Așa ar fi corect?!

Distribuie pe:

Un adevăr cunoscut, îngrijorător, alarmant! Cei mai buni, mai pregătiți, cu o temeinică ținută profesională, de la adevărații meșteri, în diferite domenii, la medici, au plecat afară, din 1990 încoace, în locul lor, pe alocuri, venind deja străini, de multe ori fără acea pregătire, calificare necesară.

Ce ar fi de făcut? Mai zilele trecute ne spunea un academician de renume, de acord fiind și alți profesioniști în domeniu, care au rămas în țară, venind cu o soluție nu prea apreciată (se știe și de ce!) de unii români. Medicii, inginerii, economiștii, profesorii, meșterii, care vor să plece, să plece! Dar nu înainte de a restitui Statului Român acele eforturi financiare ale pregătirii lor. Așa ar fi corect! Statul Român, din bugetul lui (ne referim la cei școliți din banii statului!), îi pregătește, ca specialiști, cu bani mulți pentru calificarea lor. Apoi aceștia pleacă, spre bucuria străinului, care-i ia gata formați. Și nu-i corect! O soluție ar fi și aceea ca și statul, în care ei au ajuns, să-și asume obligația să achite eforturile financiare ale pregătirii profesionale ale celor care își părăsesc țara. Opiniile, și aici, sunt pro și contra. Nu poate fi vorba - zicea unul - „de legarea românului de glie!". Însă, să recunoaștem, este un lux prea mare, pentru România, să pregătească, apoi să dea, gratis, străinilor, specialiști, gata formați, cu eforturi financiare, în școală românească!

Lasă un comentariu