CELE MAI BUNE EVENIMENTE CULTURALE ALE ORAŞULUI

Cele mai notabile evenimente culturale de săptămâna trecută din Târgu-Mureş au fost premiera de la Arta a filmului „Maria Magdalena", cel mai inteligent film tematic, o viziune cinematografică feministă, în care eroina este cea mai apropiată de Iisus. O realizare impecabilă ca imagine şi sunet, cu un Iisus atipic, închis la piele, ca palestinienii de azi. Un Iisus mulatru. Tocmai ceea ce m-a frapat în locurile sfinte unde am fost, e omniprezenţa arabilor, la fel ca în acest film, unde personajele au pielea închisă, începând de la Iisus, la ucenici şi cei din mulţimea care l-a urmat (aşa cum am mai scris, faptul că Dumnezeu a ales ca Fiul Său să se nască în Bethlehem ar trebui să dea de gândit tuturor, înseamnă că îi iubeşte mai mult pe arabi decât pe evrei. Oricum, din punctul de vedere al respectului faţă de Mesia, locurile arabilor sunt mult mai îngrijite acolo unde am fost şi am văzut cu ochii). Maria din Magdala rezultă din filmul acesta, ca şi din multe explicaţii din diferite surse, că nu era prostituată, ci, chiar conform Bibliei, o femeie din care Iisus a scos 7 demoni, o fostă păcătoasă din alt punct de vedere, fiind singura care L-a urmat pretutindeni, îndeaproape, şi pe care a iubit-o mai mult decât pe ucenici (agape, fără erotism, deşi în viaţa reală actorii din film sunt implicaţi şi sentimental), fiind prima martoră a învierii Sale. În acest film apare pentru prima dată şi noţiunea vorbirii în limbi a apostolilor, ca atunci când Duhul Sfânt s-a revărsat asupra lor la Penticosta şi au început să vorbească în limbi. Regizor este foarte tânărul Garth Davis, interpreţi fiind Rooney Mara, cu o fizionomie aparent comună şi o siluetă filiformă dar valoroasă prin interpretare, şi Joaquin Phoenix, un Iisus mai în vârstă decât alţi actori care l-au jucat, dar foarte profund, fără a fi nici el ieşit din comun ca frumuseţe. S-a căutat umanul din divinitate. Halucinant este realizată secvenţa învierii lui Lazăr. Poate cel mai dramatic moment din film. Filmul începe şi se termină cu o metaforă, Maria Magdalena pare că se îneacă, iar la sfârşit iese la suprafaţă, după învierea lui Iisus, pe care doar ea Îl vede, în renaşterea la o nouă viaţă eternă. I se caută o scuză puerilă lui Iuda, care sub pretextul că i-a murit familia, îl trădează pe Iisus fiindcă e sigur că El se va salva şi va aduce pe loc Împărăţia nemuririi, că îi va învia şi lui pe cei pierduţi. Ceea ce nu au înţeles contemporanii săi şi nici ucenicii, conform acestui film, e că Iisus nu vorbea de o împărăţie iminentă, ci una care va veni la momentul potrivit, pe care doar Tatăl lui din ceruri îl ştie, conform Bibliei. Dar şi de una din suflet, despre care vorbeşte Maria Magdalena, a eliberării de poveri spirituale şi trupeşti, de vindecare a altora, dar şi a sinelui. Este cel mai original film pe acest subiect biblic. Este trist filmul, cum era de aşteptat, ca şi toate pe aceeaşi temă, apare din nou Iisus crucificat, plin de sânge şi suferinţă. Dar la sfârşit rămâne speranţa într-o lume mai bună, în care morţii vor învia şi cei bolnavi sunt vindecaţi.

Tot în aceeaşi zonă spirituală, s-a aflat şi recitalul Paulei Seling, pe care eu am văzut-o anul trecut la catedrala greco-catolică, interpretând aceleaşi piese religioase, acum am prins doar sfârşitul concertului ei de la biserica ortodoxă foarte impunătoare, din Tudor. Datorită organizatorilor din Primărie care merită laude, în special Marina Ciugudean, am avut bucuria şi de a face o fotografie cu artista, foarte frumoasă şi caldă. Ceea ce m-a atras la ea mereu, precum i-am mărturisit şi într-un interviu pe care i l-am luat cam în urmă cu 10 ani, este credinţa ei în Dumnezeu şi felul în care a cântat-o mereu, de multe ori în cântecele şi versurile scrise chiar de ea.

Din evenimentele culturale ale săptămânii aflate în curs, notez premiera care urmează să aibă loc în teatru şi pot să laud deocamdată atmosfera prietenoasă datorată noului director al secţiei române, aşa cum am mai scris, mereu charismaticul Nicu Mihoc. Aştept cu interes premiera de miercuri, la ora 19, „Ivanov", de Cehov, care implică o distribuţie numeroasă, mai ales că am văzut nenumărate spectacole pe textele aceluiaşi autor, cea mai bună fiind pentru mine „Trei surori", de Cehov, la Bulandra, în regia lui Ducu Darie, cu Marcel Iureş şi Oana Pellea în Verşinin şi Maşa, un cuplu de-a dreptul istoric din galeria personajelor cehoviene cel mai bine jucate (am văzut de trei ori acel spectacol). Sunt curioasă cum se va integra Teatrul Naţional în peisajul rusesc, de cele mai multe ori trist, fiindcă majoritatea pieselor, cel puţin ale lui Cehov, se termină tragic. Dar sunt sigură că Teatrul Naţional din Târgu-Mureş se va afla la înălţime cum a fost mereu, indiferent cine a fost director. Deocamdată, Nicu Mihoc merită cele mai multe laude la capitolul respect, prietenie şi atmosferă relaxată în teatru!

 

Lasă un comentariu