În România rămân puțini bani.
Practic, locurile de muncă în țările în care s-au produs acele bunuri sunt bine plătite, au plus valoare în țara respectiva și mai puțin în România. Asta este una dintre cele mai utilizate metode. De asemenea, sunt companii care au o rețea globală și importă diferite bunuri și servicii din celelalte țări la o valoare foarte mare pe care le vând în România. Sunt companii din domeniul auto care au rata profitului 2% an de an. Este foarte greu să realizezi o rată a profitului constantă deoarece este o ciclicitate economică, există un mediu variabil de business. Ca să poți să obții an de an 2% trebuie să ai o consultanță foarte bună, să beneficiezi de experiență foarte bună în această zonă, să ai tehnici foarte bune pe care să le utilizezi pentru a putea declara un astfel de profit constant".
Este încurajator să vezi opoziție atât de tranșantă din partea unui oficial însărcinat cu rezolvarea unei probleme atât de contrariantă prin discriminarea evidentă pe care instituțiile statului o practică față de firmele românești în comparație cu cele străine dar, specific oficialităților noastre, există o dublă măsură sau, mai precis, o mare diferență între vorbe și fapte.
Iată o altă declarație a unui alt reprezentant al instituțiilor financiare și de colectare a impozitelor și taxelor. Este o declarație a domnului Gabriel Biriș, fost, până de curând, secretar de stat în ministerul finanțelor:
„În 2010 o companie românească (singura din domeniu cu capital românesc și una dintre extrem de puținele companii românești relevante pe piețele internaționale) și-a finanțat activitatea printr-o operațiune de „sale" and „lease back" a platformelor de foraj deținute, cu fonduri de la bănci. Cumpărătorul, o companie înmatriculată într-o țară UE în care creditorii chiar au drepturi, nu ca în România. Vânzătorul nu a facturat TVA, considerând că operațiunea este scutită în baza art. 143 (1) (h) (1) din Codul fiscal. In 2012 ANAF decide că ar putea fi o problemă cu acest TVA, din diverse motive pe care nu o să le detaliez aici. începe un du-te-vino instituțional, implicând inclusiv Comitetul de TVA de la Bruxelles. Malaxorul odată pornit, nimeni nu a mai vrut/putut să îl oprească. Sunt în acest dosar multe semne de încrâncenare care au mai degrabă aspectul executării unui ordin și mai puțin cu aspecte fiscale. Să spunem doar că, în timp ce fiscul nostru avea o problemă cu antreprenorul român, nu a avut nicio problemă să confirme în scris unei companii multinaționale că platformele lor (de alt tip, dar tot platforme) sunt scutite... Să nu uităm și TVA-ul pe care statul l-ar fi încasat de la vânzător ar fi trebuit imediat (45 de zile) rambursat cumpărătorului, deci nu putem vorbi de pagube generate bugetului.
(va urma)
