Cu prilejul premierei reuşite, „Ivanov", în rolul titular fiind Nicu Mihoc, am reîntâlnit-o pe Rodica Baghiu... ca spectatoare. Am decis împreună să reluăm rubrica periodică de teatru pe care am avut-o mai demult, în care să prezentăm valorile teatrului şi culturii mureşene.
Aşa cum am mai scris, Teatrul Naţional a fost întotdeauna foarte bun, indiferent cine l-a condus. Pe Rodica Baghiu o urmăresc şi o admir de când eram copil şi o vedeam în „Trupa pe butoaie", „O dragoste de milioane", „Îmblânzirea scorpiei"... şi alte spectacole de mare succes, pe vremea directoratului Vlad Rădescu - Nicolae Cristache (cu acesta a fost căsătorită, au jucat împreună în multe spectacole, dar au şi un băiat împreună, şi mai ales o casă foarte frumoasă, construită de părinţii Rodicăi, pe care am avut, de asemenea, bucuria să-i cunosc).
Este una dintre acele actriţe capabile să acopere cele mai felurite personaje, cum ţine să spună, de la inocenţă la ticăloşie, de la retard mintal până la isteţimea cea mai penetrantă, pe multe alte axe tipologice şi caracterologice. După propriile afirmaţii, e o personalitate puternică, cu toate plusurile şi minusurile, uneori încăpăţânată şi tenace, cu o sete nebună de a fi ea, de a se păstra, de a gândi prin ea, de a-şi păstra eul.
În cei 25 de ani de profesie, a dat viaţă la peste 70 de roluri în limba română, franceză, maghiară şi spaniolă, fiind când perversă, când neprihănită, când dementă, când distinsă, suavă, caldă, delicată, modestă, pură, senzuală, sălbatică, indiferent în ce rol - soţie, amantă, mamă sau fiică, zână sau demon. Dintre acestea menţionez Mama din „Crimă şi pedeapsă", de Dostoevski, Ana din „Manole sau darul de a iubi", de Lucian Blaga, Lucy din „Opera de trei parale", de Brecht, Harriet din „Clinica amanţilor", Crăiasa din „Crăiasa Zăpezii", Zoe din „O scrisoare pierdută", Bertha din „Ondine", Ortansa din „Proştii sub clar de lună", de Mazilu, Hedda Gabler, Rossignol din „Marat-Sade", Ivanca, de Lucian Blaga, Veta din „O noapte furtunoasă", Scyntilla, Circe, Curtezana din „Satyricon", după Gaius Petronius, regia Victor Ioan Frunză, Katherina din „Îmblânzirea scorpiei", Colombina, Peţitoarea, Nevasta, Fiica mare în „Trupa pe butoaie", de Jean Variot, Iocasta din „Oedip rege", Regina Gertrude din „Hamlet", Lady Montague din „Romeo şi Julieta", Bubulina din „Zorba Grecul".
A fost laureată a Marelui Premiu de Interpretare la „Gala Tânărului Actor" de la Costineşti, la fel, a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga". De la această etapă înainte, îşi spun cuvântul experienţa şi practica.
Rodica Baghiu s-a născut în 9 decembrie 1963, la Târgu-Mureş, şi a absolvit Institutul de Teatru de aici, deşi a căzut de două ori la admitere, când se intra foarte greu.
Acum o puteţi vedea pe scena Teatrului Naţional din Târgu-Mureş în rolurile Mama din „Domnul Urmuz scrie pagini bizare", de Gavril Pinte şi „Marele spectacol încă nu a început", de Cornel Udrea, regia Sorin Misirianţu.
Evident, a jucat nenumărate roluri, dar mă opresc la cele din studenţie. Atunci a jucat Dona Ines din „Don Gil de Ciorap Verde", de Tirso de Molina, Hedda Gabler, Patricia Forsith din „Un weekend de adio", de Gilbert Sanvajon, Lucy din „Opera de trei parale", Iris David, „Scoica de lemn", ultimele două în regia doamnei Adriana Piteşteanu.
A fost printre membrii fondatori ai UNITER. S-ar putea ca această rubrică, redeschisă, în care vom prezenta actorii Teatrului Naţional cu reuşitele şi rolurile lor cele mai importante, ca şi profesorii şi directorii reprezentativi, să o continuăm împreună. Deocamdată, considerăm că artiştii de aici merită să fie lăudaţi, iar eu am ales-o pe Rodica Baghiu pentru început.
