A fost odată un om care avea o livadă cu mere. Ca el nu era altul mai iscusit în lume. „Ce paznici mai potriviți aș putea eu găsi să-mi păzească merele, decât un orb, care să nu le vadă cât de roșii și de coapte sunt, și un șchiop care să nu se poată cățăra la ele, chiar dacă le vede pârguite și ispititoare?!" Așa gândea iscusitul stăpân al livezii. Și așa a și făcut. A tocmit un orb și un șchiop ca paznici ai livezii. După câtva timp, când merele arătau mai coapte și mai ademenitoare ca oricând, iată că șchiopul se oprește în fața unuia dintre pomi cu mare admirație:
- Nicicând n-am văzut așa mere frumoase! Ce-ar fi să luăm și noi câteva? îl ispiti el pe orb.
- De ce-mi vorbești de ele? îl întrebă orbul. Eu nu le văd și atunci nici nu mi-e poftă de ele.
- Am o idee nemaipomenită! Ascultă-mă! Tu mă iei în cârcă și mergi cu mine după cum te îndemn eu. Și lasă că eu întind mâna și culeg câte un sac.
- Vrei să faci precum îți spun? - Mai încape vorbă?, răspunse orbul. Șchiopul se urcă în spinarea orbului și ajunse sub măr. Ceea ce au făcut ei în ziua aceea repetară mai multe zile în șir, până când stăpânul livezii începu să observe lipsa fructelor, nebănuind însă ce se întâmpla cu ele, se așeză la pândă și mare i-a fost mirarea când a văzut că tocmai paznicii lui erau hoții. „Iscusința a fost învinsă de viclenie!", își zise stăpânul. „Iar eu, care mă credeam cel mai dibaci om de pe fața pământului, iată-mă dus de nas și prădat chiar de paznicii aleși de mine: de un șchiop care a mers pe picioarele unui orb, și a unui orb care a văzut cu ochii unui șchiop."
Sursa: Ani de școală
