„Dublă" amicală cu Irlanda pentru tricolorii U19

Distribuie pe:

Echipa națională de fotbal U19 se reunește luni, 5 februarie, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, unde se va pregăti până vineri, 9 februarie, când tricolorii se vor deplasa într-un cantonament în Spania - regiunea Alicante. În cadrul stagiului de pregătire, tricolorii au programată o „dublă" amicală cu selecționata similară a Irlandei, care se va disputa conform următorului program: 13 februarie, ora 16.00 (ora României) / România - Irlanda; 15 februarie, ora 13.00 (ora României) / România - Irlanda. Antrenorul Adrian Boingiu a convocat 21 de jucători pentru această acțiune. În luna martie, România va găzdui grupa 4 a Turul de Elită, ultima fază dinaintea Campionatului European Under 19 din Finlanda, care va avea loc în vara acestui an. Adversarele României vor fi Ucraina, Suedia și Serbia, iar turneul se va desfășura în perioada 21-27 martie 2018, la Mogoșoaia și Buftea.

Lasă un comentariu