Darurile și binefacerile Sfintei Liturghii

După o săptămână de lucru pentru cele ce sunt de lipsă vieții noastre după trup, iată-ne din nou în sfânta biserică, la rugăciune comună. Împreună cu îngerii și cu sfinții am adus laudă lui Dumnezeu pentru nemărginita Lui putere, i-am mulțumit pentru dragostea și iubirea Lui față de noi și ne-am rugat pentru cele ce sunt de folos sufletelor și trupurilor noastre.

Martori am fost la Cina cea de Taină și la jertfa duhovnicească pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a pregătit-o pentru noi și am fost chemați să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului, îmbrăcați în hainele cutremurului sfânt, ale credinței și ale dragostei. Acum ne pregătim să ne întoarcem acasă, din nou la lucrurile noastre de fiecare zi, în mijlocul semenilor noștri.

Întrebarea care se cuvine să ne-o punem este următoarea: Care este câștigul duhovnicesc și zestrea sufletească cu care ne întoarcem noi, creștinii, în fiecare Duminică și sărbătoare de la Sfânta Liturghie? Care sunt darurile și binefacerile pe care le revarsă asupra noastră Sfânta Liturghie? Sau, cu alte cuvinte, care este sporul duhovnicesc pe care îl dobândim noi ori de câte ori luăm parte la Sfânta Liturghie?

La aceste întrebări ne răspunde una din cântările liturgice de la sfârșitul sfintei slujbe. Când preotul împărtășește credincioșilor binecuvântarea lui Dumnezeu, cu cuvintele: „Mântuiește Dumnezeule poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta" (Ps. 27, 12), credincioșii răspund cu această minunată și cuprinzătoare cântare: „Văzut-am lumina cea adevărată. Primit-am Duhul cel ceresc. Aflat-am credința cea adevărată, nedespățită Sfintei Treimi închinându-ne, că aceea ne-a mântuit pre noi".

Iată darurile și binefacerile pe care le primim noi, creștinii, în Sfânta Liturghie! Se cuvine să ne oprim asupra lor, ca să ne dăm seama de însemnătatea și folosul lor. Ori de câte ori participăm la dumnezeiasca slujbă, noi suntem martori ai vieții Domnului nostru Iisus Hristos. Trăim împreună cu El în chip tainic, nașterea Sa după trup, viața, minunile și învățăturile, patima, moartea și învierea Lui. Îl vedem cu ochii credinței și îl simțim prezent în inima noastră. De aceea zicem: „Văzut-am lumina cea adevărată".

Această lumină nu este altcineva decât Domnul nostru Iisus Hristos. El a spus despre sine: „EU sunt lumina lumii: cel ce vine după mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții" (Ioan 8, 12). Proorocul Isaia a vestit că Mesia va fi „lumina popoarelor" (Isaia 42, 6), iar dreptul Simeon, când a luat pe pruncul Iisus în brațe, a spus: „Acesta va fi lumină spre luminarea neamurilor" (Luca 2, 32). Cuvântul lui Dumnezeu a venit în lume ca să fie lumină „care luminează pe tot omul" (Ioan 1, 9).

În Sfânta Liturghie noi vedem tainic pe Iisus Hristos, lumina lumii; ne întâlnim cu EL, îi ascultăm Evanghelia, vestea cea bună a mântuirii noastre, și îl primim pe EL în viața noastră. De aceea, creștinul adevărat este un fiu al luminii, cum spune Sfântul Apostol Pavel (Romani 13, 13); el nu umblă după poftele păcatului care îl duc în întuneric și la moarte.

Astfel, înțelegem de ce atunci când aducem pruncii la taina Botezului, aducem și lumânarea aprinsă, fiindcă mărturisim prin aceasta că-i aducem la Hristos. Tot de aceea, în noaptea Învierii, cele dintâi cuvinte pe care le auzim, din ușile altarului, sunt: „Veniti de luați lumină" și noi ne ducem la casele noastre cu lumânarea aprinsă de la Înviere, închipuind prin aceasta că mergem împreună cu Hristos cel înviat pentru a noastră mântuire. Și tot pentru această pricină, atunci când prohodim pe cei dragi ai noștri, părinți și frați, aprindem lumânări, mărturisind cu apostolul că „ori de trăim, ori de murim, ai Domnului suntem".

Un alt dar și o altă binefacere pe care o avem prin Sfânta Liturghie este primirea Duhului Sfânt. De multe are lipsă viața noastră pe pământ. Are lipsă de aer, de lumină, de căldură, de hrană și de alte multe câte sunt trebuitoare dezvoltării ei firești. Dar, pe lângă toate acestea, are lipsă de Duhul Sfânt, de Duhul cel ceresc, Vistierul bunătăților, dătătorul de viață și mângâietorul sufletelor noastre.

Știind că avem lipsă de Duhul Sfânt și din aceeași dragoste dumnezeiască pentru noi, Mântuitorul a trimis, după înălțarea Sa la cer, pe Duhul Sfânt peste Apostoli și în lume, ca să ne călăuzească pe calea adevărului, a binelui și a dreptății, ca să ne mângâie în dureri, să ne ocrotească de primejdii, să ne ajute să săvârșim binele și să ne sfințească viața.

Noi primim pe Duhul Sfânt prin binecuvântările și rugăciunile de la sfânta biserică, prin Sfintele Taine, prin Sfânta Liturghie, în care Duhul Sfânt primește și sfințește darurile și inimile noastre. De aceea, creștinul, când se întoarce de la biserică, se simte mai întărit sufletește, mai bun, mai iertător și gata pentru orice lucru bun. Căci ,,roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea poftelor; împotriva unora ca acestea nu este lege" (Galateni 5, 22-23).

În al treilea rând, cântarea liturgică ne arată că în Sfânta Liturghie aflăm credința cea adevărată. Într-adevăr, Sfânta Liturghie ne transmite credința cea adevărată pe care a adus-o Domnul nostru Iisus Hristos în lume, pe care au propovăduit-o Sfinții Apostoli și pe care a păstrat-o neschimbată și curată Biserica noastră Ortodoxă.

Ea ne arată și ne învață credința religioasă în care au trăit strămoșii, moșii și părinții noștri; credință care a luminat în trecutele vremi viața credincioșilor; credință care ne-a îndrumat pe calea iubirii de Dumnezeu și de oameni, a iubirii de patrie și a muncii cinstite pentru propășirea ei.

Iată, pe scurt, care sunt darurile și binefacerile Sfintei Liturghii: lumina Evangheliei lui Hristos, mai bine zis Hristos Însuși, care ni se împărtășește mereu în chip tainic; primirea Duhului Sfânt, sfințitorul vieții și credința cea adevărată. Ea ne îndrumă și ne îndeamnă să ne închinăm Sfintei Treimi, care ne-a mântuit. Adică să ne închinăm Tatălui - Creatorul; Fiului - Mântuitorul, și Duhului Sfânt, Sfințitorul vieții noastre.

Aceasta fiind zestrea duhovnicească a Sfintei Liturghii, înțelegem de ce însetează sufletul creștinului după lăcașul Domnului, de ce aleargă la dumnezeieștile slujbe și de ce încheiem Sfânta Liturghie cu cântarea de laudă și mulțumire cu care întâmpinau creștinii din primele veacuri sărbătoarea Rusaliilor: „Să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, ca să lăudăm mărirea Ta. Că ne-ai învrednicit pe noi să ne împărtășim cu sfintele, dumnezeieștile, nemuritoarele, preacuratele și de viață făcătoarele Tale Taine. Întărește-ne pre noi întru sfințenia Ta, toată ziua să învățăm dreptatea Ta. Aliluia, Aliluia, Aliluia".

 

Lasă un comentariu