Construcții modulare pe Pocloș, pentru polițiști

Distribuie pe:

„Din lipsa spațiilor alocate Inspectoratului de Poliție al județului Mureș, ce își desfășoară activitatea pe strada Borsos Tamás, propun reluarea unui proiect mai vechi", scrie pe pagina sa de socializare, primarul municipiului Târgu-Mureș, dr. Dorin Florea. După o serie de discuții purtate cu directorul executiv al sucursalei Mureș a Apelor Române, Cristian Bratanovici, s-a decis demararea, de urgență, a unui proiect pe care primarul îl consideră pe cât de „îndrăzneț", pe atât de necesar, și anume amplasarea, pe cursul pârâului Pocloș, între strada Secerei și complexul „Furnica", a unor construcții modulare în care să funcționeze anumite servicii ale Poliției: eliberarea de caziere, serviciul de pașapoarte și altele, intens solicitate de cetățeni.

„Amplasamentele modulare pot fi realizate din structuri ușoare, între ele fiind intercalate și locuri de parcare, încât toți cetățenii să fie mulțumiți", explică edilul. 

Lasă un comentariu