maramureș, făcută în ședința Adunării Deputaților cu ocazia alegerilor.

Este de reamintit și de subliniat poziția minorității maghiare.

,,Zice dl Iorga... ungurii nu au aderat la alipire, nici la rupere, nici mai târziu."

- De ce, conducătorii persoanelor care aparțin minorității etnice maghiare, sau alți reprezentanți ai acesteia, nu au luat poziție publică, nu și-au exprimat desolidarizarea față de atitudinea Guvernului Ungariei, față de luările de poziție dușmănoase din presa din Ungaria, inclusiv ale aceleiași prese din teritoriile care s-au unit cu România?

- De ce, sunt cu miile rapoartele structurilor ministerului de interne, ale structurilor abilitate ale armatei române, ale pretorilor, prefecților și nu numai, referitor la acte ostile în contra ordinii publice sau a siguranței naționale a României, săvârșite de persoane din cadrul minorității etnice maghiare sau germane?

- De ce, raportul geografului francez E.de Martonne în urma unei călătorii în România, conținând informații asupra situației minorităților din Ardeal, Banat, Crișana, Sătmar, Maramureș, Bucovina și Basarabia, din noiembrie 1920, a făcut remarca: ,,elementul maghiar ostil pe față, sau elementul german mai blând în aparență, retras însă într-o izolare disprețuitoare."

- De ce, imediat după revenirea la România a teritoriului Ardealului de Nord, minoritățile etnice în cauză, prin reprezentanții acestora, nu sau desolidarizat de atrocitățile respective, nu au condamnat respectivele acte inumane, în contra populației românești?

- De ce, în ultimii 23 de ani, conducătorii tuturor formațiunilor maghiare, fie că participă, fie că nu participă, la viața politică a României, au cu predilecție acțiuni politice, numai de separare de tot ce este românesc, inclusiv, evident, și de statul român?

- De ce, etnicii maghiari sau germani, nu au luptat sub drapelul României, alături de români, pentru interesele statului român, precum au luptat, spre exemplu, etnicii armeni, etc.?

- De ce, argumentul, suportul, pentru dobândirea de privilegii, se rezumă la plata impozitelor? Plata impozitelor este motiv de a dobândi drepturi de natură politică?

Plata impozitelor este o datorie de natură fiscală, nu are nicio legătură cu drepturile politice. Loialitatea față de stat nu constă în plata impozitelor. Plata impozitelor se face și de către investitorii străini, dar nimeni nu poate să le pretindă loialitate față de statul român.

(va urma)

Lasă un comentariu