Confruntați cu un război hibrid, surd și nimicitor: Suntem români (cu toții) și punctum!

Distribuie pe:

Când vedeți ofensiva năucitoare a atâtor „guri de foc" împotriva României, dinlăuntrul și din afara sa, precum și campania furibundă pentru autonomia teritorială pe criterii etnice a așa-zisului Ținut Secuiesc, țineți cont de câteva informații semnificative în acest sens.

Guvernul Viktor Orbán le asigură maghiarilor din Transilvania indemnizație de naștere pentru copii și stimulează natalitatea în rândul minorității maghiare din România, printr-o politică demografică consecventă. Statul ungar a construit anul trecut zeci de grădinițe în Transilvania, finanțează construcția unui spital la Oradea și alocă fonduri pentru proiecte în agricultură, însumând 1,7 milioane de euro. Mai mult decât oricând, organizațiilor maghiare din România li s-au alocat în acest an, de la Budapesta, suma record de peste 100 de milioane de euro. În plus, peste 4,6 milioane de euro este suma cu care este finanțată presa de limbă maghiară din România de către guvernarea Orbán.

Sunt alte sute de milioane de euro alocate neoficial către Transilvania și neștiute public, pentru achiziționarea prin firme controlate din Budapesta de proprietăți, terenuri și bunuri imobiliare, precum și pentru susținerea propagandei separatiste, secesioniste, revizioniste sau susținerea cultelor religioase. Este o campanie cotropitoare într-un război permanent surd, ascuns dar nimicitor.

Viktor Orbán a cumpărat și concordia tuturor partidelor maghiare din România, contribuind decisiv la semnarea declarației comune a celor trei partide maghiare care pretind acum în solidar, între altele, autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc.

Este o politică naționalistă de admirat, din care putem trage multe învățăminte ca țară… Mă cutremur însă, văzând circăria politică din România, lipsa de viziune și proiecte concrete în privința intereselor românești pe termen lung, desconsiderarea și lipsa de strategii pentru diaspora, incapacitatea statului de a face față acestor asalturi ostile din afara și din interiorul său, iar consecințele grave le vom vedea și suporta cu toții pe neașteptate.

Mai mult, constat pe zi ce trece o diluare și o șubrezire a vocilor și instituțiilor credibile, menite a susține și legitima o contraofensivă românească în acest tăvălug cotropitor și permanent război hibrid de tip modern. Nu cred însă că, năuciți de probleme și permanente dezamăgiri politice, românilor le-a pierit spiritul combativ, naționalismul luminat și patriotismul. Iubirea de țară și națiune nu se vor stinge niciodată, fiindcă ne-au călăuzit și ne-au făcut să dăinuim până azi și sper că ne vor binecuvânta creștinește ca popor și națiune de-a pururi!

În apărarea valorilor noaste strămoșești, compunem cu toții o singură patrie, iar în acest sens consider relevant Testamentul în versuri al poetului iluminist Ienăchiță Văcărescu: „Urmașilor mei Văcărești!/Las vouă moștenire/Creșterea limbii românești!/Și-a patriei cinstire". Susținea și Mihai Eminescu: „Suntem români și punctum!" Trebuie să ne redescoperim imunitatea, unitatea națională și solidaritatea românească!

Lasă un comentariu