Arnold Schwarzenegger: “Aș fi putut fi un președinte grozav al SUA”

Distribuie pe:

Actorul Arnold Schwarzenegger crede că ar fi putut să fie “un președinte grozav” al Statelor Unite, dar, întrucât nu poate candida, speră că “un om cu sânge tânăr” va câștiga următoarele alegeri prezidențiale din această țară, informează variety.com.

Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al statului California, nu poate, din punct de vedere legal, să candideze la funcția supremă din Statele Unite, o poziție la care au dreptul să candideze doar cetățenii născuți pe teritoriul american. Cu toate acestea, starul de cinema, născut în Austria, a declarat într-un interviu pentru BBC că ar fi fost potrivit pentru rolul de președinte.

“Cred că aș fi putut să fiu un președinte grozav. Tot ce am realizat îi datorez Americii”, a declarat el. “America mi-a oferit multe oportunități și poporul american a fost atât de primitor, m-a primit cu brațele deschise. Nicio persoană nu m-a împiedicat să am succes. Așadar, singurul lucru pe care nu pot să îl fac este să candidez la președinție, dar nu mă voi plânge din cauza acestui lucru”, a adăugat el. “Ar fi puțin cam egoist din partea mea să ies în spațiul public și să încerc să modific legea”, a mai spus actorul.

Arnold Schwarzenegger, starul unor filme precum “Terminator” și “Conan Barbarul”, care a lansat recent și o carte de autoajutorare, a vorbit în acel interviu și despre alegerile din 2024, care ar putea reprezenta o nouă confruntare între actualul președinte, Joe Biden, și fostul șef al statului american, Donald Trump.

Pe lângă faptul că atât Biden, cât și Trump au avut deja mandate prezidențiale, Schwarzenegger a subliniat că ei sunt poate prea bătrâni pentru această funcție.

“Sper doar ca America să găsească un om cu sânge cu adevărat tânăr”, a declarat Arnold Schwarzenegger pentru BBC. “Pentru că, pentru mine, este puțin ciudat că astăzi avem o bătălie între oameni de la sfârșitul anilor '70 și începutul anilor '80, în loc de oameni de 40 și 50 de ani, sau poate chiar mai tineri, și să le oferim o șansă la această mare, mare funcție.”

Noua carte scrisă de Arnold Schwarzenegger, “Be Useful: Seven Tools for Life”, a fost lansată pe 10 octombrie 2023. (Agerpres)

Lasă un comentariu