De la tradiţie la modernism, de la vechile obiceiuri la inovaţiile folclorice actuale

Distribuie pe:

Interesul oamenilor s-a îndreptat, ce precădere în timpurile recente, tot mai mult spre obiceiurile folclorice. Dintre toate manifestările noastre spontane, obiceiurile se dovedesc a fi cele mai rezistente în timp. Obiceiurile sunt, fără îndoială, pentru cei care le privesc din afară, pitoreşti manifestări folclorice, mari spectacole. Însă dincolo de aceasta, ele încifrează înţelesuri profunde asupra relaţiilor omului cu lumea înconjurătoare, cu natura, asupra relaţiilor interumane, asupra mersului normal al vieţii sociale şi asupra soluţiilor pe care, într-o evoluţie de multe ori milenară, omenirea le-a găsit pentru a face ca lucrurile să reintre în normal, atunci când rânduiala lumii a fost, dintr-o pricină sau alta, stricată. Obiceiurile exprimă viaţa socială a comunităţilor umane, diversele aspecte ale rânduielii ei. Le exprimă şi totodată, contribuie la realizarea lor. Sunt expresii ale vieţii sociale şi mecanisme prin care viaţa socială funcţionează.

Interesul pentru obiceiurile populare s-a accentuat în ultimii ani la cei care se ocupă cu organizarea spectacolelor folclorice. El a început să se potenţeze şi la publicul din mediile urbane unde, alături de obiceiurile spontane cu funcţii sociale complexe, apar obiceiurile organizate sub formă de spectacol. Transpunerea obiceiurilor populare în spectacole folclorice pune celor care realizează aceste spectacole un număr de probleme. În primul rând, necesitatea de a înţelege sensul obiceiurilor tradiţionale. Această necesitate derivă direct din faptul că, pentru ca spectacolele folclorice să vorbească spectatorilor, sensurile străvechi trebuie să capete valenţe contemporane. Situaţia contemporană a obiceiurilor nu poate fi tratată în afara situaţiei folclorului în ansamblu, deşi în realitate obiceiurile, sistem bine închegat, prezintă astăzi diferenţe funcţionale clare faţă de cântece, povestiri şi dansuri, de exemplu. Se povesteşte tot mai puţin şi se cântă tot mai puţin la sate. În orice caz, se creează tot mai puţine variante noi de basme şi cântece. În schimb, se ascultă tot mai mult cântecele transmise prin mijloace moderne de comunicare în masă şi chiar şi basmele au început să fie transmise la radio, imprimate pe discuri sau prezentate pe ecranele televiziunii. Cântecele şi dansurile pe care le vedem în spectacole, pe ecranele televiziunilor sau le auzim la radio ori în concerte, nu sunt produse, ca altădată, numai pentru necesităţile celor care le dansează sau le cântă, ci, mai cu seamă, pentru spectatorii sau auditorii din afară. Ele sunt, din ce în ce mai mult, rezultatul unei activităţi artizanale sau profesionale. Această schimbare în statutul cântecelor şi al jocurilor se datorează, fireşte, schimbărilor socio-culturale prin care trec nu numai mediile urbane, ci şi cele cu viaţă folclorică tradiţională.

Societatea rurală românească începe să devină şi ea o societate de consum. Aşa cum, din punct de vedere economic, sătenii trec la producţii specializate şi consumă tot mai multe bunuri produse la oraş, tot aşa, ei consumă literatura pe care le-o oferă oraşul prin cărţi, spectacolele pe care le oferă filmul şi televiziunea, cântecele pe care le oferă discurile sau radioul. Dar schimbările care au intervenit în structura economică şi demografică a ţării s-au repercutat şi asupra situaţiei folclorului în mediile urbane. Dansul şi cântecul popular se mută treptat de la sat la oraş, atât în starea lui de fapt cultural spontan, cât, mai cu seamă, sub formă de piesă de concert sau spectacol. Transformarea societăţii rurale într-o societate de consum asemănătoare celei urbane şi schimbările demografice intervenite în societatea urbană schimbă, deci, coordonatele analizei referitoare la obiceiuri. Opoziţia rural-urban nu mai este caracterizantă pentru statutul cântecului şi al dansului popular. Ceea ce caracterizează statutul lor actual este că, în noile contexte socio-culturale, ele sunt performate profesional de către marile ansambluri şi de către cântăreţi profesionişti sau, artizanal, de către artiştii amatori, şi sunt consumate în spectacole şi concerte atât de orăşeni, cât şi de săteni. Este necesar să ţinem seama de opoziţia dintre creaţia spontană şi cea profesională, dintre modurile de receptare tradiţională a acestei creaţii şi modurile de receptare contemporană. Dar, dacă pentru cântece şi dansuri aceste opoziţii operează din ce în ce mai mult, situaţia nu este aceeaşi pentru obiceiuri.

Obiceiurile, fiind parte integrantă permanentă a modului de trai al oamenilor, făcând parte dintr-un sistem de viaţă care nu a fost până acum schimbat, continuă să-şi păstreze, în mare parte, funcţiile şi formele vechi. Realităţi culturale complexe, în care modul de expresie artistic este doar o parte a întregului lor sincretic, ele nu sunt atât de expuse procesului de trecere spre bunuri de consum, pe care l-am constatat la cântece şi dansuri în special.

Astăzi, când cântecele şi dansurile se creează tot mai puţin în mediile rurale, dar se performează tot mai mult în spectacole şi concerte, devenind bunuri de consum cultural, obiceiurile, dând dovadă de o mare tenacitate, continuă să trăiască cu rosturi şi cu forme tradiţionale. Mai mult chiar, în unele locuri şi în anumite situaţii trec printr-o etapă de înflorire deosebită, explicabilă prin noile conotaţii pe care le capătă şi prin potenţarea caracterului lor ceremonial.

Apoi, alături de obiceiurile tradiţionale apar obiceiuri noi, care răspund noilor condiţii de viaţă, necesităţii socio-culturale a societăţii contemporane. Faţă de obiceiurile tradiţionale, noile obiceiuri, pe cale să devină şi ele tradiţionale, transformă lexicul obiceiurilor vechi, plasându-l în noi scenarii şi, ca atare, schimbându-i funcţia. Prin schimbarea de funcţie ele răspund viziunii omului de azi despre lume şi viaţă, necesităţii convieţuirii contemporane între diferitele grupuri sociale.

Obiceiurile, ca parte care păstrează cel mai bine viaţa folclorică tradiţională, oferă formaţiilor profesioniste şi de amatori posibilităţi continue de a îmbogăţi repertoriul spectacolelor. În realizarea acestor spectacole este imperios necesară respectarea principiului fidelităţii faţă de tradiţie, de autentic. Spectacolele contemporane trebuie neapărat să respecte obiceiul tradiţional autentic românesc, pentru că numai aşa se poate să avem o identitate corectă a elementului arhaic românesc.

 

Lasă un comentariu