Domnul Iisus Hristos este prezent în Biserică cu toate cele trei slujiri ale Sale prin care a săvârşit opera de mântuire a lumii: cea de Arhiereu, prin care S-a jertfit pe Cruce şi care stă în centrul activităţii Sale mântuitoare; cea de Învăţător, de propovăduire a Evangheliei; şi cea de Conducător, prin care a biruit moartea, a înviat şi apoi S-a înălţat la Cer, conducând de acolo Biserica întemeiată de El pe pământ: „şi iată Eu sunt cu voi, în toate zilele, până la sfârşitul veacului" (Matei 28, 20). După o veche tradiţie, anul bisericesc începe la 1 septembrie şi se încheie la 31 august.
Ele se înnoiesc simbolic în cele trei perioade ale anului bisericesc, şi anume: Perioada Penticostarului reînnoieşte activitatea de conducător a Mântuitorului. Ea este cuprinsă între Duminica învierii şi prima Duminică după Rusalii (Duminica Tuturor Sfinţilor), şi durează opt săptămâni.
Perioada Octoihului reînnoieşte activitatea de învăţător a Mântuitorului. Este cuprinsă între Duminica Tuturor Sfinţilor şi Duminica Vameşului şi a Fariseului din anul următor, variind în funcţie de data Paştelui.
Perioada Triodului reînnoieşte activitatea de arhiereu a Mântuitorului. Ea este cuprinsă între Duminica Vameşului şi a Fariseului şi Ajunul învierii. În această perioadă se încadrează şi Postul Mare, care durează 7 săptămâni.
Postul cel Mare ne cheamă să parcurgem, împreună cu Hristos, calea spre slăvită înviere şi să-L însoţim pe drumul parcurs până la moartea Sa pe Golgota, pentru a putea să înviem şi noi odată cu Hristos: „Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii" (Rm. 6,4).
Prima duminică a acestui post este numită şi Duminica Ortodoxiei, cea de-a doua este dedicată Sfântului Grigorie Palama, a treia Sfintei Cruci, a patra Sfântului Ioan scărarul, cea de a cincea Sfintei Maria Egipteanca, iar cea de a şasea mai poartă numele de Florii şi face referire la intrarea în Ierusalim a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Au trecut deja cinci duminici din această perioadă minunată a Postului Mare şi ne apropiem cu paşi repezi de cea de a şasea care poartă numele de Florii. Urcuşul spre bucuria învierii e aproape gata, însă de acum începe, parcă şi mai abrupt, tocmai pentru a ne trezi la realitate şi pentru a înţelege că nu există bucurie fără osteneală.
Sâmbătă, Mântuitorul nostru îl va învia pe prietenul Său, Lazăr, cel mort de patru zile, iar imediat Se va pregăti să intre triumfător în Ierusalim, pe mânzul asinei, aşa cum proorocise Zaharia: „Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată, împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei." (Zaharia 9,9). La porţile cetăţii este întâmpinat de evrei şi de copiii acestora cu ramuri de finic şi strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, împăratul lui Israel!" (Ioan 12,13). Prin acest imn, noi, cei de azi, devenim contemporani cu cei care acum mai bine de două mii de ani strigau la fel cu ocazia intrării Domnului în Ierusalim. Momentul intrării Domnului în Ierusalim, după cum am văzut, a fost aşteptat de mulţi.
Să-L aşteptăm, deci, cum se cuvine, făcând roade vrednice de mântuire şi să încercăm să ne apropiem cu vrednicie de Cel pe Care-L cunoaştem şi-L slăvim, Căruia ne rugăm şi cu al Cărui Trup şi Sânge ne hrănim spre iertarea păcatelor şi viaţa de veci.
