HOROSCOPUL LUNII APRILIE 2018

Distribuie pe:

Aprilie 2018 este o lună care ne pune la testare răbdarea şi calmul, conform astrologica.ro. Situaţiile apărute ne vor obliga să medităm mai mult la latura spirituală a vieţii, vom face schimbări mari în ceea ce priveşte modul de a relaţiona cu cei din jur şi vom revendica cu mai multă forţă recompensele pentru munca depusă anterior.

Berbec - În această lună, câştigi ceva şi pierzi altceva. Munca grea pe care ai depus-o a meritat, aşa că nu iese din discuţie o posibilă avansare în carieră. Dacă există un conflict, este bine să ai o abordare hotărâtă, mai ales în public, unde este în joc reputaţia ta. Relaţiile de prietenie pe care le ai încep să fie din ce în ce mai puternice şi mai valoroase. Cu toate acestea, fiecare problemă cu care te vei confrunta în această lună va avea un impact destul de mare asupra ta, însă, până la urmă, te vei bucura de succes.

Taur - Pentru tine, luna aceasta este plină de muncă. Nu reuşeşti să îţi faci timp pentru tine, iar acest lucru te demoralizează. Totuşi, nu te panica, deoarece spre sfârşitul lunii lucrurile vor începe să se aranjeze şi vei învăţa să îţi organizezi mai bine timpul. În schimb, luna aprilie va fi benefică pentru relaţii, Taurul putându-se aştepta la romantism şi armonie în relaţiile de lungă durată, care vor fi mai puternice decât oricând. Pe de altă parte, cei care nu şi-au întâlnit încă norocul se pot bucura de distracţie, flirt şi aventură. Educaţia este, de asemenea, favorizată în această lună.

Gemeni - O investiţie în viitor începe în această lună pentru Gemeni. În plus, aprilie vine cu o mulţime de oportunităţi, dar şi cu mai multă relaxare şi cu un stil de viaţă mai benefic. Cu toate acestea, nu toţi cei din jurul tău se învârt în această fericire. Gemenii care se aşteaptă la companie din partea sexului opus nu vor avea succes, de aceea activităţile pe care ar trebui să le practice în timpul liber sunt dezvoltarea personală şi fizică, pe care le pot considera o investiţie în viitor.

Rac - Pentru tine, în luna aprilie, viaţa amoroasă va fi din ce în ce mai prielnică, iar dacă nu eşti deja într-o relaţie este posibil să cunoşti pe cineva de care te vei simţi complet atras. Vei socializa mult şi vei cunoaşte o mulţime de oameni grozavi. În această lună, astrele vor ajuta Racul să îşi dezvolte abilităţile de comunicare. În plus, nu va duce lipsă de determinare şi de încredere în sine. Aprilie aduce, de asemenea, succes în sport. De exemplu, acum este momentul perfect pentru a începe o dietă.

Leu - În luna aprilie, se ivesc o mulţime de oportunităţi pentru tine, motiv pentru care trebuie să fii pe fază şi să nu ratezi lucrurile importante care se apropie cu viteză spre tine. Luna aprilie aduce cu sine o şansă de a-ţi rescrie viitorul. Starea ta de spirit va fi bună şi nimic nu o va schimba, nici măcar faptul că poate vei descoperi în jurul tău o persoană care trişează. În plus, te poţi baza pe sprijinul celor apropiaţi, întrucât toţi vor fi de partea ta.

Fecioară - Luna aprilie nu este chiar cea mai benefică lună a ta, însă vei reuşi să depăşeşti cu succes dificultăţile apărute în carieră. Fecioara are încă multă energie, aşa că îţi poţi îmbunătăţi cunoştinţele sau starea fizică. Nu îţi fie frică să ieşi în oraş şi să practici activităţi sportive împreună cu prietenii. Te vei bucura de lucrurile noi care îţi ies în cale, dar şi de propriile realizări.

Balanţă - În această lună, înveţi că este necesar să faci sacrificii pentru a menţine în parametri optimi, atât relaţiile de prietenie, cât şi pe cele amoroase. Înveţi lucruri noi şi îţi dai seama că este necesară şi o doză de maturitate din când în când. Influenţa lui Venus va face ca Balanţa să aibă o perioadă mai intensă şi mai sensibilă. Dacă cineva ţi-a rănit sentimentele acum, îţi vei aminti de acest lucru mult timp. Emoţiile excesive cu care nu vrei să ai de-a face pot fi alungate prin sport.

Scorpion - Începi să îţi selectezi mai bine prietenii, căci te-ai lovit de unele dezamăgiri. În această lună, îţi dai seama că nu este în regulă să acorzi încredere orbeşte unor persoane care doar ce au apărut în viaţa ta. Eşti din ce în ce mai selectiv. În carieră, vei avea parte de o perioadă calmă, motiv pentru care vei putea petrece timpul liber făcând ce vrei, mai ales în mediul fericit de familie.

Săgetător - Cele mai semnificative schimbări din viaţa noastră se produc atunci când nu mai avem răbdare să aşteptăm după ceilalţi şi decidem să ne urmăm calea, iar la acest punct ai ajuns tu acum. În sfârşit, pui punct unui capitol dificil din viaţa ta şi te vei bucura de un val de energie pozitivă nouă. Abilitatea ta de a lua decizii va fi rapidă şi cu imaginaţie. Problemele din relaţie vor fi rezolvate, iar cei singuri pot sta de vorba cu persoana adorată, fără să le fie teamă să facă primul pas.

Capricorn - Nu îţi este teamă de competiţie, din contră, chiar lucrezi mai bine sub o astfel de presiune, iar în luna aprilie poţi să dovedeşti asta. Încearcă să renunţi la lucrurile sau persoanele care te demoralizează, căci aprilie va aduce energie pozitivă. Influenţa lui Venus te va atrage mereu de nou, te vei bucura să explorezi şi vei avea parte de multe experienţe, cunoştinţe şi prieteni.

Vărsător - Lucrurile nu sunt aşa cum credeai, motiv pentru care starea ta de spirit are de suferit. Cu toate acestea, ştii că adevărul dureros este mai bun decât o minciună care sună bine, motiv pentru care îţi vei reveni rapid. Este important pentru Vărsător să organizeze eficient timpul, împărţindu-l echilibrat între muncă şi distracţie şi incluzând familia în tot ce face pentru a fi fericit.

Peşti - Te simţi „testat" şi sub presiune, însă nu toate lucrurile sunt atât de rele pe cât le vezi tu şi nici nu vor dura o veşnicie. Ia o gură mare de aer şi confruntă problemele care se tot ivesc. Aprilie îţi va aduce dorinţa de a avea succes în carieră, însă îţi recomandăm să aştepţi o perioadă mai bună. Peştii ar trebui să se concentreze mai degrabă pe propria persoană sau pe dezvoltarea personalităţii lor sau pe educaţie.

Lasă un comentariu