Aproximativ așa a evoluat după evenimentele din 1989 structura societății românești în drumul ei spre nicăieri, prin originala noastră democrație, al cărei artizan de bază a fost și este partidul de sorginte așa-zis democratic. Iată că vremea capitalismului de cumetrie a domnului Ion Iliescu, în care fiecare făcea ce vroia a cam trecut, acesta fiind înlocuit cu dictatura domnului Dragnea, un ins cu apucături de sultan care vrea, cu tot dinadinsul, ca, și soarele și luna să se învârtă în jurul lui, darămite firava voință a poporului român. Dacă și Ludovic al XIV-lea al Franței spunea la vremea lui: „L'état c'est moi!", adică statul sunt eu, de ce n-ar spune același lucru și chiar ceva mai mult, domnul Dragnea care crede cu putere că statul și partidul ar fi el, sau ale lui.
Nu știm ce sânge curge prin venele domnului Dragnea, și ce educație a primit de-a lungul vremii, dar tare mi se pare că acest individ are mari apucături de sultan, el părând a fi, deocamdată, varianta palidă a lui Erdogan al Turciei. Și sunt mai multe indicii în acest sens. Bunăoară, de ce domnia sa, odată ajuns în situația de a face cărțile în stat, în urma câștigării alegerilor parlamentare din 2016, și-a ales drept partener de drum pe aventurierul politic, Călin Popescu Tăriceanu, un individ fără scrupule, dispus la orice, să-și vândă chiar țara, pentru o halcă de putere. Apoi, de ce la desemnarea primului ministru de la acea vreme a ținut morțiș să iasă în față cu o musulmană. O propunere total aiurită într-o țară creștină, care a pus pe jar întreaga națiune, uimită pur și simplu de aberanta logică a acestuia. Nu cumva ideile acesteia convergeau cu concepția lui, de autocrat absolut? Pentru că, pe la musulmani se mai poartă acest tip de relații, gen supunere necondiționată.
Pentru că, pe la noi, la vremea aceea mai exista câte un strop de democrație, domnul Dragnea a fost oprit din pornirile sale, fiind obligat să caute prin cotloanele partidului niște bărbați. Și i-a găsit. Primul, Sorin Grindeanu, un intelectual mai spilcuit, care „călca", oarecum, a premier, iar al doilea pe recentul debarcat, Mihai Tudose, un mucalit simpatic și de bună credință, un hâtru, care a făcut totuși treabă, ceea ce se poate spune și de Grindeanu. Cu toate acestea li s-au găsit atâtea bube în cap încât au fost repudiați, prin devorare, la nici șase luni fiecare, pe motiv că prestația lor, ca prim miniștri, nu s-a ridicat la nivelul pretențiilor sale care, în final, sunt foarte simple: să scape de urmărirea penală la care au fost supuși cei doi lideri: ALDE și PSD, chiar dacă ar fi să piară întreg universul, nu numai România. Numai că, domnul Dragnea, știe să lucreze fin chirurgical. El a învățat să scoată castanele din foc cu mâna altora, iar aceștia sunt, cum îi place să spună: Partidul, sau mai bine zis CEx-ul, adică Comitetul Executiv al PSD, care după modul cum s-a manifestat în ambele cazuri de demitere, s-a dovedit o detestabilă adunătură de oameni fără coloană vertebrală, gata oricând să devoreze pe oricine la comanda șefului. Jalnica lor bărbăție a ieșit în evidență mai ales la debarcarea din zilele trecute al celui de-al doilea premier, Mihai Tudose, care a intrat în ședință cu un număr de apărători aproape egal cu cei ai lui Liviu Dragnea și a ieșit doar cu opt aliați, din care patru s-au abținut. Un exemplu cert că băieții au dat dovadă de o „bună orientare politică". Tonul acestei „bune orientări" pare că l-ar fi dat tocmai, doamna Firea, primărița generală a Capitalei, care la intrarea în sală pleda pentru o conciliere între cei doi, dar apoi s-a răzgândit. Adică a semnalizat la dreapta și a luat-o la stânga, cum se zice. Tot legat de doamna Firea ne aducem aminte cum la intrarea în sală i-a dojenit pe jurnaliști să nu mai folosească, la adresa PSD, sintagmele: gașcă, haită, grupare mafiotă, sau mai știm noi ce, care sunt foarte jignitoare. Pentru că el este un partid serios și responsabil, capabil de decizii raționale, sugerând faptul că lucrul acesta se va dovedi chiar cu prilejul acelei ședințe. Ori, văzând modul lor comportamental în timpul desfășurării ședinței, nu poți să nu faci legătura cu ceea ce s-a întâmplat la Iași, tot zilele trecute, când o haită de câini de luptă lăsați pe stradă au atacat cu cruzime trei trecători, cărora le-au produs răni grave, trimițându-i pentru o lungă perioadă de timp pe paturi de spital. Cam așa a pățit și domnul Tudose, ieșit zdrobit de la ședință, adunându-și ultimele puteri să meargă până la cabinetul său pentru a-și semna demisia promisă. Scenariștii, regizorii și actorii domnului Dragnea și-au dovedit clasa.
Revenind la apucăturile de sultan ale lui Liviu Dragnea, la ura viscerală de-a avea în preajmă colaboratori politici bărbați, să nu uităm faptul că domnia sa se simte confortabil doar în prezența femeilor. Iar dacă, cazul Shhaideh a fost ratat, nu putea să se întâmple acest lucru cu mai vechea sa colaboratoare, cândva secretară la o școală din Videle, pe care a buricat-o tocmai la conducerea Ministerului de Interne, pentru siguranța sa, dar și pentru a dovedi acestui eșalon de bărbați: colonei și generali etc., că nu sunt capabili să se conducă pe ei înșiși, și că numai o femeie din preajma sa este în stare să o facă. Mai mult decât atât, pentru a-și desăvârși, pofta cea dintâi, a propus în funcția de prim-ministru (deși a spus-o cu gura lui că are mână proastă), tot o femeie, întâmplător, tot de pe meleagurile sale, pare-se chiar din Videle, dar cu un CV mai a cătării, din moment ce de două legislaturi își duce veacul printre europarlamentarii de la Bruxelles, ea însăși fiind una dintre aceștia.
Așadar, domnul Liviu Dragnea, nu știm prin ce mânării a ajuns stăpânul suprem a tot ce mișcă în țara aceasta. El taie și spânzură, în stânga și-n dreapta, folosindu-se, evident abuziv, de forța numerică a unei mase de manevră, care prin modul în care răspunde comenzilor acestuia a căzut din drepturile sale de partid, în general și de social democrat în special. Ne întrebăm prin ce terapie de șoc, metamorfoze să fi trecut acești oameni, mulți dintre ei sărmani și cu picioarele pe pământ, cândva, cu frica lui Dumnezeu și cu judecată dreaptă, care, cu Liviu Dragnea în postura de Pilat din Pont, cel cu drept de viață și de moarte asupra a tot ce mișcă, (fapt ce a fost posibil prin voința lor), sunt făcuți să strige: răstigniți-l, răstigniți-l! de fiecare dată când acesta le-o cere?
Faptul acesta atitudinal, al absolutului arbitru, introdus în stilul și modul de conducere al țării nu rămâne fără urme nici în conștiința românului și nici a celor care ne privesc cu uimire. Lumea ne judecă și se întreabă dacă suntem totuși întregi la minte, de vreme ce admitem asemenea manifestări, o asemenea decădere de la principiile morale de bază, de viață ale societății. Faptul că paranoia este lăsată se plimbe în voie pe la ușile unor cabinete înalte ale țării este și modul dezastruos în care a fost gestionată vizita primului ministru al Japoniei, reprezentantul unuia din cele mai educate și mai importante țări ale lumii, trimis la plimbare prin parcurile Capitalei, pentru că, tocmai în acea zi domnul Dragnea a fost dispus să-l „execute" pe cel la care acesta venise, și nu oricum, ci cu probleme de colaborare foarte serioase.
Încheind aceste rânduri nu putem să nu ne gândim la liderii noștri locali: domnii Gliga și Buicu, poate și alții, care participă fără crâcnire la aceste scenarii și gen de decizii și aplaudă frenetic, în stil nord-coreean, faptele marelui lor mogul. Aceasta, în oglindă cu atitudinea colegilor de partid de la Cluj, care, se pare că uneori mai mișcă în front, ceea ce poate fi un semn. Cum tot un semn este și faptul că printre cei care au votat împotriva debarcării lui Mihai Tudose, ori s-au abținut, sunt colaboratori apropiați ai lui Dragnea, cu funcții înalte în PSD. În consecință, suntem curioși dacă și aceștia vor avea soarta celor doi prim-miniștri, folosindu-se ca manevră același procedeu: partidul, CExul.
Este bine de știut că, cu toate pomenile care se fac, pe scară națională (pensii și salarii mărite), pentru a închide gura lumii, guvernarea actuală PSD se dovedește, pe zi ce trece, cea mai toxică dintre toate. Pentru că ea nu numai că nu contribuie la dezvoltarea țării, ci afectează structural și vicios, principiile morale ale societății, modul atitudinal și de comportare al individului, îndemnat prin exercițiu, de lider și lideri, să recurgă la voluntarisme, încălcând orice bariere ale legii și bunului simț, atunci când este vorba de a-și atinge un scop personal. Cât despre țară și interesul național să le lăsăm pe seama celor care vor veni.
