Antonia Socol, născută la 21 aprilie 2008, la Târgu-Mureș, este elevă la Școala Gimnazială Șăulia, județul Mureș.
A debutat editorial cu volumul Curcubeul cu metafore, Editura Nico, 2017.
A obținut premii naționale la concursurile școlare „Lumina Math" și „Comper".
A fost distinsă cu Premiul Festivalului de Literatură „Romulus Guga" octombrie 2017.
Pasiuni: matematica și limba engleză. (N.B.)
Limba română este ca un basm, cu elemente fantastice dar realizabile pentru unii și elemente irealizabile, de neconceput pentru alții.
Felul, forma și intonația cuvintelor pe care le folosim în vorbire și în scriere dezvăluie, parțial sau total, armonia sau dizarmonia sufletului nostru.
Nu există adevărată comunicare decât prin folosirea riguroasă a subtilităților limbii.
Paronimele {gr. paranumos< para- alături, omoma-nume; fr. paronyme}sunt cuvinte asemănătoare ca formă-uneori diferă un singur sunet- dar cu sensuri total diferite.
{glaciar-glacial}
Am stat pe malul unui lac glaciar.
Îmi vorbește pe un ton glacial.
Paronimele pun o dublă problemă limbajului curent: corectitudinea formei și aceea a sensului, pentru a nu folosi ,,pronume'' în loc de ,,prenume'', ,,diferență'' în loc de ,,deferență'', ,,arahide'' în loc de ,,arahnide''.,,
Consider că volumul 1001 de paronime în 1001 de rime este util elevilor, deoarece motivează cultivarea limbii române, avertizând asupra subtilităților semantice pe care le pot evoca multe cuvinte care au trecut de la sensul lor propriu la sensul figurat, metaforic dobândit prin talentul creator al scriitorilor.
Tezaurul limbii române este atât de bogat încât ne oferă posibilitatea exprimării nuanțate nu doar a fiecărei idei, ci și a fiecărui cuvânt.
Vechiul tezaur al limbii materne se îmbogățește și se modernizează pe măsura progreselor vieții contemporane, incluzând aici și circulația frenetică a unor termeni noi prin dinamica mass-mediei.
Așa cum muzica și dansul sunt înțelese în toate limbile, mi-ar plăcea ca și limba română să fie înțeleasă de toate națiile, deoarece limba României este limba în care parcă se recită o poezie infinită.
