Nici actuala Uniune Europeană, nici fostul Tratat de la Varşovia, nici NATO, nici SUA, nici ONU, nici Grupul de la Vişegrad, nici ungurii, nici ruşii, nici nemţii, nici francezii, nici olandezii, nici englezii, nici alţi străini de limbă şi de neam nu ne-au duşmănit şi nu ne-au vrut şi nu ne vor atâta rău, aşa cum ne duşmănim noi între noi, şi ne facem rău unii altora. Iar această bubă coaptă şi rău mirositoare nu-i nici de azi şi nici de ieri, ci din totdeauna şi pentru totdeauna. Pentru că dacă am fi mai cuminţi la minte şi mai patrioţi la inimă, atunci nu ne-am lăsa atât de aţâţaţi de propria noastră duşmănie şi prostie. Şi am avea o ţară precum Raiul raiurilor pe Pământ! Dar n-a fost să fie aşa! Dovadă şi că, de prea mută vreme, atunci când prin alternanţă vin la putere guvernanţii, politicienii şi prezidenţiabilii români, aceştia încearcă şi reuşesc să ne convingă că ne este mai bine, când de fapt ne e tot mai rău. Iar românul refuză rezistenţa inteligenţei sale la prostie tocmai la depunerea candidaturilor, iar apoi în faţa urnelor de vot; *Medicul-savant şi misionar în Africa Neagră, Albert Schwartz (1875-1965) ne spune că la 20 de ani avem chipul dăruit de Dumnezeu, la 40 de ani, cel dat de viaţă, iar la 60 de ani cel pe care îl merităm. În vreme ce un vechi şi mult prea îmbătrânit coleg în ale gazetăriei este de părere că după 70 de ani avem chipul cu care ne bate Dumnezeu; *„Sunt multe şi felurite schimbările din lumea asta mare…Când în bine şi ferice, când în mai puţin bine sau în tare rău. Numai mândrul şi drăguţul Soare tot de la Răsărit răsare şi la Apus apune". Astfel gândea, cu voce mai mult şoptită, ca pentru sine, cumintele şi omenosul ţăran-oier Dumitru Ştef „al Ciobanului", trecut de vârsta de 94 de ani, locuitor al satului Gura Râului, aşezare rânduită să stea de strajă românismului transilvan în chiar inima înaltei mărginimi montane a Sibiului. Un ţăran-oier recomandat de faptele sale de mare ispravă, inclusiv de cei trei ani de cătănie în Regimentul de Gardă al recent defuctului Rege Mihai I al României. *Poeta timişoreancă Ioana Vintilă Dobre: „Sufletul meu/un câmp de maci/înfloriţi,/striviţi de copitele cailor/ce mi-au trecut în galop prin viaţă./Le-au fost lăsate slobode frâiele/rănind şi iar rănind petalele/prin cuvinte şi prin fapte."; *Filozoful chinez Confucius (550-478 î.Hr): „Să plăteşti răul cu binele e o absurditate. Cu ce plăteşti atunci binele?". Şi tot el, marele gânditor chinez: „Păcatele tinereţii, le plătim la bătrâneţe"; *Cred că aţi observat cum că neharnicul şi nepriceputul om lucrează cu încetineala plictisitoare a unei zile nelucrătoare; *Poetul antic roman Quintus Horaţiu Flaccus (8.î.Hr-65 î-Hr): „Ţine cont că fiecare zi poate fi pentru tine ultima". (n.a. Totul e să nu fi chiar sigur, sigur care este acea zi, dar şi dacă eşti lăsat de cei din jurul tău să o trăieşti cum a-i vrea şi putea). Şi tot acelaşi poet-învăţat al vremurilor demult trecute ne mai spune: „Trăieşte clipa, dar bucură-te şi de ziua de mâine". Ce ziceţi, bunăoară, de ceea ce ne spune învăţatul antic grec, Democrit din Abdera (460-370 î.Hr.): „Viaţa fără petreceri e ca un drum lung fără hanuri" (n.a. Adică acele locuri pentru mâncat, băut, dormit şi de înşelat soţia, soţul, amanta sau amantul). *O ţigară este o pipă cu un foc la un capăt şi un prost la celălalt; *Scriitorul polonez Tadeusz Kontor (1915-1990) face următoarea constatare: „Când am îmbătrânit, am părăsit autostrada şi am luat-o pe potecile cimitirului". *Într-un sat sibian, de oieri putrezi de bogaţi, se anunţase o mare petrecere, cu mâncăruri şi băuturi care mai de care mai scumpe şi mai sofisticate. Inclusiv cu aşa-zisele „Icre Negre de Manciuria". Dar şi cu o vestită şi tare costisitoare orchestră. Şi iată că apar soliştii vocali şi instrumentişti: şase la număr. Toţi, soţi-soţii. Fiecare pereche în câte un BMW, nou nouţ şi de aceeaşi culoare argintie. Şi cu numere aritmetice de înmatriculare repetitive. De la 1 la 3. Uimit de uimirea sa şi intrigat de intriga lui, primarul acelei localităţi îi întreabă de ce şi-au cumpărat acelaşi tip de maşină. Acordionist-manelistul tuciuriu îi răspunde că pentru ei cele trei litere BMW înseamnă tot atâţia mari compozitori ai lumii: Beethoven, Mozart şi Wagner. Încă o dovadă că prostul nu-i destul de prost dacă nu-i şi fudul! Cei şase, neştiind nici măcar ce înseamnă „Cheia Sol", nicidecum să poată descifra linia melodică a unei întregi partituri muzicale. *Luni, 19 februarie 2018, se împlineau 142 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi (1876-1957), prilej cu care un prieten gorjan mi-a redenumit fiecare dintre lucrările marelui sculptor, expuse în Parcul Municipal al Târgu-Jiului. Ca urmare: „Masa tăcerii", pentru el ar reprezenta „Sfânta Cină de Taină"; „Aleea Scaunelor" ar fi „Aleea Clepsidrelor"; „Poarta Sărutului", o „Poartă a trecerii într-o altă Dimensiune"; „Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", o nesfârşită şi neuitată „Cale a Eroilor Neamului", iar „Coloana Infinitului", o imaginară
„Coloană Evanghelică a Centrului Fierbinte al Pământului".
