No comment - Ne-am întâlnit ca să vorbim discuții…

Distribuie pe:

Anunțată cu surle și trâmbițe, marea întâlnire de vineri, 12 ianuarie, de la Iași, convocată de Grupul de inițiativă civică „Împreună pentru A8" (construirea autostrăzii Ungheni - Iași - Târgu-Mureș - obiectiv strategic național) s-a dovedit un mare (scuzați!)…fâs. Nici demisionatul Mihai Tudose - (la vremea respectivă) prim-ministrul Guvernului României, nici înaltele fețe bisericești, nici ministrul Transporturilor, nici reprezentanții conducerii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) n-au catadicsit să răspundă invitației organizatorilor, care sperau să hotărască, o dată pentru totdeauna soarta autostrăzii (care a „mâncat", deja, 16,8 milioane de euro pentru studii de prefezabilitate), să alcătuiască un calendar de lucru și să se apuce de treabă, după mai bine de 10 ani, de când subiectul este tocat și întors pe toate părțile și pe bani grei, mai ales că proiectul a fost adoptat, tacit, de Senatul României, în vederea finanțării externe nerambursabile, aprobată de Comisia Europeană.

…Așa se face că la reuniunea de la Iași au participat câțiva reprezentanți ai autorităților publice locale și vreo doi-trei parlamentari supărați, care s-au sfădit preț de câteva ore, criticând Guvernul pentru că „s-a sucit" și, în loc de Ungheni - Iași - Târgu-Mureș, vrea acuma Ungheni - Iași - Bacău - Brașov, pentru care nu există, la ora actuală, nici măcar studiu de impact. Cel mai tare s-a înfuriat liberalul ieșean Marius Bodea: „Să vii să dirijezi traficul din Moldova prin centrul țării - care și așa este supraaglomerat - arată că oamenii aceștia nu au în cap interesul public, ci interesul privat. Cum să fii competitiv ca transportator când ai 200 de kilometri în plus de parcurs?" Bunăoară, a socotit liberalul, „un drum spre Târgu-Mureș de la Iași, prin Oituz, înseamnă un ocol de peste 150 de kilometri". (Na, păi ce să zici? E drept că faci un ocol amplu, dar, pe traseu, poți admira, în voie frumusețile patriei - holdele unduind, izvoarele susurând, codrii fremătând, orașele cu economia duduind, și mediul rural, în care, după cum se știe, s-a născut veșnicia.)

Executivul, reprezentat de un secretar de stat în Ministerul Transporturilor (ministrul fiind ocupat, pesemne, cu deszăpezirea, că iarna nu-i ca vara), a dat să dreagă busuiocul, glăsuind că proiectul cu pricina (la Târgu-Mureș, prin Oituz) nu înlocuiește, totuși, planul pentru ruta Ungheni - Iași - Târgu-Mureș, care „nu a fost abandonat", în sensul că o să fie realizat cândva, undeva… Dl Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, a zis că totul e o diversiune, nu se va face nicio autostradă din cele două și că dânsul nu înțelege cum, după ce, de un deceniu, se tot vorbește de Iași - Târgu-Mureș, acum vine Guvernul și introduce în discuție traseul Bacău - Brașov. Păi, e simplu: pentru ca drumul spre Târgu-Mureș să treacă prin Oituz! Ce-i așa de greu de înțeles (mai ales că dl Flutur are o vastă și îndelungată experiență într-ale administrației)? S-a băgat în vorbă și primarele Iașului, dl Chirica, de la PSD, turnând o lecuțî di gaz pi foc: „De vină sunt cei care ar trebui să decidă. Vrăjeala că vine nu știu cine și ne face investiția nu ține. Autostrada nu există la finanțare în 2018 (…). E o rușine pentru Moldova că la o sută de ani de la Unire nu am reușit să facem ceva concret pentru acest colț de țară". (De parcă pentru alte colțuri, am fi reușit mai mult.) Bine, bine - a grăit o doamnă mai mizericordioasă -, dar și băcăuanii ceia ar trebui înțeleși, că vor și ei „o legătură de acces prin Brașov către vest", că n-or fi mai proști decât alți locuitori ai patriei. Decât caransebeșenii, de exemplu. (Nu că caransebeșenii ar avea vreo autostradă, dar ziceam așa, ca să spunem). În orice caz, dacă moldovenii au vreo treabă pe la Târgu-Mureș, vor putea ajunge, ocolind prin Oituz, direct în Pocloș.

În fine, deși „nu e prins la finanțare", toți participanții la reuniune s-au pronunțat pentru susținerea proiectului, conform principiului „Să nu uităm de ce-am venit", iar reprezentanții opoziției au criticat vârtos lipsa alocărilor bugetare pentru Moldova, în general. Liberalii au zis că așa nu mai merge, iar la finele lunii, când fruntașii PSD se vor întruni la Iași, va fi imperios necesară huiduirea lor, pe bază de autostradă.

Totuși, totuși… După vreo cinci ore de ciondăneli, sudalme și reproșuri, rațiunea a învins, în sensul că spiritele s-au calmat și problema a fost soluționată în tradiționalul spirit mioritic: participanții au adoptat și au semnat un memorandum, au zis că vor lupta, și se vor zbate, în continuare, și vor susține, și vor interveni, și vor solicita un calendar concret, și se vor jertfi până la ultima picătură de bitum și ultimul gram de binder (sau cum îi zice la maglavaisul acela de se bagă în mixtura asfaltică), pe scurt, vor face totul pentru construirea autostrăzii Iași - Târgu-Mureș. O comisie parlamentară anume instituită, va trebui să răspundă întrebării: de ce, timp de zece ani, nu s-a făcut nimic pentru acest proiect, măi dragă? Buimac și depășit de situație, reprezentantul Guvernului a rostit cu sfială: „Este un proiect greu de realizat, chiar și pentru țări cu experiență în infrastructură". Fiindcă, să vezi dumneata: e drept că pot fi asigurate finanțări din fonduri europene, dar trebuie pregătite documentațiile, or, există blocaje privind realizarea studiilor de fezabilitate, care nu pot fi deblocate cu una cu două, și nici nu poate fi stabilită data deblocării blocajelor, și nici vreun calendar ferm privind realizarea lucrărilor, întrucât, pentru a începe lucrările, musai să deblochezi blocajele, dar cum să le deblochezi dacă n-ai finanțare? Și dacă n-ai finanțare, cum să pregătești documentațiile? Și dacă nu pregătești documentațiile, care va să zică, că nu te poți apuca de studiile de fezabilitate, care oricum, sunt blocate din fașă.

Până la urmă, din toată hărmălaia de la Iași, reiese că autostrada cu pricina va fi realizată…la anu' și la mulți ani, ea fiind ca iubirea - vorba unui cântec de muzică lejeră - „un vis frumos, chiar prea frumos să poată fi adevărat"… Of, și ce frumos ar fi fost să mâni ca vântul și ca gândul, pe autostradă, de la Iași la Târgu-Mureș, prin Oituz. Sau prin Păușești-Măglași. Care Păușești-Măglași se află în județul Vâlcea, dar, n-are a face, încă un mic ocol, acolo, n-ar fi fost un capăt de țară…

 

Lasă un comentariu